Albumul de debut al formatiei Holograf reprezinta unul dintre lucrurile bune intamplate in rock-ul romanesc, pana in 1989. Interesant este ca susnumita trupa s-a prezentat la un inalt nivel (national) inca de la aparitie si ca primul LP are toate atributele unei creatii de maturitate. Stilul pe care urmau sa mearga cei in cauza nu era insa definitivat, motiv pentru care piesele perioadei de inceput sunt de o (destul de) larga diversitate, penduland in principiu intre hard rock si new wave. Din motive multiple cum ar fi masiva schimbare (ulterioara) a componentei, dar si optarea, la un moment dat, pentru o directie clar determinata sau stabilirea coordonatelor artistice, Holograf I ramane un album atipic in raport cu tot ceea ce a urmat.
Dupa cum aflam de pe coperta discului, din prima formula a trupei faceau parte: Mihai Pocorschi – chitara; Sorin Ciobanu – chitara; Antoniu Furtuna – clape; Nikos Temistocle – bas; Edi Petrosel – percutie. Gabriel Cotabita este trecut primul, ca vocalist (1-10), alaturi de Pocorschi (voce: 2, 10) si Florian Pittis (voce: 2), insa inaintea sintagmei “Formatia Holograf”, urmate de doua puncte. Cum Pocorschi se regaseste, in afara de sectiunea “voce” si pe lista componentilor propriu zisi, iar Pittis, care intervine cu o singura fraza (recitata), in mod evident, nu face parte din Holograf, s-ar putea deduce ca statutul lui Cotabita in trupa nu era clar in momentul aparitiei albumului. Dintre cele zece piese ale albumului, una singura, (7) este compusa de Furtuna, celelalte apartinandu-i lui Pocorschi, care semneaza si toate textele.
“Suntem aici doar pentru voi”(1) este un hard in maniera saptezecista, cu oarece trimiteri spre Iron Butterfly, Vanila Fudge sau Sir Lord Baltimore. Rezolvarea frazelor muzicale este, in acelasi timp, specifica rock-ului romanesc (de calitate buna).
“Balada controlorului”(2) introduce o atmosfera degajata, usor hilara, pornind de la o serie de fapte cotidiene. Este si o posibila critica sociala – ziua care incepe prost, cu intarzierea de dimineata si prinderea in extremis a autobuzului (foarte aglomerat) ar putea fi oricare dintre zilele unui salariat obisnuit. Mecanismul bilet – compostor – controlor este “gripat” de factorul “inghesuiala”. Mai penibil, in sistemul dat, decat a composta, nu poate fi decat sa te prinda controlorul. Se simte un subtil mesaj de tipul “fuck the sistem”, foarte apreciat de rockerii romani, de la “Trenul fara nas” (Iris) incoace. Altfel, o balada standard, asemanatoare la un moment dat cu T Rex.
“Nu ne-ntoarcem din drum”(3) reintroduce sunetul rock-ului greu. Din aceeasi familie cu “Suntem aici doar pentru voi”, este cartea de vizita hard a trupei.
“Lumea”(4) reprezinta, dupa parerea semnatarului acestor randuri, piesa albumului si in acelasi timp una dintre creatiile rock romanesti care ar putea intra pe compilatia (2CD) celor mai valoroase momente ale genului, de la noi.
“Pasari de fum”(5) este un slow de mare atmosfera, magistral nuantat de solo-ul de chitara din final. Vocea lui Gabriel Cotabita este foarte potrivita pentru astfel de piese, excelent gandite compozitional pe registre (de frecventa). Partitura discreta a clapelor se constituie intr-un suport armonic generos pentru ideea ce sta la baza piesei.
Cu “Singuratatea astronautului YX-5793”(6) isi face aparitia pe album si new wave-ul. Sursele de inspiratie au fost indelung comentate la vremea respectiva, dar odata cu trecerea timpului atat piesa cat si comentariile au intrat intr-un con de umbra.
“Anotimpurile”(7) este construita pe ritm de reggae. Caracterizata de melodicitate, are mai mult functie de entertainment in economia generala a discului.
Prin “Te-astept sa vii”(8) se consuma cel de-al doilea wave al LP-ului. O directie testata, mai ales ca genul patrunsese in acei ani pe filiera de avangarda in tara.
“Secolul XXI”(9) face parte din grupul pieselor “cu mesaj” (1, 3, 4, 9), predominant pe album. Compozitia, precum si interpretarea, sunt notabile.
“Rock-ul dezarmarii”(10) este piesa “politica”, obligatorie in acei ani, moment rezolvat cu decenta de catre Holograf, care, ca toate trupele ce se respectau, a optat pentru un cantec de dezarmare – pace, tema pe ordinea de zi a regimului comunist. Maniera anilor ’50, in care a fost compusa, este o idee ingenioasa de realizare a piesei cu tema impusa.
Ca si in alte cazuri, imprimarile lasa de dorit (nu mai mult decat media), dar aceasta nu este vina trupei, problema fiind lipsa de profesionalism a celor ce detineau (sub protectia cenzurii comuniste) monopolul in ramura.
Per total, un album (new entry) variat, realizat 100% intre granite rock, in care protagonistii arata ca stiu si mai ales ca sunt dispusi sa faca muzica. Scanarea preferintelor publicului, printr-o gama destul de larga de (sub)genuri, reflecta ceea ce se intampla la inceputul anilor ’80 in rock-ul romanesc. Spre exemplu, wave-ul a fost incercat de mai multe trupe, foste de hard. Imi aduc aminte ca la un concert Holograf de pe la mijlocul anilor ’80, un fan suparat, a protestat vehement pe “Te-astept sa vii”, dar s-a linistit total cand i-a fost dedicata “Pasari de fum”.
In final, remarcam tentativa de construire a unui brand Holograf, operatiune deplin reusita prin momentele care au urmat in cariera formatiei.
|
