 |
Effigy of the Forgotten (1991)
13 Ianuarie 2005
de Ioan Cora |
 |
Prin august era… Coboram scarile metalotecii din Costinesti. Deasupra se asculta Queen si Led Zep. Inca de la primele trepte m-au izbit un nor de fum si un huruit. Zgomotul m-a facut sa inteleg ca in hruba se asculta death metal. Putina lume inauntru. Mesele si scaunele erau niste sicrie din lemn masiv. Unele aveau niste ornamente cu capete de morti. Cateva cupluri de rockeri poşteau nelipsita sticla de vodca Soricelu’ ; iar in pauza dintre ture isi mai plimbau limbile prin gura. Nimic senzational. Huruitul boxelor era neobosit. ‘Bai! Niste Death sau Entombed exista pe aici?’ striga un rocker catre dj-ul turmentat. Nici un ecou. In stanga l-am vazut pe Dementu cu prietena lui, tolaniti extatic pe un sicriu. In dreapta o gagica incerca sa scoata rotocoale de fum dintr-un Carpati stramb. In fata, la “sicriul” cel mai apropiat de boxe, era un tip incremenit intr-o pozitie stranie. Huruiala era de nedescris. Tipul adormise cu capul intr-o parte, iar cu mana stanga tinea un pix cu care scrijelise niste cuvinte. Cu litere mari de tipar scria: EFFIGY OF THE FORGOTTEN.
Effigy of the forgotten sumarizeaza in cel mai fericit mod ce a insemnat death metalul in acea perioada; alaturi de Human-ul (Death). Aparitiile ulterioare (despre death metal e vorba) fac parte mai mult din zona redundantei si balastului. In 1991, Suffocation a spus cam totul in materie de tehnica/riffuri/melodie si atitudine. Frank Mullen este considerat si acum ca fiind cea mai adevarata (a se citi veridica) voce de death metal aparuta vreodata. Productia, extrem de slaba, da un parfum deosebit albumului. De parca in momentul auditiei ai simti odata cu muzica, si fumul, si transpiratia, si betia, si decadenta unei hrube.
Originara din New York, Suffocation a reusit sa treaca de barierele cliseistice care defineau death metalul in acea perioada. Pe cat posibil, ni s-a aratat ca se poate canta si un fel de progressive death metal. Ca toata “huruiala” poate fi tratata si in alt mod decat fundal de headbanging sau alte exacerbari fizice. Poate chiar exacerbari metafizice.
Cele noua piese de pe Effigy… au prezentat un maxim in ceea ce se poate etala in interiorul acestui subgen muzical. Din pacate (sau din fericire) maximul a conturat si o limita ce nu a mai putut fi depasita nici pana astazi. Pornind de la coperta (vesnica obsesie tehnologica…), trecand prin titluri (Liege of inveracity, Infecting the crypts, Mass obliteration…) si terminand cu muzica (sa o numim doar o estetica a uratului) putem concluziona ca acest album a inchis o ramura dintr-un labirint mai complicat al evolutiei “sunetelor” (postmoderne).
Componenta Suffocation in 1991: Frank Mullen (voce), Doug Cerrito (chitara), Terrance Hobbs (chitara), Josh Barohn (bas) si Mike Smith (baterie).
A doua zi m-am reintors la metaloteca. Acelasi fum. Huruiala. Oameni... Doar tipul adormit lipsea. Efigia era tot acolo ...
|
