Acest prim si unic single al lui Dan Andrei Aldea propune doua piese, sa le spunem de folk, in fapt niste creatii atipice, dificil de incadrat intr-un gen anume. Ceea ce le apropie este stilul. Am putea considera ca avem de-a face cu niste “jucarii”, in sensul dat de termenul englezesc (consacrat) “toy”, ce desemneaza un tip de creatii scurte, fanteziste si lejere (dar nu si simpliste), din muzica (asa zis) culta.
“Zece arici inamorati”(1) ar fi putut purta la fel de bine titlul “Zece negri mititei”. Ideea versurilor lui Horia Zilieru este aceea ca din gasca de inceput nu mai ramane nimeni, toti pierzandu-se pe parcurs. Pentru Aldea, piesa reprezinta un pretext de a se pune in valoare ca instrumentist. Vocea “merge” de minune impreuna cu chitara, iar compozitia este consonanta cu sensul celor difuzate de text. Este de remarcat lejeritatea si firescul cu care artistul abordeaza piesa.
“Noi nu ne temem”(2) are la baza versuri ale poetului Marin Sorescu – o vehementa parodie despre niste omizi care erau “cat pe ce” sa compromita recolta din satul Derdelus. Sub semnul parodiei amintite, Dan Aldea construieste o piesa de tip “brigada artistica”, cu un puternic iz proletcultist, angajat – patriotic. Este infierat si “folclorul de tractor” ce caracterizeaza o buna perioada din istoria tarii. Umorul rezulta din contradictia sunet – cuvant; primul extrem de serios si rigid, autosuficient; al doilea – polisemantic, “bascalios”. Pianul, cu a sa partitura, “face toti banii” iar vocea “taie in carne vie”.
Per total, un single – gluma muzicala - de bun gust, “incarcat” de atmosfera pozitiva, in care farmecul se impleteste cu valoarea sub semnul unei depline libertati de creatie. Piesele isi pastreaza parfumul si valoarea pana in zilele noastre, fara a avea mari pretentii in ceea ce priveste mesajul adresat posteritatii. Este pur si simplu, muzica vie.
|
