"Bai, Europe sunt culmea degenerarii rockului... o formatie pentru vulg si virgine...", asa obisnuia amicul meu Mitrea sa-i descrie pe Europe pe la inceputul anilor '90. Era singura reactie posibila din partea unui fan Obituary, care se lovea peste tot de gagici purtand tricouri cu Joey Tempest. Radiourile autohtone inca difuzau The final countdown in heavy rotation.
Daca imaginea de baieti blonzi, in colanti si cu fixativ in plete s-a pierdut in niste decenii apuse, Europe sunt condamnati sa ramana "trupa cu o singura piesa". In termeni de marketing, si-au "canibalizat" intreaga discografie datorita pop-hitului olimpic The final countdown din '86. Pierderea este neglijabila pentru posteritate, insa al doilea album al trupei ar fi meritat o soarta mai buna in fata celor interesati de rockul anilor '80.
Wings of tomorrow este un material care musteste de energie, tinerete si creativitate in perimetrul hard-rock. Punctele forte sunt chitara lui John Norum si chiar piesele in sine. In timp ce doua influente evidente sunt Judas Priest si Journey, vizibile si pe coperta, albumul se eschiveaza la limita de la simpla valoare de tribut. Avem 40 minute de hard'n'heavy dinamic, cu doza de riffuri si solouri ce tradeaza un simt melodic pe care alte trupe europene ale vremii nu il posedau. Alaturi de Scorpions sau Yngwie Malmsteen, Europe se prezinta in anul albumului ca una din putinele trupe continentale de gen comparabile cu cele americane sau britanice. O prima recomandare vine de la piesa instrumentala a discului - Aphasia (5), ce ni-l prezinta pe chitaristul John Norum, compozitor principal. Plecarea sa din trupa va coincide cu zaharisirea soundului si cu debutul perioadei « Final countdown ». (de urmarit partial si activitatea sa solo).
Stormwind (1), Scream of anger (2), Wings of tomorrow (6), Wasted time (7) sau Lyin' eyes (8) sunt mostre de heavy-hard optzecist, pe calapodul tematic clasic al rock-ului. Piese directe si sincere, de riff, refren si solo. Media de varsta a membrilor trupei era cu putin peste 20 de ani. Ambitia si "teen fury"-ul confera spontaneitatea suficienta unui asemenea tip de album, iar accentul suedez de la "umlauturi" face anumite refrene si mai agreabile in felul lor.
Treated bad again (4): tribute to Whitesnake. Joey Tempest este un evident fan David Coverdale, de la care a deprins, intre altele, si vocalizele sexoase. Open your heart (3) ar putea foarte bine sa se adreseze si "virginelor" lui Mitrea. Piesa a fost distrusa in acest sens intr-un nefericit remake de pe albumul Out of this world din 1988. Altminteri, varianta de fata este una din cele mai cinstite balade hard-rock ce mi-a fost data sa ascult. Un solo de chitara "imbatator", in genul Scorpions/U.F.O., functioneaza ca cireasa de pe tort. Finele albumului - balada cu mult sirop Dreamer (9) si piesa tip Purple, Dance the night away (10) - anunta deja ca, probabil inevitabil, FM-ul urma sa inghita aceasta tanara trupa scandinava.
Ajunsi la o anumita cota de popularitate, Europe vor concerta in curand si in Romania. Gagici "fane" ale lui Joey Tempest nu se vor inghesui sa-i vada. Si poate ca trupa se va tine de promisiunea facuta in numeroase randuri, de a nu mai canta The final countdown. Ce-ati zice de un Wings of tomorrow...
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
