 |
Transplants (2002)
06 Iulie 2005
de Ioan Cora |
 |
50% punk. 10% hip-hop. 10% rap. 10% heavy-metal. 10% grunge. 10% contributia proprie. Procentele de mai sus sunt estimative. Pe langa genurile amintite se mai poate adauga electro si chiar stoner. Toata “salata” asta a nascut un album care poarta amprenta anilor 2000 cu toate conotatiile pozitive ce rezulta din aceasta. Reciclarea muzicii “vechi” la care a recurs si Transplants este o reteta mult uzitata de trupele rock si nu numai. De data aceasta cei trei membri ai trupei ofera un set de piese proaspete cu puternice accente mainstream. Idei, refrene, feeling, ura si chiar putin sentimentalism. Din punctul de vedere al genului (punk), albumul Transplants este o surpriza pentru un “taram” oarecum anost si lipsit de "evenimente" deosebite in ziua de azi (anii 2000). La nivel general, se poate dezvolta problema unei accesibilitati ridicate si al unui mesaj protestatar mult tocit de generatiile punk dar inedit pentru ascultatorul de ocazie. Ancorarea in timp(ul prezent), colajul inteligent si mijloacele moderne de exprimare sonora transforma acest material intr-un echivalent al celebrului slogan: Punk’s not dead. Exista, insa, si o latura mai mult sau mai putin evidenta: perisabilitatea produsului. In cele din urma tot de o chestiune de raportare la timp(uri) e vorba...
La o prima strigare se pot detecta nu mai putin de sase piese cu calitati de hituri. Remarc in mod special Tall cans in the air (2), Diamonds and guns (4) si Sad but true (6).
Tall cans in the air este o combinatie excelenta de punk, stoner si dj’s (se simte o influenta a la Fat Boy Slim). “Diamantele si pistoalele” au o puternica tenta dance. Nu e de mirare ca s-a “bucurat” de un videoclip. Auditia (pretentios spus) unei asemenea piese iti fura gandurile catre un concert de club cu Transplants. Chiar daca suna utopic pentru Romania, cu siguranta ca ar iesi “macel”.
Quick death (5) se deschide cu un riff arhicunoscut. Filtrat ce e drept. Distorsionat. Dar tot Metallica scrie pe el. Weigh on my mind (7) incepe ca o piesa Pearl Jam, deraiaza spre Guns’n Roses si se transforma intr-un adevarat hit glam. “Driblingurile” facute de Transplants prin istoria rock&pop sunt sarea si piperul albumului. D.r.e.a.m (11) este un exemplu de punere intre paranteze a genului rap (Busta Rhymes?).
Albumul este inchis de Down in Oakland (12). Piesa cu coloana vertebrala, decadenta si de efect. Vazuta prin prisma genului, un experiment.
La fel si trupa. Un proiect format din Tim Armstrong (Rancid), Travis Barker (Blink 182) si Rob Ashton plus 10 invitati. Abordarea lipsita de inhibitii (chiar si punkistii au inhibitii; nu!?), asumarea influentelor si mixul reusit al genurilor propuse ofera un album de actualitate; chiar daca nu prea original.
|
