Cu siguranta in State se gasesc mii de formatii care canta (la fel de bine) ca si Evanescence. Trupa de fata a avut insa norocul de a fi fost promovata de catre industria muzicala, cel putin ca o ultima masca de oxigen aplicata curentului nu-metal; si cel mult ca un nou “pop icon” binevenit oricand de catre market. Deschiderea catre un target mai larg decat acela adresat de Linkin Park, Staind sau P.O.D., cat si ocuparea unei nise relativ goale din scena constituie elemente care justifica milioanele de discuri vandute sub marca Evanescence.
Grupuri de rock alternativ beneficiind de prezente feminine s-au vazut ori auzit destul de des prin anii ’90. Majoritatea au un numitor comun: vocalistele mizeaza, evident, pe feminitate, camuflata de regula printr-o tenta masculina, ori in lascivitate. Skin de la Skunk Anansie sau Shirley Manson de la Garbage ar fi doua exemple ale acestor extreme. In contextul dat, formatia Evanescence (=”evaporare”) actualizeaza imaginea “angelica” prin tanara vocalista Amy Lee. “Formatie” ramane totusi un termen subred, deoarece nucleului alcatuit din Amy Lee si chitaristul Ben Moody i se adauga diversi colaboratori de studio sau de scena, meniti sa scoata untul dintr-un nou proiect nu-metal: chitaristul Rocky Gray de la Living Sacrifice, bateristul Josh Freese de la A Perfect Circle si Guns n’Roses, rapperul evanghelist Paul McCoy de la 12 Stones, producatorul Dave Fortman (Mudvayne, Ugly Kid Joe, Superjoint Ritual) si altii.
Fallen contine o parte a pieselor si majoritatea ideilor expuse deja pe un material numit Origin, editat in 2001, pe vremea cand formatia era cunoscuta datorita topurilor americane de rock crestin, calcand pe urmele unor P.O.D. sau Linkin Park. “The Christian Charts” asigura venituri constante caselor de discuri, care isi eticheteaza anumite produse drept “crestine” pentru a atinge segmente de public interesate exclusiv de asa ceva, dar si pentru a dispune de o trambulina de lansare pentru topuri mai generale. Odata cu marirea cotei de piata trupa a respins insa eventualele afilieri biblice utilizate in marketing.
Productia, elementul de baza in nu-metal, face diferenta intre Origin, un material practic inascultabil, si Fallen. Sinceritatea interpretarii vocale, angoasele post-grunge, simplitatea pieselor, soundul curat si imaginea trupei recomanda albumul pentru scena rock post 2000. Baladele iau prim-planul intr-o muzica ce pana acum arunca in lupta rapperi injuriosi ori djei cu tepi in cap. O gaselnita care mai asigura cativa ani in plus de valoare comerciala a genului. Piesele Evanescence sunt, asadar, frumoase, pozitive, uneori duioase, iar partiturile de pian si efectele eterice in cor constituie o (mica) nota de identitate acolo unde riffurile generice ar determina altminteri eticheta nu foarte onorabila de “clona Linkin Park”. Ca detaliu divers, Fallen este primul album de nu-metal unde nu se striga (decat o singura data). Fiecare piesa detine calitati reale de hit: adrenalina si dulceata controlata sau refrene memorabile. Mentionez Bring me to life (2), My immortal (3), Tourniquet (6), Taking over me (8) sau My last breath (10) ca selectiuni personale. Daca inainte cu niste ani Korn si Coal Chamber intrau in mainstream cu nervi hardcore, pedofilie si agitatii brute, o trupa ca Evanescence canta drespre urcarea in rai, iubiri neintoarse si suicid liric. Frustrarea moderata si surogatul de contrast autentifica Fallen ca pe un album stors din generatia Linkin Park. Tema recurenta a copilariei sfaramate se regaseste chiar in prestatia delicatei vocaliste, propusa de media drept “a gothic angel”. In acelasi timp, o minora precum Avril Lavigne este comercializata ca “the punk princess”.
Un album ca Fallen pune de la sine problema autenticitatii. Pe undeva in relatia de consum dintre image trust-uri si public intervine si trupa, in calitate de agent al unui act artistic. In industria muzicala insa, nu este tocmai un pacat sa vinzi oxigen.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
