Prima zi de lucru la Mec nu a fost una prea fericita. Dupa o instructie de un sfert de ora am inceput sa fac luna toaletele. Era o lupta inegala. Senzatia era ca numarul de persoane care trecea pragul wc-ului se multiplica exponential. Dar fiind prima zi de lucru incercam sa-mi gasesc un relativ ritm interior. Ceea ce ma pastra lucid si energic era perspectiva auditiei casetei din buzunar. Tocmai aparuse primul Down. Inainte sa vin la servici trecusem pe la Piele: Bey Cora! Phil Anselmo never dies!
A doua zi nu s-a schimbat aproape nimic. Mi s-a repartizat acelasi veceu. Situatia era cam nasoala. Mai ales ca prin Mec treceau doar depesari. Nu aveam cu cine sa comentez Down-ul in pauza dintre doua pamatufuri. Nu era chiar Pantera, dar vocea lui Phil facea toti banii. In ziua aia as fi spus ca e un fel de Pantera amestecata cu stoner si ceva grunge. Era feeling-ul ala de southern rock care se potrivea de minune cu situatia mea actuala. Daca m-ar fi lasat cu castile pe cap, probabil ca si acum spalam vidanjele din fast food-uri.
A treia zi mi-au spus ca trec la impachetat burgeri. Seful nu era prea multumit de mine. Cica ma uit amuzat la consumatori. Un mod ciudat de a numi persoanele care treceau pragul budei. Dar nu conteaza asta… Am primit instructajul si am fost gratulat cu cateva vorbe de bine: ‘Cora asta e baiat destept. A prins repede meserie…’. Norocul meu a fost ca sufeream de virusul Sevastela. Nu-mi iesea din cap a cincea piesa de pe album: Underneath Everything. Aducea mult cu Walk-ul Panterei si devenise ca un fel de metronom pentru importantul job pe care-l primisem. Cred ca m-am descurcat binisor in ziua aia. Mi-au spus ca am fost toata ziua cu zambetul pe buze si am binedispus intreaga “echipa”. Probabil ca era vorba de un zambet tamp. Dar nici asta nu mai conteaza… Seara eram frant. M-am “refacut” cu cateva piese excelente: Un Eyes of south parca venit direct de pe albumele Black Sabbath si cu o balada south plina de decadenta Stone of the crow. Chiar pe ea am adormit. Evident ca toata noaptea am visat ca impachetez burgeri.
A patra zi. Se pare ca seful sefului a auzit ca sunt baiat istet si m-a chemat la el in birou. Mi-a luat un miniinterviu din care a inteles ca sunt rocker si citesc carti ‘destepte’. Chiar s-a riscat si m-a intrebat ce ascult/citesc acum. Raspunsul se pare ca l-a multumit.
- Ascult o trupa americana Down … si citesc o carte care se numeste Conjuratia imbecililor.
- Conjuratia imbecililor?
- Da! O satira. Merge citita impreuna cu sunetele perverse de pe Down.
A zambit si m-a invitat sa stau pe scaun…
- Uite Ioan. Noi am observat ca esti o persoana capabila, dornica de afirmare, si ne-am gandit sa-ti oferim o mare oportunitate. De maine incepem un program care se adreseaza copiilor. Va trebui sa joci rolul lui Ronald…
Seara am ascultat Pray for the locust si Swan Swong. Alte piese tribut Black Sabbath. Dar sunau bine. Doar ma pregateam sa fiu mascaricul curtii.
A cincea zi m-am prezentat cu o ora intarziere. Emotiile. Cum am ajuns mi s-a spus ca exista deja un grup de copii care-l asteapta pe Ronald. Mi-au pus pantofii aia imensi, costumul si mi-au dat cu niste smac pe fata. Aahhh; sa nu uit peruca.
Copii erau fascinati. Se asculta niste Technotronic si se topaia in nestire. Am inceput sa improvizez niste exercitii fizice. Un doi trei patru cinci sase…. Un doi trei patru cinci sase. Ba din picior, ba din maini, ba din alte cele. Seful sefului ma urmarea de departe. Parea multumit. Copii erau in delir. Muzica duduia. Parintii zambeau. Eu nu mai stiam ce sa fac. Deodata s-a auzit un scrasnet ca de caseta blocata. S-a lasat linistea; cei de la pupitru au inceput sa se agite; dupa cateva zeci se secunde a inceput sa se auda ultima piesa de pe Down Buy me in smoke. Ce piesa de headbanging!!! Am improvizat pe loc. Am inceput sa dau din cap cu peruca lui Ronald. Copii sunt fiinte simpatice. Au inceput sa ma imite. Pe scurt a inceput un headbanging general. Distractia era maxima, dar probabil ca privelistea nu era cea ma “sanatoasa”. Toata lumea din “restaurant” ne privea cu gura cascata. Parintii tipau unii la altii… cativa copii au inceput sa planga. Seful sefului mi-a facut semn sa vin la el in birou. Mi-a spus ca m-am comportat total necorespunzator. Ca am speriat parintii si mai ales copii. Ca asemenea suprize nu au voie sa se intample in acel restaurant… bla bla…
- Si de maine treci inapoi la Wc-uri!!!
A sasea zi m-am trezit si am dat drumul la casetofon. Am adormit la loc si, evident, am visat ca sunt Ronald…
Sa nu uit. Nola este un album ascultabil si in 2005. Energic si plin de atitudine. O recomandare. Chiar daca l-a ascultat si Ronald Mecdonald (sic!).
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
