In perioada cand aparea LP-ul Fata din vis, Compact era (considerata) una dintre cele mai puternice formatii rock, aflate in activitate, din tara. Paradoxul face ca in aceste conditii, pe LP-ul de debut sa-si faca aparitia (in premiera) elemente de new wave, altfel spus, chiar propuneri wave, asa cum au inteles protagonistii genul si au reusit sa-l transpuna in sunete.
Piesa ce da nume albumului si-a dorit a fi un slagar, ceea ce chiar s-a intamplat, cu pretul unei apropieri “primejdioase” de muzica usoara a vremii. Nu stiu daca cineva s-a gandit, de exemplu, cum ar suna piesa in interpretarea lui Adriano Celentano sau Julio Iglesias, dar efortul de imaginatie ar putea fi rasplatit printr-o plasare orientativa a lucrarii, de-a lungul axei trasate.
Ar fi de notat si existenta unei piese “politice”, care in afara faptului ca a reprezentat plata formatiei facuta cenzurii comuniste pentru aparitia albumului, este intr-adevar neinspirata. De altfel, aceasta nu era cantata in concerte. Ceea ce este rock pe album, este insa “cinstit” si din fericire aceasta este latura prevalenta. Cei care si-au dat concursul la materializarea “Fetei” sunt, in ordinea in care au fost scrisi pe coperta discului: Constantin Camarasan – chitara; Paul Ciuci – chitara; Teo Peter – bas; Mircea Octavian – claviaturi; Aurel Vasilescu – tobe. Numele de familie al lui Paul poate fi intalnit si in alta grafie, respectiv: Csucsi (de exemplu pe albumul Formatii Rock nr. 6).
Revenind la Fata din vis, “Lumini pe cer”(1) este un hard caracterizat prin ritm si cursivitate. Solo-ul chitarii se bazeaza pe o idee improvizatorica nu foarte indepartata de tema, dar totusi cu functia clara de a diversifica piesa, mai mult ritmata decat “riff-ata”. Linia vocala este plasata undeva sus, in registrul vocal in care a cautat sa se exprime Ciuci, cu pretul unor frecvente aflate la cote de alerta in relatie cu timpanele unui public care percepe minimum 14000 HZ .
“O alta zi”(2) reprezinta alta piesa, tot hard, ceva mai elaborata decat anterioara. Pe alocuri chitara incearca un dialog cu vocea, intre versuri. Ca si in precedenta compozitie apar insa niste dublaje care adancesc starea de monotonie (necontrolata). Rolul clapelor ramane modest in economia generala, iar chitara coloreaza cat se poate de bine parcursul sonor, bazat pe un tip de corus consacrat in muzica romaneasca de gen.
“Pasari cu ochi de foc”(3) este un slow cladit in nota monumentala. Piesa, de (o oarecare) atmosfera, demonstreaza unitatea stilistica a trupei (care are un sound al sau, indiferent de natura celor compuse si interpretate).
Folosind chiar cuvantul din titlu, “Legenda”(4) a “facut” realmente legenda dupa aparitia pe album. Dinamica, puternic “ilustrata” solistic, piesa reprezenta in epoca un prilej de traire pre-pogo in randul fan-ilor. Din punct de vedere chitaristic, lucrarea se numara printre reusitele (rock) de marca ale grupului, din toate timpurile.
Despre “Imn”(5) se poate recomanda a se sari (lejer) peste el. Piesa, ale carei versuri “de lemn” determina rezerve normale, nu este nici macar suficient de proasta pentru a putea inveseli ascultatorul dupa mai bine de doua decenii de la imprimare.
Cu “Carare peste timp”(6) ne intoarcem la rock. Doua solo-uri de chitara, dintre care al doilea remarcabil pentru o trupa precum Compact, dau un farmec aparte piesei – realmente una de rezistenta.
“Esti totul pentru mine”(7) se doreste a fi new wave, si parafrazand un banc, poate chiar este. Schimbarea de stil anticipata prin aceasta piesa, ar putea fi vazuta nu doar ca optiune ci si ca necesitate: cu rock-ul saptezecist incercat de trupa, s-ar fi facut cu greu fata in a doua jumatate a anilor ’80, fara un “varf de lance” precum in cazul putinelor trupe care au rezistat urmand linia (stricta) rock.
“Spatiu”(8), o a doua compozitie a lui Camarasan (pe albumul discutat) aduce (sau trimite) ca sound catre Santana si ca armonie spre Pink Floyd. Piesa poate fi clasificata drept elaborata si placuta in context Compact, dar si in relatie cu o buna parte din ce se facea in rock-ul romanesc la inceputul anilor ’80.
“Fata din vis”(9) – marele hit al trupei, este singura piesa a albumului care, intr-un fel sau altul a rezistat in timp (pana la o eventuala recuperare a celorlalte piese). Cu o nota de new wave, putand fi dansata sau chiar cantata in restaurant, lucrarea are ceva de spus, ceva care se pare ca poate fi inteles de receptor, de unde si delectarea pe care a produs-o in timp (unora) .
Muzica a fost semnata de Paul Ciuci (1, 2, 4-7, 9) si Constantin Camarasan (3, 8) iar versurile de Paul Ciuci (1, 2, 4-7, 9); Dorin Andone (3); Constantin Camarasan (3); Hari Florea Gligor (5); Zoe Alecu (6).
Grafica este “a lui” Dan Marin. Aceasta face albumul inconfundabil. Remarcam textul lui Paul Nanca, de pe coperta II, in care “lucrurile” au fost (dupa parerea noastra) corect vazute dar redactate intr-o cheie tendentios pozitiva, daca nu chiar malitioasa (in principiu sunt laudate lipsurile!).
Intre putinele aparitii rock din tara, Fata din vis este una dintre reusite. Nota moderat critica a acestui articol este data de dorinta de recuperare a adevarului, asa cum este el, mai presus de idealizarea trecutului. Intr-o analiza antropologica, meritele celor de la Compact de a fi reusit sa faca ceea ce au facut (in general vorbind), sunt mult mai mari decat arata albumul, la o simpla auditie.
|
