 |
Sambata a fost concert de lansare Rom, fum si vanilie. Prilej de relaxare si socializare. Plin de gagici. Vreo 700 de adolescenti asteapta intalnirea cu formatia E.M.I.L. Atmosfera este una de party de liceu sau de serbare in care s-a dat voie cu piercinguri... Nimeni nu fumeaza. Doar intr-un colt niste punkeri cu moace de "derbedei" (au venit la agatat). Interesant... O fi vorba de copii cuminti care au scapat sambata de acasa si de la scoala? Sau de alte droguri sociale? Pana una alta, ma integrez in peisaj, cautand niste pupile dilatate. Agat o blonda cu suvite inflorite si aflu ca E.M.I.L inseamna „extraterestrii merg iarna la ski”. Prietena ei, o pustoaica mov si mai simpatica, imi arata amuzata posterul de concert... Vad ca pe lista de deschidere au fost taiati Maiden - „dinozauri”, la NOFX scrie ca „sunt in studio”, iar Metallica „on tour, dar ne transmit salutari”. Singurul nume netaiat nu poate fi asadar decat... Pistol cu Capse.
Miroase bine. Parfumuri aromate vanilate. Fara tutun. Priviri dulci. Fete frumoase cu ochi blanzi si ţepi ingrijiti. Si cate un piron sexy in limba. Cateva punkiste obosite. Ma asez langa ele si sorb multumit din vodca. Se bea Burn si sucuri. Doar ne asteapta o noapte lunga de „abuzuri, excese si imoralitati party”... asa cum scrie pe poster. Ascultam la volum potrivit powerplay-uri Green Day, Transplants si ocazional cate un Clash sau chiar Ramones (evident „I wanna be sedated”). Pe ecranul de deasupra scenei se proiecteaza fara sonor tot felul de clipuri cu tipi si tipe care plang prin veceuri, se taie cu lama in palma si le curge machiajul. Toti se uita in oglinda, au parul valvoi si se izbesc de faianta... In rest, un cocktail de zambete sincere care asteapta docil. Standul de merchandise este excelent aprovizionat cu accesorii: tricouri, postere profi, cduri, insigne, strapuri pentru chei, care se cumpara pe banda. Imi iau si eu insigna oficiala E.M.I.L.: o maimuta cu trabuc... Merge de minune alaturi de cea cu "salvati padurile"...
Gagica imi spune ca stilul formatiei se numeste „ska-punk”. „De ce ska si de ce punk!?”... „pentru ca e un fel de punk cu faze raggae” ma lamureste... Nu sunt prea impresionat. Desi totul e pus la punct, se intarzie vreo trei ore fata de ora anuntata. Probabil ca sa meritam concertul. Oricum nimeni nu pare deranjat. De altfel, inca de la primele minute de show dialogul public-trupa este natural si excitant. Descopar ca iau parte la un eveniment cu adevarat „important”, atunci cand un chitarist anunta ca lansarea este un „moment zero pentru underground”... avand ca finalitate „un sut in cur la toti dinozaurii din muzica romaneasca”.
Albumul are consistenta fumului si un oarecare gust de vanilie. Haios, vesel, ca o acadea pentru fete de liceu (gagica prefera guma de mestecat). Trupa se prezinta prin piese dansante ca Ska-ul fara rost (4), Stari amare (14) sau Cei care zambeste (11). Se canta un punkuleţ la mare moda acum 6-7 ani, tolerat si in prezent de marketul international. In ceea ce priveste scena autohtona, avem un caz interesant in care imaginea, mesajul, muzica, targetul vizat si publicul real corespund pana la suprapunere. Coerenta la nivel de brand poate fi un exemplu pentru alti colegi de generatie, unde discrepantele scot in evidenta infantilismul.
Singurul moment adevarat de punk al discului este un insert din filmul Casino in care Joe Pesci injura de mama focului: 1000 de dorinte (9). Concluzia ne-o ofera, insa, un alt „godfather”, DJ Boroş - Parintele industriei muzicale romanesti, cu niste versuri vizionare: „bere, rom si alte jucarii... sunt si pentru voi copii!”...
|
