 |
Pigs of the Roman Empire (2004)
22 Martie 2006
de Aron Biro |
 |
In mainstream, The Melvins sunt cunoscuti pentru faptul de a-l fi avut pe adolescentul Kurt Cobain ca roadie ori pentru ca fostul lor bassist a format trupa Mudhoney. Poate a mai apucat lumea sa auda de ei pe durata efemerului contract la Atlantic pe care Cobain l-a rezolvat pentru ei cand venise vremea sa aiba un cuvant de spus. Efemer pentru ca trupa din Seattle n-avea de gand sa faca muzica adevarata, buna, vandabila, tinereasca, ori vreo combinatie intre acestea. Absenta unui criteriu in ratiunea lor de a exista i-a indrumat inevitabil sub aripa lui Mike Patton, fost membru Faith No More si actual lider de cult la Ipecac Records, care a pus la cale in ultimii 5 ani multiple relansari ale trupei sub eticheta de legenda. Din colaborarea Melvins-Patton s-au mai nascut respectabile proiecte ca Fantomas si Tomahawk. Sub aspect darwinist, Melvins sunt veriga deviata si redescoperita dintre doom si grunge, precum si unul din germenii care au dat ceea ce azi numim generic stoner rock.
Din partea cealalta, Brian Lustmord Williams este un veteran al aberationismului sonor, cu preferinta pentru frecvente subbass patologice si un istoric ce il leaga de pionieri electro-industrial(-noise) precum Throbbing Gristle sau SPK. Cariera sa a debutat anecdotic cu aparitii live neautorizate in deschiderea unor trupe carora li se invada scena si li se imobilizau oamenii de paza. Evident, concertele durau pana cand securitatea se replia pentru a recuceri incinta si instalatiile. Legenda spune ca Lustmord si colaboratorii au reusit sa tina scena si mixerele ocupate pana la un record de 15 minute inainte sa fie scosi pe sus, cu cablurile in dintzi, din agonia prestatiei artistice. Eforturile sale din ultimii ani s-au axat mai putin pe aparitii discografice - remixuri ale unor single-uri Tool si Mortiis - si mai mult pe domeniul multimedia - biblioteci de sunete, coloane sonore (Underworld) si sound design pentru jocuri (Farcry, Doom 3).
Considerand cele doua ingrediente, Pigs of the Roman Empire este combinatia perfecta intre decrepit si ultramodern, aducand laolalta, intr-o maniera al carei impact e garantat de contraste si de un excelent sound multidimensional, riffuri grunge primitive cu garnituri si macazuri electronice.
In ce priveste componenta metalica a albumului, trimiterea la grunge este indusa involuntar de asocierea trupei The Melvins cu geneza stilului mai degraba decat de o incadrare stilistica reala, caci riffurile cu pricina par sa vina de undeva din zilele in care Dumnezeu a impartit riffurile, iar cei de la Melvins au decis sa le lase asa cum le-au dat Domnul: simplitatea lor descurajanta lasa loc ambientului coroziv care, legat la incheieturi cu scrasnetele generate de Lustmord alcatuieste peisaje industriale ce reusesc sa fie extreme fara sa mai ofere si confortul ideii de futurism. Avem de a face cu imagini care se dovedesc ingrijoratoare prin iminenta senzatiilor, prin deja-vu-uri care dau arsuri de retina in loc sa ofere promisiunea vreunei apocalipse de studio inspirata din filmele lui Arnold Schwarzenegger (vezi Fear Factory pentru asta). Secretul retzetei sta in scufundarea riffurilor in ambiental si impregnarea ambientului cu o ritmica sporadica, in locul alternantei de cantece metal si sample-uri pe care o practica majoritatea trupelor etichetate azi ca metal/rock industrial. Vocile sunt, in cea mai mare parte, absente sau distorsionate puternic, insa piesele sunt imbogatite cu excentrice contributii externe, fiind notabile partile de chitara ale lui Adam Jones (Tool).
Calitatea esentiala a albumului sta in aceea ca se abtine de la o abordare noise excesiva si predilecta in aria de acoperire aleasa, preferand un design sonor ce ocoleste aglomerarile si exploateaza distinctiile. Eterogenitatea materialului poate fi o piedica sau un avantaj in receptarea sa, in functie de terenul pe care ascultatorul prefera sa joace. Consumatorii de ambiental ar putea sa fie distrasi de cele 3 piese-excavator (Bloated Pope, Pink Bat, Safety Third) care fragmenteaza materialul cu izbucniri punk si thrash, in timp ce metalistii frenetici ar putea judeca restul materialului ca pe un exces de interludii. Privind din afara acestor criterii, castigul e dat de anularea factorului monotonie. Evident, abordarea cu target indefinit este tendinta de baza sub zodia Ipecac Records si un principiu esential in experimentele cu punct de pornire in rock.
|
