Moments of clarity este primul album al formatiei post progressive, Cryptic Vision, aparut in chiar anul infiintarii acesteia, 2003. O prima si importanta caracteristica a LP-ului este accesibilitatea, fara rabat la calitate, asta in principiu datorita sectiunii ritmico-armonice care are o evolutie liniara. Chitara isi deapana povestile intr-o maniera fluida si totodata concisa. Se pune accentul pe melodicitate, in conditiile in care fundamentul armonic permite integrarea in piese a unor idei solistice “fanteziste”. Un rol important il are pe album vioara.
Componenta trupei este urmatoarea: Todd Plant – vocal; Rick Duncan – clape, chitara, bas, djembe; Robert Van Dyne – clape, chitara. Pe langa acestia apare un masiv “lot” de invitati, alcatuit din nume necunoscute marelui public si din care ii vom aminti in acest articol doar pe violonisti: David Ragsdale, Jeninifer Gehl, Jeff Fara. Primul dintre cei mentionati este dealtfel cel mai cunocut dintre toti cei citati, deoarece a evoluat (si) in Kansas. Dealtfel, intre numeroasele influente pe care le putem identifica in muzica celor de la Cryptic Vision, alaturi de Kansas amintesc trupe precum Genesis, Yes, Floyd, Spock’s Beard… Unul dintre motivele pentru care albumul place ascultatorului de clasic prog si AOR este tocmai faptul ca tot ceea ce va fi auzit pe el are corespondente multiple in baza de date preexistenta (de multe ori chiar in playlist-ul care determina gusturile si la care este raportata intreaga muzica).
Pentru cititorul neavizat, punctez faptul ca odata cu anii ’90 s-a instaurat o puternica stare de criza in muzica de expresie rock (si in arta, in general), din care se cauta in continuare iesirea. Experimentul nu este calea viabila deoarece tinde sa esueze in reteta inainte de a fi rezolvat vreo problema. Mutarea discursului central in afara muzicii (ma refer aici si la spectacol, nu doar la atitudine) reprezinta doar o “gura de aer”. In fine, Cryptic(ii) merg pe “cultul fragmentului”, idee pe care nu ei au inventat-o. Se incearca obtinerea a ceva nou, pe baza unor “lucruri” vechi. Sa spunem ca solistul vocal, Todd Plant nu pare sa incerce a semana cu cineva (cunoscut). Ca nota amuzanta, este periculos sa fii vocal si sa te cheme Plant…
Revenind la album, acesta debuteaza cu “Introspective”(1), un symphonic progressive instrumental in care sunt stabilite intentiile muzicienilor. Pot fi gasite corespondente cu Triumvirat sau Transatlantic.
Pe “New perspective”(2) intra in forta vocea lui Plant (sic), acompaniata “la greu” de chitara, intr-o atmosfera dominata de melodie.
“Contemplation”(3) este o prima piesa “speciala”, al carei intro este constituit de un moment narativ in jurul caruia se tese treptat o poveste. Paralela cu “Journey to the center of the Earth” a lui Rick Wakeman este foarte la indemana. Din punctul de vedere al semnatarului, piesa intra prea repede pe album si nici nu aduce mare lucru in economia generala.
“Grand Design”(4) reprezinta piesa “de maxim”, daca luam in calcul complexitatea. O imbinare de elemente intalnibile la Gentle Giant (“Knots”), Spock’s Beard (“Thoughts“ ) sau Yes.
“Angeline”(5) aduce aminte de Styx. Este o piesa optzecista care nu a fost cosmetizata in spiritul noilor vremuri.
Acusticul isi face aparitia pe “Losing faith”(6) anuntand urmatoarea piesa, “Angel’s requiem”(7), cu puternice influente ale muzicii clasice. Vocea feminina surprinde si totodata incanta, diversificand aria in care se desfasoara compozitiile albumului.
Gradatia din “Colored leaf”(8), piesa “de vocal” tradeaza una dintre preferintele majore ale lui Todd, si anume Roger Waters.
“Shock value”(9) reprezinta momentul experimental al LP-ului, incluzand sunete ciudate intr-un discurs muzical cu o logica bine conturata.
“Moments of clarity”(10) are patru parti: "Flash of life / Abaddon / In due time / Hope for tomorrow". Intentiile progressive nu mai sunt doar sugerate, precum in celelalte piese, care au in medie trei – patru minute, durata “momentului de claritate” fiind de 12’30’’. Partile propun schimbari de ritm, tempo si stare sufleteasca. O astfel de piesa nu poate fi difuzata la radio (in intregime), cel putin nu la un post comercial.
In fine, “Ascenscion”(11) incheie cuminte albumul intr-o maniera apropiata de cea a anilor ’80.
Asa cum am spus mai devreme, materialul prezentat este (suficient de) lejer pentru cei ce agreaza prog-ul, fara a fi lipsit de virtuti. Poate fi ascultat in masina, la drum lung, inclusiv noaptea sau pe serpentine.
01 Ianuarie 2006
Recomandare onlie-shop
|
