 |
Alice in Hell (1989)
25 Decembrie 2003
de Ioan Cora |
 |
Daca stai de vorba cu rockeri "batrani" - adica de peste 30 de ani - vei afla ca unul din cele mai apreciate albume de thrash de prin anii 90 a fost Alice in hell. As spune ca era vorba de mai mult decat o apreciere. Starile erau diverse - divinizare, emotie sau placere. In plina dominatie a unor trupe ca Metallica sau Slayer, ascultatorii Annihilator pareau ca vin dintr-o lume oculta. Greutatea cu care gaseai muzica in acei ani reuseau sa alimenteze artificial acesta stare de fapt. Uneori era si de bon ton sa te duci in gasca ta de rockeri si sa vorbesti de o necunocuta trupa de thrash ce ti-a zburat creierii pe geam. De cele mai multe ori meteorica mentionare a unor trupe de acest gen se stingea in imediata apropiere a gastii. Surprinzator e faptul ca nu s-a intamplat asa cu Annihilator. Intr-o Romanie deconectata complet de la sistemul de promovare din vest (nici in 2003 nu suntem la alt nivel) este aproape incredibila popularitatea de care s-au bucurat pe meleagurile noastre. Desigur... singura explicatia ramana calitatea exceptionala a tuturor pieselor condimentate din plin cu entuziasm, melodie si in primul rand ritm. S-a batut mult apa in piua pe ideea vitezei lui Waters (chitara)... Cred ca trebuie sa fim de acord ca nu acest lucru face cu adevarat special un album de metal. Viteza este o calitate ce tine in mare masura de antrenament....
Exemplul elocvent pentru afirmatia de mai sus este chiar ultima piesa de pe Alice in hell. Viteza maxima (unii spun ce e cea mai rapida piesa thrash aparuta vreodata) amestecata cu o idee muzicala ce a facut ca "Human insecticide" sa devina un hit. Claritatea sunetului nu este diminuata in nici un fel de "traforajul" lui Jeff Waters iar vocea harsaita a lui Randy Rampage m-a facut sa spun ca Annihilator a inventat "wild metal-ul".
Insa ceea ce va ramane sinonim cu fenomenul Annihilator sunt primele 3 piese : "Crystal Ann", "Alison hell", "W.T.Y.D" (Welcome to your death). "Crystal Ann" este de fapt un intro ce parca are rolul sa-ti pregateasca creierii si auzul pentru speed thrash-ul ce va urma. Am fost de multe ori surprins sa vad thasheri inraiti fascinati de acest intro acustic. Daca ar fi ascultat un Nick Drake sau Yes ar fi spus ca e prea siropos. Eticheta conteaza. Acest fenomen se explica nu prin ingustimea viziunii respectivilor rockeri... ci printr-o stare de spirit tipica varstei adolescentine. Punk-ul cum s-a nascut? Se saturasera toti de elitismul Yes sau Emerson... Vroiau ceva simplu... in forta. Pe "Alison hell" descoperim ca vocea lui Rampage - iritanta la prima vedere - nu-si putea gasi un partener mai bun. Am simtit mereu vocea ca un chin, ca o alergare sufocata dupa chitara. Iar "W.T.Y.D" ramane favorita mea din motive mai mult sau mai putin nostalgice. Pe cat de slabe sunt versurile pe atat de tare e feelingul transmis de schimbarile de ritm si unele faze... hai sa le zic ambientale (acustice). Ce-mi vine sa rad!? Exista doar o singura faza asa zis acustica pe piesa asta... Dar in mintea mea a ramas entuziasmul din acea vreme. Ma si vad cu pumnul strans... cu o pleata cu carare pe mijloc... dand din cap si schimonosindu-mi fata cu un rictus de ura provocat bineinteles de forta Annihilator. Anii au trecut (nu vreau sa fiu melodramatic). Rictusul meu de ura s-a transformat intr-o grimasa amuzata. Mai dau putin din picior... Iar pumnul... ce sa mai zic... Din fericire prospetimea muzicii n-a disparut. Macar pot sa zic din cand in cand: "Annihilate/I am a human insecticide"
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
