Cressida este o formatie de progressive de la inceputul anilor ’70, care nu a depasit din punct de vedere al audientei limitele underground-ului. Sunetul sau, bazat pe claviaturi si chitara este comparabil cu cel din Beggar’s Opera. Compozitiile, deosebit de melodioase, amintesc de perioada timpurie a trupelor Fruupp si The Nice. Continuand prezentarea sinoptica, amintim Moody Blues –ul ca sursa de inspiratie sau Gracious, Fantasy, Salamander, Spring, si Cirkus – formatii din aceeasi categorie stilistica.
Pe acest prim album evolueaza Angus Cullen – vocal; John Heyworth – chitara; Peter Jennings – clape; Kevin McCarthy – bas; Ian Clark – tobe. Muzica propusa de Cressida este un mix intre clasic, jazz, folk si rock. Solourile de chitara - modeste, tradeaza problemele protagonistului in ceea ce priveste gamele (muzicale). Partea decenta a chitarii se reduce la armonie. Diametral opus, claviaturile joaca rolul principal, fie ca este vorba despre mellotron, Hammond sau pian. In ciuda virtuozitatii, nu se poate vorbi insa despre originalitate. Aceasta ramane problema de baza a formatiei, care pare a-si fi cautat individualitatea intr-o zona in care totul fusese deja facut.
“To Play Your Little Game”(1) penduleaza intre pasaje lirice si momente de forta, fara a se fi urmarit gradatia.
“Winter Is Coming Again”(2) este un folk rock progressive care are un sunet saizecist. Solo-ul de chitara, lipsit de orizont este revazut si adnotat de orga, intr-o incercare de salvare a compozitiei.
In aceeasi linie de folk, “Time For Bed”(3) propune o suma de schimbari ritmico armonice imprumutate de data aceasta din jazz.
“Cressida”(4) se plaseaza pe pozitii clare de prog. Tema muzicala este bine definita si deopotriva exploatata la maximum, in relatie cu posibilitatile interpretative ale trupei.
In “Home And Where I Long To Be”(5) tonul de chitara al mellotron-ului, folosit la un moment dat, extinde granitele posbilitatilor, intr-o piesa in care pulsatia se suprapune peste ritm in dauna fluiditatii.
“Depression”(6) tradeaza sursa de inspiratie partial moodyblues-ista. Bongosurile si orga dau o culoare aparte interpretarii, care are in spate o compozitie remarcabila.
In viziunea semnatarului “One Of A Group”(7) aduce intr-o masura considerabila cu Procol Harum. Aici armonia propune cateva acorduri intalnite in muzica lui Ceaikovsky. Exista posibilitatea unei coincidente, dar sunetul de orga clasica trimite spre zona mentionata.
“Light In My Mind”(8) lasa la vedere reteta dupa care merge formatia pe acest album. Tema simpla si concisa, ritm clar, repetativ, bas cursiv si o voce sigura, bazata pe farmec. Partea de virtuozitate este rezolvata prin orga, cu concursul compozitiei si aranjamentelor si atenuata de chitara.
“The Only Earthman In Town”(9) nu este departe de psihedelic. Partea de experiment a fost substituita insa cu o impresionanta suita de solouri ale clapelor.
“Spring 69”(10) este un scurt folk de atmosfera, cu accente sonore bizare.
Cu “Down Down”(11), albumul isi continua povestea in directia prog – psihedelica.
“Tomorrow Is A Whole New Day”(12) pare un Moody Blues sabotat de chitara.
Cressida a scos (doar) doua albume, in ’70 si ’71. Presa de specialitate considera la unison ca cel de-al doilea si ultim LP este cu mult peste primul, din punct de vedere valoric, idee pe care dealtfel o impartasim si noi. Asta nu inseamna ca albumul de fata ar fi lipsit de calitati. Ceea ce i se poate reprosa este cantonarea la momentul aparitiei in niste idei cu putin timp inainte cool, devenite anacronice extrem de rapid. Se pare ca anul ’70 a fost unul de cumpana in schimbarea mentalitatilor.
|
