|
Este vorba despre al patrulea album al trupei germane. “Materialul genetic” a fost imbogatit cu aceasta ocazie, prin incrucisarea cu o alta formatie, Alias Eye, de unde alaturi de “saracii” Stefan Glomb - chitara si Philipp Jaehne – clape, au venit nu mai putin de trei noi membri: Philip Grifith - voce (fiul lui Martin Griffith de la Beggar's Opera), Ludwig Benedek – tobe si Dennis Sturm – bas. O clasificare pretentioasa (din presa de specialitate) plaseaza albumul intre Classic Symphonic Art Rock si Teutonic Prog Metal Opera. Personal as opta pentru mult mai genericul si putin riscantul termen de Neo Prog. O problema fundamentala a noilor forme de progressive este ca tot ceea ce se propune, a mai fost facut (bine) in trecut. Poor Genetic Material fac exact ceea ce trebuie, respectiv incearca. Pentru cineva care nu a (prea) ascultat classic prog, ce se aude este mai mult decat sufucient pentru o repriza de entuziasm.
Pe parcursul a 16’32’’, “Rush of Ages”(1) etaleaza idei muzicale care acopera mai mult de jumatate din ce se aude in heavy rotation-ul anilor 2000. Se schimba tonalitatea, masura, ritmul, tempo-ul; sunetul beneficiaza de procesare corespunzatoare perioadei, dar limitele comunitatii de fani raman neclintite. Inovatia este complet dizolvata in incercare. Este o problema a intregii muzici de expresie rock, ce isi asteapta in continuare noul “Rock Around The Clock”. Pana atunci, doar forme inedite ale aceleasi vechi ceremonii.
Prin “Thin Red Line”(2), formatia se apropie de “clasic”. Este poate un respiro dupa piesa de forta anterioara, prin care se stabilesc definitiv pozitiile pentru auditia albumului.
In “Star of Eden”(3), libertatea de expresie este mai mare decat in primele compozitii, piesa nefiind cantonata strict intr-o idee premergatoare.
“Leap Into Fall”(4) are valente de metal prog. Abordarea in cheie dramatica nu este foarte indepartata de kraut, via gothic, dar axa ramane (tot) prog-ul clasic.
“Antares”(5) este o alta piesa de rezistenta a albumului, alaturi de “Rush of Ages”. Acestea sunt piesele care-i vor ramane in minte celui care a “depus efortul” de a asculta un album care nu ofera totul de-a gata.
Dupa ce a fost spus ceea ce era de spus, o balada prog precum “Fall”(6) este ideala pentru un final care sa reinvite la ascultarea cd-ului. Alternanta sunetului de pian cu cel de sintetizator (de coarde) in dialog cu basul, creaza o stare de calm, ideala pentru meditatie.
Tehnica vocala buna a lui Griffith este o recomandare in plus pentru ascultarea albumului. Compozitiile sunt elaborate, la fel si aranjamentele iar muzicienii se achita de ceea ce si-au propus sa faca. Benefic pentru formatie este faptul ca tehnica instrumentala nu impune limite si ca echipa functioneaza. Lucrurile bine facute par lejere sau chiar simple. Interesant este ca in cazul nostru, prestatiile individuale nu se “topesc” intr-o masa de sunete, protagonistii semnalandu-si prezenta prin interventiile lor, indiferent cat de reduse sunt din punct de vedere cantitativ Neo Prog–ul isi are capitala in Europa. Se poate vorbi despre cateva “scoli” in acest sens, cum ar fi cea britanica, germana, franceza, italiana… Tarile din est sunt preocupate de refacerea decalajului economic, orice idee necomerciala avand sorti minime de izbanda. Bunaoara, in Romania nu am cunostinta de nici o formatie Neo Prog care sa activeze profesionist sau sa sune decent.
|