| Stuck Mojo |
Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
Motivul pentru care Stuck Mojo suna ca un nume cunoscut vag sau deloc rockerului care citeste aceste randuri este ca trupa face parte dintr-un nefericit sertar, alaturi de nume ca Life of Agony, Sacred Reich, Skyclad sau Grip Inc. - categorie de trupe a caror cariera s-a consumat in hiatusul 1996-1999. Perioada coincide cu cea in care s-a ascultat cel mai putin metal in Romania dintr-un motiv simplu: o generatie, cea a colectionarilor de caseta/CD, se lasa de ascultat, iar alta inca nu se apucase, adunand banii pentru un mp3 player.
Din fericire, lucrurile stateau altfel in perioada respectiva nu mai departe de punctul de vama Episcopia Bihorului, din spatele caruia revista Metal Hammer a catalogat Rising ca “metalul secolului viitor”. Cu acest album, casa de discuri Century Media a ajuns pentru prima data in topurile Billboard, Rising detinand recordul de vanzari al companiei pana in 2004. Factorii de succes au fost multipli - genul nu-metal era in ascensiune iar eticheta nu se inventase inca. Termenul mai general, “cross-over” care ingloba ideea de experiment si fuziune era incarcat inca de conotatii pozitive.
Camionagiii americani au fost sedusi de coperta ce prezinta centura asociatiei de wrestling, de videoclipul in care membrii trupei isi izbeau rinichii de podea alaturi de wrestlerul Diamond Dallas Page si de citatul de pe coperta a doua a discului: My instinct was to win, eliminate anyone who was my competition, destroy my enemy, and move on without any kind of hesitation at all – Arnold Schwarzenegger, 1977.
Ramane de stabilit ce viitor au vazut redactorii Metal Hammer in acest album. Probabil nu faceau profetii legate de cariera lui Arnold ori de succesul wrestling-ului. Legaturile cu miscarea nu-metal au fost slabe si atunci, raman slabe si acum, in retrospectiva. Daca rolul Clawfinger a fost marginalizat de presa datorita faptului ca activau pe continentul gresit, Stuck Mojo nu au intrat in schema datorita provincialismului sudist promovat cu titluri ca Southern Pride sau Back in the Saddle. Nu-metal-ul s-a fixat ca un gen ale carui credite sunt indreptate spre trupele urbane din California, in general fara membri de culoare. Ori fuziunea rap-metal propusa de Mojo a fost de la bun inceput subordonata solo-urilor si riffomaniei chitaristului Rich Ward, ale carui influente vin din directia unor clasici de provincie ca Dimebag (Pantera) sau Zakk Wylde (Ozzy Osbourne/Black Label Society). Modernismul ideii de nu-metal este atenuat la Mojo de traditionalism – vocea rap veridica a negrului Bonz adus parca direct dintre tulpinile de bumbac, solouri blues pe muzicutza si coruri gospel de negrese focoase racnind We’ve got our Southern pride. Toate acestea sunt potentzate de parteneriatul exprimat de fotografia din booklet in care producatorul Andy Sneap face baie in acelasi jacuzzi cu chitaristul trupei, ambii cu fete mahmure si trabuce rezemate pe bordura. Textura sonora a studioului lui Sneap, atunci la inceput de cariera, a fixat standardele pentru viitorul muzicii metal.
Din nefericire, Andy Sneap a avut un viitor mai stralucit decat trupa, care a fost sacrificata de scandalurile Century Media, conform profetiilor din piesa Assassination of a Pop Star, lasandu-l pe Rich Ward sa ia pe cont propriu calea metalului crestin alaturi de wrestlerul muzician Chris Jericho, sub numele Fozzy. Ramane nostalgia unui triumf al metalului cefelor arse de soare si a unei istorii care ar fi putut avea loc, a rockotecilor de la Petrosani in jos rasunand sub sloganul People down here make mean barbecue!
|
