 |
Pilot (Man With the Meat Machine) (2007)
31 Ianuarie 2007
de Aron Biro |
Thee Maldoror Kollective nu este atat o trupa asupra careia trebuie sa se atraga atentia, cat un pretext pentru a discuta un simptom actual al muzicii experimentale. Primul gest la care un potential muzician se poate deda pentru a deveni interesant este experimentul. Acest gest poate fi dublat sau nu de cunostinte in domeniu, fapt de importanta secundara la nivelul la care se ridica problema. Numerosi muzicieni de cariera si-au inceput istoria cu vitejii intuitive si la fel de multi si-au inceput-o cu pasul lent, melc melc codobelc, al insusirii temeinice a bazei tehnice, fara a gasi o problema in asta.
Un fenomen care reuseste frecvent sa se ascunda sub fusta ideii de experiment este colajul. In mod surprinzator, a capatat din partea catalogatorilor si o denumire vandabila: genul practicat de grupul italian TKM este etichetat ca visionary post-industrial-metal. Am mai intalnit si eticheta cinematic avant-garde music, mai apropiata de termenul corect pe care il voi formula pe intelesul tuturor: colaj avangardist de esantioane cinematografice.
Desigur, colajul este practicat intens in toate genurile muzicale, de regula acolo unde apare un dezinteres subordonat unor scopuri mai „inalte” - o linie vocala impunatoare ca brand ori o ambianta social-senzoriala de tipul techno-party. Colajul este intens exploatat si in muzica metal, dar aici se mai adauga si ambitia de a produce sunetele respective cu o prezenta fizica si cu sudoarea fruntii. In cazul unor trupe ca Thee Maldoror Kollective insa, colajul reprezinta ratiunea de a exista, cel putin la stadiul de pupa, imediat succesor al stadiului de larva si, speram, premergator celui de fluture.
Pentru TMK, viermuiala s-a desfasurat pe terenul black-metal iar inaltul zborul ar trebui, inductiv, sa aiba loc in domeniul muzicii de film. Consideratia are la baza datoria pe care trupa o are fata de cinematografie, atata vreme cat initiativele sale experimentale se dovedesc a fi biblioteci de esantioane sonore din filme (horror si SF) asternute peste un fundal generic de ritmuri electronice. La sperantele formulate mai contribuie si increderea in onestitatea membrilor, care si-au botezat penultimul album A Clockwork Highway, nume alcatuit prin decuparea si alaturarea titlurilor A Clockwork Orange si Lost Highway. Alte surse de inspiratie pentru clipboard-ul trupei sunt titluri ca Resident Evil, Blade Runner, soundtrackurile filmelor spaghetti zombie, seriile James Bond, Matrix, iar lista se lungeste intr-atat, incat transforma auditia intr-o ghicitoare de aproape o ora. Totusi, ceea ce ramane pana la urma de salutat este stradania de a canta, manifestata pentru prima data de TMK pe materialul invocat aici ca pretext, Pilot (Man with the Meat Machine). In sfarsit sunt identificabile contributii muzicale sporadice din partea trupei pe piese ca Zombie Children Do Synthetic Dreams, The Modernist Matador Mansion si The Night Mr.Clenchman Died, precum si esantioane jazz de textura organica (pian, bass, baterie) prin care se incearca evadarea de sub umbrela restrictiva a muzicii electronice. Pentru a nu lasa tabloul incomplet, trebuie sa apreciem si ca trupa nu se mai multumeste cu scalarea si translatarea esantioanelor ci risca ocazional o interpretare personala a acestora, un efort care deschide posibilitatea unei cariere live, oarecum similara cu a graficienilor itineranti care-ti fac portretul la Costinesti in sezonul estival. Daca nu te misti prea tare, incepe sa semene.
|
