Anul 1966 ii gaseste pe John Lennon, Paul McCartney, George Harrison si Ringo Starr in plina verva experimentala. Continuand trend-ul lansat cu Rubber Soul (1965), cei patru isi propun sa sparga tiparele cu fiecare aparitie discografica. Semnificativ in sustinerea acestei idei este si momentul renuntarii trupei la activitatea concertistica, in acelasi an, in scopul concentrarii pe munca in studio.

 

Albumul se afla de obicei pe pozitii fruntase in topurile dedicate celor mai bune albume din toate timpurile, in primul rand, evident, datorita calitatii intrinseci a melodiilor, dar si datorita influentei exercitate asupra muzicii rock in general. Din momentele care probabil i-au prins pe picior gresit pe ascultatori si (cel putin o parte din) muzicieni in 1966 putem enumera :

 

“Eleanor Rigby” (2) – piesa al carei subiect tragic, neobisnuit pentru o melodie “pop” de pana atunci, este punctat de acompaniamentul cvartetului dublu de coarde condus de producatorul George Martin;

 

“I’m Only Sleeping” (3) cu atmosfera sa halucinanta si soloul “invers” de chitara;

 

“Love You To” (4), care desi nu coincide cu prima aparitie a unui sitar intr-o melodie pop (vezi “Norwegian Wood” de pe albumul precedent), este prima melodie al carei aranjament face trimiteri serioase spre muzica clasica indiana;

 

“She Said She Said” (7) – piesa care si-ar fi putut gasi (cu usurinta) locul pe un album britpop in anii ‘90;

 

Personal consider ca “Yellow Submarine” (6), cea mai cunoscuta melodie de pe album, este si cea mai slaba (!);

 

O mentiune speciala pentru “Tomorrow Never Knows” (14) – o piesa incredibila, realizata cu mijloacele tehnice de varf ale momentului si care suna absolut actual. (Re)ascultarea piesei (si albumului) poate genera o serie de intrebari cu privire la muzica ultimilor 40 de ani.

 

Pe Revolver, experimentul se regaseste intr-un raport ideal cu sensibilitatea pop si melodicitatea. Intalnim acele armonii inconfundabile Beatles, insa per ansamblu, muzica este alta fata de ce s-a facut inainte. Rock’n’roll-ul incepuse deja tranzitia spre o zona (mult) mai profunda, la nici patru ani de la „Love Me Do”...