O serie de antologii si cataloage clasifica Aera drept o trupa de rock, progressive rock sau kraut. Dincolo de aceste opinii, muzica de pe Humanum Est se incadreaza fara echivoc in largul concept de  jazz rock.

 

Infiintata in 1972 de catre chitaristul Muck Groh dupa plecarea din Ihre Kinder, formatia avea sa imprime primul album - Humanum Est doi ani mai tarziu, in Studio Hiltpoltstein din Nuremberg. Cele sase piese ale LP-ului au fost catalogate de presa de specialitate drept acceptabile, considerandu-se ca doar anumite pasaje depasesc stadiul de “material sonor bun”. Personal cred ca evitarea voluntara a spectaculosului si cultivarea controlata a monotoniei sunt procedee folosite de protagonisti pentru a crea atmosfera propice receptarii lor. Discretia interpretativa este un semn de maturitate artistica, acuratetea ocupand planul principal. Accentele minimaliste, la nivel conceptual si tonul instrumentelor la nivel formal sunt doar cateva dintre atributele albumului. Alaturi de Groh – semnatar al tuturor pieselor, pe album apar Klaus Kreuzeder – saxofon, flaut; Dieter Bauer – bas; Wolgang Teske – tobe. La piesa a sasea, basul este realizat de Peter Malinowsky.

 

Ca si la Embryo sau Ihre Kinder intr-o a doua perioada de creatie, culoarea compozitiilor Aera este data de dialogurile flautului si sax-ului. Fundamentul ritmic este solid, chitara contribuind substantial la armonie, alaturi de bas. Toate instrumentele au rezervate momente de solo, care sunt subordonate structurii compozitionale.

 

“Papa Doing”(1) deschide albumul printr-un pasaj de chitara al carui sunet degajat anunta intentiile si coordonatele compozitiilor selectate pentru album. Tema principala ca si cele secundare sau interventiile solistice sunt de maxima concizie. Template-ul dupa care sunt construite piesele de pe Humanum este unul de jazz standard. Sunt alternate tema si improvizatia colectiva, coordonata pe rand de fiecare instrument(ist) pana la finele piesei, care ofera o rezolvare muzicala de ansamblu a problemelor puse pe parcurs. Aici finalul este o replica a intro-ului.

 

Solo-ul de tobe din “Demmerawang”(2)  se inscrie in acelasi rafinament interpretativ ca in momentele de simpla sustinere ritmica. Intrarea chitarii urmata de cea a instrumentelor de suflat si a  basului creaza gradatia ideala pentru dialogul chitarii cu flautul, care duce piesa spre un final neasteptat, realizat in ralentando.

 

In “Hodibbel”(3) corus-ul obsedant al basului (constituit in tema secundara) si percutia pe marginea tobei  sunt urmate de intrarea filata a chitarii care ofera un veritabil un solo de rock. Final este realizat de aceasta data printr coda.

 

“Sechs Achtel”(4) debuteaza printr-o improvizatie libera de flaut, al carui sunet a la Oregon introduce  piesa de maxima amploare a albumului. Timp de 10 min. 43 sec. instrumentistii au ocazia de a-si etala conceptia muzicala si maiestria interpretativa. Chitara, care participa constant la si la armonie, preia la un moment dat tema basului, pe care o dezvolta conform posibilitatilor instrumentului pentru a pasa apoi vocea principala sax-ului. Tema secundara propune o linie de bas de exceptie, in dialog cu chitara . Solo-ul de bas prin care se reintra in tema contine nenumarate variatiuni in care este pastrat spiritul compozitiei. Fiecare interventie a unui instrument aduce ceva nou. Efectele (de chitara) sunt speculate la maximum. Final este realizat prin portamento..  

 

Rolul principal din “Jonas Schlaht”(5) ii apartine saxofonului. Linia soft a piesei presupune preluarea temei de fiecare instrument in parte cu improvizatia colectiva aferenta..

 

“Alois Flotending”(6) reprezinta o scurta piesa de final. Alta tema concisa si discreta in care relatia dintre structura si ornament este armonioasa.