Una dintre constantele neclaritati si confuzii privitoare la Nektar tine de originea formatiei. Este vorba despre patru muzicieni englezi stabiliti in 1969 in Germania. Ron Howden (percutie), Derek "Mo" Moore (bas, voce), Alan "Taff" Freeman (clape, voce) si Roye Albrighton (chitara, solist vocal) s-au reunit sub numele Nektar si au castigat notorietatea in tara de peste Canalul Manecii. De aici s-au facut auziti in restul lumii, cucerind un loc aparte in preferintele unui larg public (ascultator de progressive) din Statele Unite.
A Tab in the Ocean, aparut in 1971 este al doilea album al discografiei Nektar. Linia psihedelica a albumului de debut, Journey to the Centre of the Eye a fost estompata in favoarea laturii symph rock, fapt care isi gaseste sustinatori dar si rezerve, in functie de preferintele individuale ale fiecaruia. Precum in numeroase alte cazuri din perioada data, sunetul propus pastreaza conform ideilor timpului o tenta psihedelica. Dintre formatiile contemporane se pot stabili similitudini cu Eloy.
“A Tab In The Ocean”(1), piesa de 16’52” este titlul de referinta al albumului, la propriu si la figurat. Liniile de forta ale compozitiei converg cu Genesis prin minutiozitatea intro-ului, si solida armonie. Un alt reper este Pink Floyd. Nu trebuie sa uitam ca in momentul aparitiei acestui album, formatiile amintite inca nu isi spusesera cel mai important cuvant, asadar este vorba despre un fond comun de idei muzicale, nu despre imprumut(uri). Spre deosebire de cele doua formatii, la Nektar poate fi semnalata o latura space prog.
“Desolation Valley/Waves” (2) este o compozitie jam bazata pe linia chitarii solo, cu momente kraut, psych si chiar jazz puse in slujba unei melodii clean, degajate, cu unele accente Gilmore –iste.
”Crying In The Dark” (3) reprezinta un moment hard, bazat in mare masura pe orga, ca la Iron Butterfly. Stilul interpretativ al lui Albrighton aduce acea forta care face nota distinctiva intre formatiile de studio si cele specializate pe activitatea live.
In aceeasi nota de sunet heavy, cu o puternica componenta monumentala ”King Of Twilight” (4) propune o succesiune de riff-uri antrenante, completate de orga si sustinute cu rafinament de bas & percutie.
O caracteristica a albumului este ca sunetul “curge”, pasajele corespunzatoare solo-urilor fiecarui instrument imbinandu-se firesc intr-o partitura care nu ridica nici o problema tehnica pentru protagonisti.
In anii ’80, cand am ascultat (printre altele) prima data A Tab in the Ocean, circula o gluma in cercul foarte restrans de prieteni – muzicieni: “da-mi un chitarist de exceptie, un vocal, un basist si un tobosar, eventual un clapar – tari de tot si iti fac TRUPA”. Lupta cu propriile limite interpretative poate anula prin lipsa de sens problemele legate de conceptie. La Nektar miza nu este viteza de executie sau maiestria asezarii degetelor in pozitiile dorite.
|
