|
Shine On Brightly (1968)
30 Aprilie 2008
de Mihai Plamadeala - Muzician Nomen Est Omen |
Revista Rolling Stones mentioneaza faptul ca dupa ce Paul McCartney a prezentat lumii piesa "Eleanor Rigby" intr-o varianta instrumentala completata de cvartet de coarde, numeroase formatii din sfera rock-ului si pop-ului au incercat fuziuni dintre genurile practicate de ei si classic music. Printre acestea s-au distins Moody Blues, Emerson, Lake and Palmer, Electric Light Orchestra si desigur, Procol Harum despre care se poate spune ca au gasit formula de aur pentru tipul de provocare amintit.
Toti componentii formatiei Procol Harum au calitati solistice deosebite: Gary Brooker este un pianist a carui voce pare facuta special pentru blues; in Matthew Fisher avem un claviaturist de maxima subtilitate; despre Barrie James Wilson s-a spus si scris constant ca apartine familiei Keith Moon & John Bonham; la Robin Trower tehnica si conceptia acopera spatiul dintre simfonic si rock; basul lui Dave Knights este cursiv si discret, iar Keith Reid, in calitate de semnatar al versurilor se distinge prin forta cuvintelor sale transfigurate in poezie.
Shine On Brightly, al doilea album al formatiei Procol Harum, desi nu s-a bucurat de primirea LP-ului de debut, odata cu trecerea timpului, s-a dovedit a fi mult mai interesant decat parea la data aparitiei.
"Quite Rightly So" (1), piesa lansata anterior pe un single, este chintesenta de brit – rock saizecist si totodata ambasador ideal al prog-ului care tocmai isi stabilea reperele.
Desi avea caracteristicile unui (mare) hit, "Shine on Brightly" (2) nu a aparut niciodata pe un single. Aceasta piesa deosebita nu poate fi detasata de albumul caruia ii imprumuta numele. Similitudinile cu Traffic sunt atenuate de orga celesta si de vocea particulara in tandem versurile meditative.
"Skip Softly (My Moonbeams)" (3) pare un Beatles cantat de Family in maniera Cookney Rebel. Interventiile de pian clasic si interferentele acestuia cu rock-ul individualizeaza sunetul, ce isi pastreaza atributele in ciuda folosirii sale in diverse scheme muzicale psihedelice. Piesa se incheie, in mod surprinzator, printr-un pasaj de balet rus, decupat din creatia lui Aram Ilici Haciaturian ("Gayane” – "Dansul sabiilor”).
"Wish Me Well" (4) este un rhytm and blues in care se disting vocea lui Brooker si chitara lui Trower. Piesa aminteste de perioada timpurie a formatiei The Band.
Prin "Rambling On" (5), Procol Harum se intoarce acasa, in zona sonoritatilor complexe si a interferentelor muzicale. Este un acid - ballad ce se apropie pe alocuri de Dylan si de Beatles, pastrand totusi distanta de siguranta.
"Magdalene (6) este de asemenea o balada, cu ritm de mars, care face trecerea spre marea si complexa piesa de final, al carei nume initial fusese „Magnum Harum”.
"In Held 'Twas in I" (7) este alcatuita din cinci parti legate intre ele: "Glimpses of Nirvana"; "'Twas Teatime at the Circus"; "In The Autumn of My Madness"; "Look to Your Soul"; "Grand Finale". Aceasta ampla compozitie este foarte posibil sa fi influentat opera rock Tommy, a formatiei The Who (aparuta anul urmator, in 1969). Desi Pete Townshend a indicat drept sursa de inspiratie albumul SF Sorrow al trupei psihedelice The Pretty Things, comparatia finalului din Tommy si a "Grand Finale”-ului poate fi edificatoare.
Denumirea "Procol Harum" a fost sugerata de Keith Reid, fiind inspirata de numele pisicii unui prieten de-al sau. Cei in cauza au acceptat propunerea in ideea ca cele doua cuvinte provin din latina si ca inseamna „dincolo de aceste lucruri” (beyond these things). De fapt, in latina cuvinte nu inseamna nimic, cel putin asa cum sunt scrise, dar pe de-o parte englezii obisnuiesc sa modifice (mai) toate cuvintele pe care le adopta, pe partea cealalta, Umberto Eco spunea ca daca ceva nu exista, trebuie sa i se dea nume in latina si sigur va fi acceptat ...
|