The Scarecrow (2008)
14 Iunie 2008
de Anca Oroi |
 |
Intoarsa din crestetul muntilor, am inceput sa ascult albumul cu sperietoarea de ciori. De fapt sa-l reascult. Tovarasul meu de cort incerca sa se lase de fumat, si in loc sa ma “acompanieze” la tigara de dupa, isi punea castile la urechi si asculta ultimul album Avantasia. Imi mai pasa si mie o casca din cand in cand ca sa ascult o “super-piesa” numita What kind of love. Cand i-am spus ca aduce cu un soundtrack de Titanic in care s-a ratacit Bruce Willis a cam facut bot. Probabil nu stia ca tanarul – pe atunci – Bruce a refuzat sa joace in acea megaproductie de frica sa nu-i salveze pe toti. Nici gluma asta nu i-a placut. “E rasuflata” mi-a zis. In trenul de intoarcere a mai incercat sa ma corupa cu Shelter from the rain. I-am zis ca mi-a pus din greseala Helloween. Inconfundabila vocea lui Kiske. Iar solourile de chitara par decupate nota cu nota din anii ’80. Dar recunosc ca m-a prins. Daca nu ai ocazia sa traiesti cu originalul, te multumesti cu o copie up to date. Acasa i-am pus piesa lui taica-miu. Cand l-a auzit pe Kiske i s-a facut pielea gaina si mi-a cerut stick-ul pentru o auditie solitara.
Intre timp ma suna tovarasul de cort. A hotarat ca este mai bine sa ne despartim. El isi doreste o prietena care sa creada in “spiritul metal” si care sa nu-l ia peste picior. A mai balmajit ceva cu “hail” si “metal warriors” si a inchis telefonul.
Taica-miu in schimb era prins bine de tot in mrejele discului. Descoperise ca Kiske mai apare si pe piesa tip Titanic iar Alice Cooper e main vocal pe The Toy Master. A mai cautat si pe net ceva informatii. I-a aparut un zambet cand a vazut numele lui Kai Hansen. El a fost (si este) mare fan Helloween. Il mai suprind uneori seara ascultand Keeper-urile. Mai cheama cate un amic doi… si fac misto de mine. Se tot agita sa ma convinga ca “atunci se facea muzica adevarata”. Nu-i bag in seama. Mi-a cerut sa-i gasesc niste albume Edguy. Tobias Sammet – one man show-ul discului – poarta vina unor discuri Edguy si probabil ca merita ascultate. Piesa de titlu – de peste 11 minute – ne-a placut. Asa ca tata si-a deschis o sticla de vin si si-a pus si niste Rhapsody.
Telefonul suna. La celalat capat tovarasul de cort. S-a razgandit in privinta despartirii si vrea sa vina pana la mine. Vrea sa-l iert. Ma iubeste. Si i se rupe de spiritul metal, semne de ciocan sau manowari. Le-a spus fratilor lui de lupta bancul cu Bruce Willis si Titanic. I-au spus ca nu e “true” daca a vazut Titanicul… Bla bla bla… Si el care credea ca “este un exemplu nu numai pentru rockeri, ci si pentru orice persoana ce vrea sa-si construiasca o cale distincta in viata...”
Am dat drumul la televizor. La ProTV se relua a 50 oara Die Hard 1. I-am zis si tatei sa nu mai zica bancul cu Willis si Titanic. E rasuflat.
|
