Pyromania (1983)
23 Iunie 2008
de Anca Dobre |
Cred ca majoritatea fanilor de pop/metal ar alege dintre albumele Def Leppard fie Pyromania, fie Hysteria. Eu as zice ca pentru oricine vrea sa asculte un LP de top al genului, Pyromania este alegerea potrivita.
Pyromania este al treilea album de studio al formatiei britanice, aparut in 1983 si vandut in peste 10 milioane de exemplare din America pana in Japonia. Se considera ca a netezit drumul pentru noua generatie hard rock din anii `80, impunand noile standarde ale genului prin combinatiile de armonii vocale imprimate pe multi-layere si riff-uri grele de chitara. La noi, spre exemplu, formatia Trooper foloseste acelasi tip de riff-uri si ma gandesc aici la piesa „Tari ca muntii”.
Pe cand eram in liceu si absorbeam tot ce dadea MTV-ul, ajunsesem sa asociez acest post TV cu sunetul Def Leppard, si nu degeaba, pentru ca trei dintre piesele de pe albumul Pyromania erau in acei ani in Top 40 Singles din Statele Unite si se bucurau de o popularitate imensa.
Tocmai cand parea ca sintetizatoarele pusesera stapanire pe muzica, apare Def Leppard cu Pyromania, un album de heavy-metal plin de chitari „cu muschi”. Steve Clark si noul membru, Phil Collen, cu ale lor riff-uri fuzz-ate si tonuri suparate in corzi, au redus la tacere ideile disco-synth atat de prezente in muzica pe atunci moderna. Peste toate astea vine regele strigatelor heavy, Joe Elliot.
Chiar daca pe alocuri bateria lui Rick Allen seamana cu AC/DC, combinatia cu basul lui Rick Savage si corusurile vocale alcatuieste o parte din amprenta DL si aduce suflul nou mult asteptat pe atunci in heavy metal. Poate nu sunt tocmai originali, dar au cu siguranta un key-generator pentru accesul la FM.
Pyromania s-a clasat pe locul 384 in topul celor mai bune 500 de albume ale tuturor timpurilor realizat de revista Rolling Stone in anul 2004.
Piesele sunt urmatoarele:
"Rock! Rock! (Till You Drop)" – un inceput in forta, care imi da mereu fiori si ma intoarce in randul head banger-ilor;
"Photograph" – unul dintre cele patru mari hit-uri ale albumului si dintre motivele pentru care imi place DL. Piesa a fost model pentru multe trupe romanesti de pe timpuri, precum Voltajul vechi si Iris-ul cu Adi Ilie;
"Stagefright" – o piesa de stadion rapida si interesanta in simplitatea ei. Din pacate, cativa ani mai tarziu, bateristul Rick Allen isi pierdea bratul stang in accidentul in care un Alfa Romeo a lovit Chevrolet-ul sau Corvette. Allen continua sa bata, folosindu-se in mai mare masura de pedala de pe piciorul stang, insa aceasta piesa este scoasa din repertoriu;
"Too Late for Love"- o balada sumbra... ” The lady 'cross the street she shuts out the night /There's a cast of thousands waiting as she turns out the light” ;
"Die Hard the Hunter" – dupa startul cu sintetizatoare urmeaza un interludiu power-ballad si apoi explozia head banging, dominata de un mare solo de chitara;
"Foolin'" – inca o balada renumita ;
"Rock of Ages" – iata ca albumul contine si o piese anacronica;
"Comin' Under Fire" – o melodie care isi dezvaluie valoarea cu cat se asculta mai mult. Una dintre cele mai bune balade ale DL, trecuta cu vederea pe nedrept;
"Action! Not Words" – in mod clar veriga slaba a albumului;
"Billy's Got a Gun" – o piesa pacifista, cu un sfarsit ciudat .
DL a fost una dintre formatiile mele preferate de pop/metal de pe scena muzicala a anilor `80. Din pacate insa, pe masura ce au castigat popularitate, si-au schimbat stilul, mergand pe un sound pop tot mai evident. Pyromania ramane apogeul carierei lor, un album la care s-a lucrat peste un an si A MERITAT.
|
