Stud s-a infiintat in 1970, in Marea Britanie si in anul urmator a scos primul album, cel comentat in aceste randuri. Este o trupa de trei oameni, alcatuita din Charlie McCracken  & John Wilson, veniti din recent desfiintata formatie Taste si Jim Cregan, de la Blossom Toes, care avea sa faca parte ulterior din Family. Pe LP apar ca invitati Poli Palmer de la Family si John Weider (ex Eric Burdon & The Animals si Family).

 

Muzica propusa de Stud este eclectica, cei in cauza imbinand elemente de rock, folk, blues, experimental si pe alocuri de jazz. Ceea ce se aude poate fi incadrat in proto prog. Se face simtita maniera interpretativa a lui Rory Gallager  si poate fi identificat sound-ul Taste.

 

“Sail On”(1) este o piesa ericclapton-ista care se distinge printr-o linie bluessy de chitara cu accente bizare si accente de rock greu.

 

“Turn Over The Pages”(2) penduleaza intre Beatles, Free si James Taylor. Accentele hawaiene sau cele de country se pliaza pe o linie folk, caracterizata prin cursivitate. Vioara da o melodicitate aparte piesei, care nu se cantoneaza in vreun sablon sau vreo reteta.

 

“1112235”(3), are 12’ 12” si este cea mai interesanta piesa a albumului. Psihedelicul si experimentul se intersecteaza intr-o zona a rock-ului pur, instrumental. Solourile instrumentale recomanda niste muzicieni de clasa, care demonstreaza ca stiu sa se reprezinte de minune intr-o echipa. Pot fi identificate in piesa influente krautrock.

 

Nota din compozitia anterioara este pastrata in “Harpo’s Head”(4), care bate insa puternic in prog si se distinge prin interventiile chitarii solo. Densitatea instrumentala combinata cu buna delimitare a registrelor sonore face ca piesa sa poata fi ascultata fara eforturi mari de receptare. Intrarea vocii spre final constituie o surpriza si da echilibru atat piesei, cat si intregului album.

 

Momentul de varf este “Horizon” (5), o piesa complexa, care contine tot ceea ce poate astepta de la o compozitie iubitorul de progressive. Impresioneaza simtul proportiilor si al masurii. Vocea lui Creagan si dialogurile chitaristice ale acestuia cu McCracken sunt completate de vioara lui John Weider.

 

“Song”(6) incheie albumul intr-o nota a la Greg Lake. Diversitatea stilistica este demonstrata pas cu pas, pe intregul parcurs al albumului, pana in momentul sau final. Ceea ce impresioneaza este abordarea non expozitionala a compozitiilor, care ar fi putut plati un tribut greu virtuozitatii, daca cei de la Stud ar fi dorit sa-si etaleze calitatile interpretative intr-un mod mai direct.