Om de lut (2009) 25 Martie 2010 de Mihai Plamadeala - Muzician Nomen Est Omen

Vedem in Om de lut un album interesant, ale carui atribute, luate in ansamblu, depasesc totusi sfera ineditului prin care il punem in discutie. Un factor de baza este ca Alexandrina Hristov a compus – muzica si text – o suma de piese ce au atras atentia publicului si care pot supravietui impreuna pe un CD. Cantecele, interpretate exclusiv de autoare, sunt la origine & in principiu grunge neo folk-uri. Pe album, acestea beneficiaza de aranjamente muzicale subtile, care atenueaza latura pop si trimit materialul sonor discret spre electro jazz (indie etc).

Exista in circulatie un material audio al cantautoarei, in principiu cu aceleasi piese ca pe albumul de debut, interpretate live, majoritatea cu acompaniament de pian, cateva de o formatie. Prin comparatie, dincolo de calitatea sunetului de pe albumul oficial, se poate constata neta superioritate a acestuia din urma. Alexandrina a scos tot ce (se) putea scoate din piesele sale, care impresioneaza prin vitalitate si ingeniozitate. Intonatia si cuvintele cheie joaca un rol major. Spiritul narativ al pieselor este puternic pronuntat, iar motivele muzicale, constituite in teme, au cursivitatea necesara sustinerii ideilor pe care le poarta. Fiecare piesa isi are in spate o frantura de poveste, cel mai probabil personala, indiferent cat de mare sau mica, ceea ce este un lucru rar in muzica romaneasca. O multime de formatii si interpreti canta de fapt despre dorinta lor de a fi pe scena sau pe discuri; la TV. Tematica de imprumut se simte, indiferent de talent.

Revenind la Alexandrina, singurul lucru care i s-ar putea reprosa artistic, ar fi vocalele nazale – o multime si in acelasi timp mult mai putine pe album decat in prestatiile live. Trebuie sa spunem ca exact acest tip de ornament vocal place maselor largi. Toti iubitorii de Four Non Blondes se vor regasi in ambianta Om(ului) de lut, dar (prin extensie) si numerosi dintre cei carora, indiferent de gusturile (non)muzicale, le plac filmele cu Keanu Reeves sau cartile lui Paolo Coelho. Pentru a nu fi tendentiosi, materialul discutat este altceva decat motivele celor care il asculta.

Avem in primul rand hit-urile: “Om de lut”(4), “Femeile dietice”(6), “Numai tu”(8), “Fata merge pe jos”(9), piese care seduc prin sensibilitate, libertate de creatie, detasare, vivacitate. Textele isi au importanta lor covarsitoare. Teme si motive diverse sunt revalorificate intr-un sistem personal si coerent, caracterizat prin eliptism (gradul de redundanta al acului artistic este diminuat la maximum). In privinta muzicii, functioneaza masiv, sa spunem, citatul (postmodern). “Fata merge pe jos” trimite, de exemplu, fara nici o incercare de a ascunde acest fapt (speram noi), spre un hit White Stripes, “Seven Nation Army”.

O a doua categorie ar fi cea a pieselor care fidelizeaza ascultatorul: “Printre flori”(1), “De cand am plecat”(2), “Undeva”(3), “Noi 2”(7). In acestea prevaleaza lirismul, compozitional si interpretativ.

In fine, “Roule Taxi”(5), “Une Deux Troix ”(10) si “La Russe”(11) sunt piesele internationale, la propriu si la figurat. Cantate in franceza si rusa, cele trei cantece recomanda o Alexandrina cu un mare potential. In privinta surselor de inspiratie sau coincidentelor, “La Russe” pare un mix intre Tom Waits si Goran Bregovic. Si daca am vorbit despre mix-uri, albumul se incheie cu remix-ul piesei “Numai tu”, realizat de Dan Handrabur.

Asa cum mentionam anterior, un rol fundamental este jucat de aranjamente muzicale si orchestratie. Albumul a fost realizat (in 2008 - 2009) de o echipa de profesionisti: Czifrac Stefan - bas, Ion Vidu - tuba, Radu Guti - trombon, Arthur Balogh - contrabas, Petre Ionutescu - trompeta, Gabriel Almasi - chitara, mandola, Vali Potra - tobe, Tavi Scurtu - tobe electronice, Lucian Nagy - saxofon tenor, K-lu – scratch. Mixajul ii apartine (nimanui altcuiva decat) lui Utu Pascu, unul dintre cei mai rafinati muzicieni la acest capitol, iar masterizarea a fost facuta de Marciano (New York). Producator a fost studioul PACmusic din Timisoara.

Alexandrina, atunci cand nu canta, picteaza. Ca si in muzica pe care o face, este vorba despre un grad superior de instructie si rafinament. O artista de urmarit!

Pictura sau muzica?