 |
The Book of Taliesyn (1968)
04 Februarie 2002
de Ioan Cora |
Suntem in 1968. Deep Purple era la inceput de drum. Iar prin acest al doilea album al lor, incercau sa realizeze prima lor productie conceptuala. Am spus ca incercau…Faptul ca nu au reusit nu cred ca minimalizeaza valoarea muzicii. Taliesyn era un bard de la curtea regelui Arthur ce se "ocupa" cu distrarea curtii regale. Iar cartea ar semnifica tot atatea moduri artistice de relaxare cat numarul ei de pagini. Interesant e faptul ca ea nu are sfarsit…Asa cum, dealtfel, e si povestea Deep Purple.
Pentru cei obisnuiti cu perioada Gillan, acest album poate provoca deruta. E intr-adevar ciudat sa constati ca Purple s-a afirmat initial ca o trupa de prog rock simfonic. Iar ce este si mai socant e ca demonstrau ca pot fi o trupa din esalonul intai. Pe langa cover-urile Beatles sau Donovan intalnim si o prelucrare Ceaikovski (uvertura Romeo si Julieta )…si atunci??..de ce nu au continuat pe aceeasi linie? Eu cred ca totul s-a terminat cu Concertul pentru orchestra. A fost momentul cand si-au dat seama ca au intrat pe un teritoriu interzis, pe un segment muzical in care nu-si gaseau locul…o muzica ce necesita mai mult decat maiestrie si efort. Cursul firesc al frazei m-a facut pe moment sa spun ca le-ar fi trebuit genialitate. Dar nu-mi pot permite acest lucru…e greu sa vorbesti de genialitate dintr-o perspectiva submediocra.
"Book of Taliesyn" este un album foarte drag mie. Am un sentiment foarte ciudat…am impresia ca de fiecare data cand il ascult parca ar iesi un parfum din difuzoare. Un parfum ce nu are conotatii fizice olfactive … ci e vorba de impregnarea spiritului cu CEVA. Si ca sa ma fac mai bine inteles, e vorba de aceeasi senzatie ce o ai cand simti parfumul fiintei iubite… cand creierul incepe sa functioneze la frecventa maxima ca sa-ti aduca in minte infinite amintiri trecute, prezente si, de ce nu, viitoare. Cam la fel patesc cu trupe ca Fleetwood Mac, Traffic si unele albume Zappa.
Momentele de varf de pe "The Book of Taliesyn" sunt "Listen, Learn, Read On", "Shield" si "Anthem". Sunt momentele cand ai ocazia sa-i descoperi pe Paice, Lord si Rod Evans (vocal). Se pare ca Blackmore se pastra pentru adevarata glorie..:-). Bassul lui Simper iese la rampa pe cover-ul Donovan "Kentucky Woman"…si ma face desori sa ma gandesc la piesa lor de mai tarziu "Women from Tokio". Am avut demult o controversa cu un prieten despre aceasta alaturare. El imi spunea ca nu au absolut nici o legatura, si eu o tineam una si buna ca e o variatiune pe aceeasi tema… Anyway..nu conteaza.
Cover-ul "River Deep, Mountain High" (dupa Ike&Tina Turner) a fost primul lucru care m-a impresionat la prima ascultare (Recunosc ca nu stiam varianta originala). A fost piesa care m-a facut sa explorez cu atentie perioada de inceput a acestei trupe. A fost momentul in care am spus ca Deep Purple poate exista si fara Gillan… A fost clipa in care am spus ca Rod Evans este un adevarat. Vocea lui Evans impresioneaza prin faptul ca poate comunica mai multe stari de spirit prin aceeasi inflexiune. Chiar acum nu-mi vine in cap un alt vocalist ce poate exprima bucuria si tristetea in acelasi timp. Poate… Peter Gabriel... nu stiu…
Momentul slab al albumului este dat de cover-ul Beatles "We can work it out". Nu merge. E ca vorba noastra romaneasca "Cei patru evanghelisti sunt trei... Luca si Matei... Si ii chema Andrei". In general, cand vorbim de cover-uri facute de trupe de prima mana, ne gandim la noile valente ce le pot aduce acestea. In cazul nostru…regasim doar platitudine. E ca si cum trupa canta cu gandul la alte lucruri… Eu cred ca The Book of Taliesyn este un album excelent pentru orice ascultator de rock progresiv. Pentru fanii Purple+Gillan poate constitui o curiozitate si, poate, o introducere pe noi taramuri muzicale…
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
