Muzici si Faze - prima pagina Motto Agenda Editoriale Interviuri Concerte Alte articole Legaturi Info Despre noi Contact


Don McLean

1971 American Pie
inapoi la pop & rock

Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri


Pop & Rock

Al Stewart
Alan Parsons Project
Alice Cooper
Amazing Blondel
Aphrodite's Child
Apoptygma Berzerk
Arthur H
Beatles
Bob Dylan
Byrds
Cat Stevens
Clive Nolan & Oliver Wakeman
Cream
David Ackles
Deep Purple
Deine Lakaien
Dire Straits
Don "Sugar Cane" Harris
Don McLean
Donovan
Doors
Eclection
Electric Light Orchestra
Eric Capton
Fairport Convention
Family
Fotheringay
Gryphon
High Tide
Hot Tuna
Incredible String Band
Iron Butterfly
James Gang
Janis Joplin
Jean-Michel Jarre
Jefferson Airplane
Jefferson Starship
John Mayall
Jonathan Kelly
Joni Mitchell
Judy Collins
Led Zeppelin
Live
Lou Reed
Love
Madonna
Malcolm McLaren
Matthews Southern Confort
Meat Loaf
Melanie Safka
Metric
Moody Blues
Mugison
Nick Cave
Nick Drake
Nico
Nigel Kennedy
Noir Desir
Patti Smith
Pavlov's Dog
Peter Hammill
Phil Collins
Phil Ochs
Police
Queen
Radiohead
Ravi Shankar
Rolling Stones
Roxy Music
Sandy Denny
Scorpions
Seals & Crofts
Shakti
Siena Root
Simon & Garfunkel
Slap Happy
Steeleye Span
Stephen Stills
Steven Seagal
Stone the Crows
Suzanne Vega
T. Rex
Ten Wheel Drive
The Cranberries
The Darkness
Tim Hardin
Tom Paxton
Tom Waits
Traffic
Trees
U2
Uriah Heep
Van Morrison
Velvet Underground
Voltaire
Whitesnake
Winger
Wings
Yat-Kha (Tuva)
Mihai Plamadeala American Pie (1971)

15 Martie 2002

de Mihai Plamadeala - muzician NOMEN EST OMEN

Don McLean - American Pie
Don McLean este un descendent direct al lui Pete Seeger. Piesele sale de inceput sunt in principiu pentru chitara si voce, acestea fiind la inaltime; din pacate nu si compozitiile. Primului album intitulat "Tapestry" care are drept subiect mult tratatul capitol al poluarii ii urmeaza "American Pie" un LP gazda a doua single-uri: "American Pie" si "Vincent". "American …" s-a vandut fantastic: trei milioane si jumatate de copii in primele trei luni. Despre "Vincent" piesa ce il evoca pe Van Gogh s-a scris si s-a spus la vremea aceea ca cei interesati de opera marelui pictor dupa ce vor asculta melodia, nu vor mai fi. Si totusi "Vincent" ale carui vanzari nu se pot compara cu "American …" a fost numarul unu in topuri din mai multe tari. Celelalte piese ale albumului il plaseaza pe McLean "aproape de granita dintre poezie si kitch, uneori mult prea aproape" dupa cum s-a scris in cronica albumului. Un folk-ist controversat care place publicului, cu un potential mare si a carui principala realizare ramane "American Pie". O piesa din galeria celor mai mari realizari de gen. Poate sta cu succes alaturi de orice creatie a lui Dylan sau Cohen (si pe care eu o vad alaturi de "Alice’s Restaurant" a lui Arlo Guthrie).

"Till Tomorrow" a doua piesa de pe album, ne infatiseaza un McLean apropiat ca forma de Donovan dar mult prea patetic. Acuratetea interpretarii ii da totusi un farmec aparte. "Vincent" este poate prea pretentios aranjata. Viorile care aduc "un plus armonic" trimit piesa intr-o sfera in care n-ar avea ce cauta. Acelasi lucru s-a intamplat si cu Judy Collins in momentul in care a incercat lucruri pentru care nu era facuta (vezi albumul "Hard Times For Lovers). In capcana orchestratiilor nejustificat de sofisticate nu a cazut insa niciodata Joan Baez. Pe Cohen, atunci cand marjeaza pe orchestratie il salveaza versurile deosebite, precum si compozitiile extrem de generoase. "Crossroads" readuce elemente armonice din aceeasi "American Pie" cu mentiunea ca de aceasta data rezolvarea nu se ridica la nivelul scontat. O piesa mult prea lirica. Acolo unde Ackles ( cu care a fost uneori comparat) reuseste sa creeze o anumita atmosfera in doar cateva cuvinte, lui McLean ii trebuie fraze intregi, motiv pentru care efectul este de multe ori pierdut. "Winterwood", (prima de pe fata a doua a LP-ului) este o alta ‘varianta " a lui "Vincent", mai putin lirica, dar tot impregnata de nostalgie. "Empty Chairs" este insa o piesa inspirata care aduce cu unele din creatiile lui Jim Croce.

"Everybody Loves Me Baby" este realizata in maniera de rock’n roll, poate in incercarea de a diversifica "peisajul" muzical . Cu "Sister Fatima" ne intoarcem la nota caracteristica a albumului. "The Grave" este peste media celor aratate pe LP, pentru ca scurtul traditional "Babylon" sa fie un moment chiar reusit. Aceasta este singura piesa din cele zece care nu a fost compusa de Don McLean. Daca preluarile, traditionaluri sau compozitii inspirat alese ar fi fost mai numeroase, cred ca toata lumea n-ar fi avut decat de castigat. Sa spunem ca albumul care ii este dedicat lui Buddy Holly ar putea anticipa EP-urile de mai tarziu, in acest caz valoarea nefiindu-i cu nimic stirbita.

Joel Dorn/Yeadon, Pen 1974: "That’s what Don McLean is: street and road. More road than street, but they’re both there"

 Opinii?
 


01 Ianuarie 2006

Recomandare online-shop



Inapoi Home Inceputul Paginii
Muzici si Faze - click pentru prima pagina

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a materialelor fara acordul scris al
proprietarilor sitului. Copertile si alte lucrari grafice prezentate, proprietate
intelectuala a caselor de discuri sau autorilor, sunt folosite in scop informativ.

Materialele se afla sub copyright Muzici Si Faze © 2002-2015

Muzici si Faze - click pentru prima pagina