|
No Pussyfooting (Fripp & Eno) (1973)
05 Iulie 2003
de Ioan Cora |
|
Ma vad pus in situatia nefericita de a asocia acest album istoric cu o intamplare lipsita practic de consistenta. Zilele trecute ma aflam in metrou, incercand sa citesc cateva randuri din ziarul ce tocmai mi-l cumparasem. La una din statii s-a asezat langa mine o doamna foarte tantosa care tinea in lesa un caine ce ma facea sa ma gandesc la Bubico-ul lui Caragiale. Langa noi s-a apropiat un bodyguard care a invitat-o pe doamna ce tocmai se asezase sa coboare la prima statie deoarece nu avea voie sa intre cu catei in metrou. Reactia dansei a fost neasteptata: - Traiesc de zece ani in Germania si acolo am voie sa merg cu caini in metrou...!!! N-am avut forta sa ma uit la ea si nici sa-i spun nimic. Lumea din jur incepuse sa se coalizeze impotriva nefericitului bodyguard (care se comportase extrem de civilizat) - Las-o domne' in pace...Acum cu ce te deranjeaza ca a intrat cu cainele? Nu vezi ce curat e? La iesirea din metrou am vazut semnul de interzis pentru caini....
Toata ziua m-am gandit la modul in care ne comportam si la ideea ca, din pacate, suntem sortiti sa apartinem unei culturi minore la nivel european (oare?). Nu avem reguli... iar cand le avem le incalcam doar pentru ca in alte tari (presupus mai evoluate) ele nu exista. Incercam tot timpul sa copiem... incercam sa ne comparam cu ei... dar din pacate, de cele mai multe ori, nu suntem decat niste clone nereusite. 40 de ani de muzica in Romania nu au insemnat decat o succesiune de clone si copii mai putin reusite. Cele cateva trupe considerate reprezentative pentru muzica romaneasca (Phoenix, Sfinx..) au reusit sa imite intr-un mod cat mai "original" mari trupe ale occidentului. Altii... copiaza trupele comerciale fara ca macar sa se oboseasca sa inteleaga ce si cum se face un act creativ.
In acea seara am avut sansa sa reascult dupa 10 ani acest album ce a constituit un soc si atunci si acum.Atunci - pentru ca eram uimit cum doi dintre cei mai titrati muzicieni ai acelor vremuri - Fripp de la King Crimson si Eno de la Roxy Music - au scos un album ce cu greu poate fi numit muzical. Acum - pentru ca am descoperit ca ceea ce se aude pe cele doua piese de pe No pussyfooting poate fi numit muzica si de curajul celor doi de a comite o sinucidere muzicala. Avem de-a face cu doi oameni (apoi muzicieni) ce au incalcat anumite reguli fara sa fie doar niste imitatori ci, dimpotriva, sa puna bazele unui nou gen. Indraznesc sa spun ca alaturi de Can "Future days", "No pussyfooting" a dat startul a ceea ce numim acum muzica ambientala. Avangardismul si privirea vizionara de care au dat dovada Fripp si Eno m-au reintors cu gandul la doamna din metrou. Si nu neaparat la ea ca persoana, ci la tipologia respectiva. Intotdeauna am crezut (si cred) ca pentru a reusi o evadare totala din reguli si sistem trebuie mai intai sa te supui lor. Cum ai reusi altfel sa-ti constientizezi evadarea? Cum ai putea altfel sa privesti dincolo de realitatea imediata? Din acest punct de vedere Fripp si Eno sunt cu adevarat niste rebeli ai muzicii... Au demonstrat ca nu e nevoie sa "tipi", sa te "exibitionezi" sau sa sochezi pentru a fi altfel. E nevoie doar de a exersa actul creativ. A numi creativitate nerespectarea unor reguli tine de superficialitatea naturii umane. Comparatia de care tot fug - Fripp&Eno si muzica romaneasca - nu exista; in sensul ca noi nu am avut parte de niste adevarati creatori (vorbesc de muzica ultimilor 40 de ani)... iar despre avangardisti chiar n-are sens sa vorbim. Ce as putea spune despre muzica? Sintetizoatoarele lui Eno si chitara lui Fripp (si aceasta distorsionata de Eno)... Imi place si nu pot spune de ce... Stau si ma uit in tavan si ascult... Nu e muzica... dar nu e nici zgomot... La ce ma gandesc? Hmm... Vroiam sa spun ca doamnei din metrou mai mult ca sigur nu i-ar placea No pussyfooting... dar ce? Mie mi-a placut? Mi-au trebuit 10 ani si o anumita conjunctura ca sa-l descopar... Si cu ce m-am ales? Doar cu o noua frustrare......
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|