Muzici si Faze - Gentle Giant

Vom intalni doi vocalisti pe acest album: Derek si Phil Shulman. Favoritul meu este Phil. Piesele "Funny Ways" si "Isn’t it Quiet and Cold?" sunt adevarate borne de referinta. Ele delimiteaza piesa de rezistenta a discului: Alucard. Saxofonul lui Phil este fantastic (cred ca doar saxofonul lui Jackson de la Van der graaf Generator m-a impresionat in asa mare masura). Multa vreme m-am intrebat ce inseamna acest nume (Alucard)…Am cautat in dictionar..Am intrebat prieteni.. Nici o solutie. Si raspunsul era atat de simplu: Este vorba de cuvantul Dracula scris invers. Aceste trei melodii au creat sound-ul GG. As mai vrea sa remarc un fenomen interesant. Am incercat de multe ori sa fac tot felul de compilatii proprii in care alegeam una dintre aceste piese. Rezultatul era dezamagitor. Disparea toata vraja. Era ca si cum as fi incercat sa vad intregul prin prisma unui fragment.

"Nothing at All" este piesa ce parca ne spune de drumul pe care va merge GG. Este mult mai experimentala ..sau mai bine spus ciudata. Amestecul solo-ului de baterie cu celebra Liebestraum ne anunta, intr-un fel, ca in viitor Gentle Giant vor fi mult mai putin accesibili si ca va trebui sa descifram teme melodice ascunse in alte teme melodice…Probabil un amestec de clasicism si romantism (sa-mi fie iertata pretiozitatea ).

Ultima piesa "The Queen" m-a deziluzionat. Era chiar nevoie de asa ceva? Stiu ca era o moda…Stiu ca toata lume canta in fel si chip "God save the Queen". Dar nu cred ca Gentle Giant a castigat ceva cu acest final. Nu are nici o legatura cu intregul concept al albumului. Pacat…

Pentru cei interesati de fenomenul prog rock, Gentle Giant este o adevarata minune. Dar, atentie, cred ca fiecare dintre noi are nevoie si de o oarecare doza de snobism pentru a putea avea rabdarea necesara descoperirii acestor virtuosi. Am spus snobism…:-) . Aceasta este o opinie personala…(ca de altfel tot ce am scris pana acum). Cred ca daca nu ar exista snobi…arta nu ar putea progresa.

Nu voi pune accentul pe factorul subiectiv – se intelege ca-mi place capitolul, si nu voi oferi informatii seci despre un subiect atat de bine reprezentat. Scopul meu este de a mentine atmosfera constructiv-polemica in jurul unor idei pe care le consider demne de luat in consideratie.

Anul 1970. Beatles-ul scotea pe baza unor materiale anterioare ceea ce avea sa fie ultimul (lor) album ca echipa: Let It Be. Marile momente ale miscarii Hippy (Monterey 1967, Woodstock 1969) se produsesera, Jerry Garcia & Greatfull Dead avand sa ramana cei mai de seama purtatori ai mesajului muzical aferent. Numaratoarea inversa pana la aparitia in 1974 a curentului disco incepuse. In Romania, Ceausescu Nicolae pregatea vizita in China care a schimbat in rau tot ce putea fi schimbat, inclusiv (sau mai bine zis: mai ales) in arta (respectiv in muzica rock). Divagatia ar putea continua la nesfarsit, dar scopul acestui intro este altul: printre momentele bune ale anului 1970 se numara (din punctul de vedere al semnatarului acestor randuri) aparitia primului album Gentle Giant.

Suntem intampinati de “Giant”, piesa de autoprezentare. Ceea ce se aude aici nu seamana cu nimic din ce se facuse inainte. Judecand in contextul de atunci, noua directie din muzica progresiva reprezentata de Gentle Giant apare cu atat mai surprinzatoare. Muzicieni desavarsiti, poliinstrumentisti, fratii Derek, Ray si Phil Shulman, Kerry Minnear, Gary Green, Martin Smith, fac dovada ca intre muzica renascentista, clasica, jazz si progresiv-rock exista un numitor comun si ca atunci cand suportul ideatic este sustinut formal in mod corespunzator, nu este nevoie de o mare cultura muzicala a “receptorului” pentru a aprecia un act artistic de mare complexitate/rafinament.

Piesa “Funny Ways”, a doua pe album este un interesant prolog pentru tot ce a urmat pana la aparitia in 1976 a L P-ului Interview, ultimul pe care il consider ascultabil, raportandu-l la creatia Gentle Giant (cel mai putin inspirat moment al lor fiind, valoric vorbind, peste tot ce s-a scos vreodata – de exemplu- in sud-estul Europei in materie de prog.). Si daca tot am atins subiectul, nu vi se pare ca piesa “Nothing At All” seamana suspect de mult (un pasaj intreg – nota cu nota – este identic) cu “Jocul timpului-A oilor” - Phoenix? Se poate continua - se va continua, dar nu aici si acum. Si tot despre “Nothing At All”; incercati sa urmariti metamorfoza partiturii de pian “clasic” intr-un veritabil moment de jazz, dialogul intre aceasta “schema” si compartimentul ritmic (percutie), gradatia de la tema principala la cele secundare, momentul de improvizatie, de solo si apoi reintoarcerea la tema. De remarcat unitatea intregului, insertul de blockflotte, abordarea generala in maniera prog, structura de opera rock a albumului – fiecare piesa pregatind-o pe urmatoarea si toate sustinandu-se in cel mai firesc mod … Piesa “Why Not” ar putea fi o alta viziune a “Nothing…”.

Ideea mea de prezentare fiind complet etalata, ma voi opri recomandand cu caldura (re)ascultarea albumului care “vorbeste” mai bine despre frumoasa poveste pe care o reprezinta, decat toate cuvintele de pe lume.

Gentle Giant 1 – 1970 : 1.Giant 2. Funny Ways 3. Alucard 4. Isn’t It Quiet And Cold? 5. Nothing At All 6. Why Not? 7. The Queen