Interesat de alte sectiuni?
Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Metal, Punk si subgenuri
Progresiv & Experimental
|
|
|
Nascuta in 1947 in Chicago, Laurie Anderson s-a afirmat inca de la sfarsitul anilor ’60 pe scena deosebit de prolifica a New York-ului. Genul artistic abordat este dificil de clasificat. Muzical vorbind avem de-a face cu un rock experimental, adeseori cu influente de jazz, evident sub zodia progressive-ului, ajungand chiar spre latura puternic electronica a acestuia. In 1969 atrage atentia printr-o melodie compusa din sunete de claxoane, multiplele experimente sonore si nu numai fiind o constanta si o caracteristica a artistei, care s-a numarat printre pionierii formelor de manifestare postmodernista. Happening-urile si performance-urile, ce reprezentau la vremea respectiva o surprinzatoare directie de exprimare artistica au insotit inca de timpuriu muzica propusa de Laurie Anderson. Trebuie mentionata polivalenta protagonistei care pe langa muzica are la baza pregatirea de istoric de arta, fiind deopotriva sculptorita si poeta (cu sase volume publicate pana in anul 2000). Instrumentul sau de baza este vioara dar pe albumul Big Science de exemplu in afara de voce si viori foloseste la fel de bine claviaturile, instrumentele de percutie, vocaderul si nu in ultimul rand mixerul.
Fundamentul pe care a fost construit albumul Big Science este concertul de mari proportii si importanta UNITED STATES I - IV a carui compozitie a fost inceputa in 1979 si care avea sa fie prezentat in 1983 la Brooklin Academy of Music, New York. Acest concert de peste sapte ore (!) este realizat intr-o maniera de opera, in patru parti: Transportation, Politics, Money, Love si include diverse forme artistice adiacente, cum ar fi proiectii de imagini si filme, spectacol de lumini, efecte speciale, momente de recitare, gesturile si atitudinea facand parte din ideea spectacolului. Avem de-a face cu una dintre cele mai importante manifestari multi-media realizate pana in prezent.
Personajul androgin, catalizator al UNITED STATES I - IV , imbracat in costum barbatesc, a carui voce este distorsionata electronic, a starnit o uimire ce nu s-a stins odata cu trecerea timpului care “cerne valorile”. Nici aparitia personajului de benzi desenate, Superman, nu poate trece neobservata, iar dezvoltarea temei pe marginea crizei ostatecilor americani din Iran este de-a dreptul surprinzatoare. Semiotica, politica si cultura pop imbinate intr-o simbioza ingenioasa o apropie pe Laurie Anderson de alte personalitati majore ale postmodernismului cum ar fi Jenny Holzer sau Barbara Kruger.
Big Science ofera varianta de studio a multor piese din amintitul concert. Nascute ca happening-uri, acestea au forta de a rezista si ca piese de sine statatoare. “O Superman” a fost si este un real hit al albumului si al carierei artistei, cariera din fericire bogata in evenimente. Cum de altfel era de asteptat, versurile sunt deosebite, urmarirea si analiza lor fiind subiect de delectare intelectuala si de interesante polemici.
Piesele reunite de Big Science sunt: “From The Air”(1), “Big Science”(2), “Sweaters”(3), “Walking And Falling”(4), “Borned Never Asked”(5), “O Superman”(6), “Example 22”(7), ”Let x = x”(8), “It Tango”(9). Acestea sunt foarte diferite una de cealalta si totusi albumul este omogen. Reascultarea sa il face intotdeauna pe iubitorul de muzica sa descopere sensuri noi, atat la nivel de sunet, de limbaj, dar foarte important si de metalimbaj.
Putini creatori au reusit sa imbine atat de armonios elemente ale unor forme artistice complementare precum Laurie Anderson. Acest fapt o individualizeaza marcant. Spectacolul promovat de Pink Floyd spre exemplu, nu se inscrie pe aceeasi axa, cu toate ca eforturile si imaginatia sunt majore. La Floyd, ca si la Oldfield ori la alti promotori ai unor manifestari de anvergura, exprimarea multi-media deserveste actul muzical intr-o masura ce nu-i permite “existenta autonoma” la aceleasi standarde valorice.
Albumul, ca si concertul care sta la baza sa, reuneste muzicieni prestigiosi care-si aduc aportul la una dintre acele mari realizari artistice ale finalului de mileniu. Seria spectacolelor – eveniment si a albumelor deosebite va fi continuata pana in prezent de catre Laurie Anderson &, care demonstreaza ca intre clasic si avangarda nu trebuie plasata neaparat o fractura…
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|