Interesat de alte sectiuni?
 Interviurile Muzici si Faze
Rock romanesc
Pop & Rock
Progresiv & Experimental
Metal, Punk si subgenuri
|
|
 |
Masterplan (2003)
16 Aprilie 2003
de Aron Biro |
 |
Ma vad incercand sa scriu o cronica de album si pus in fata greselilor istoriei si a celebritatilor care si-au castigat o paine din asta. Sunt sfatuit ca tocmai painea castigata rateaza cronicile si ca ele trebuie scrise cu foame, in stomac si suflet, si cu speranta ca gestul de a scrie o cronica nu foloseste nimanui. Mi se indica in mod subtil ca o cronica se cuvine sa fie epica, poate din cauza ca metalul epic e in plina floare, altii imi spun pe fata: "Domle, daca lu' Cora nu-i place cronica, degeaba o scrii!".Tulburat fiind de aceste contradictii, devin modest si ma rezum la a recomanda calduros albumul asta pomenind in acelasi timp ce ma zgarie si ce ma mangaie personal la el.
Albumul Masterplan se afla la debutul trupei, nu si la debutul membrilor sai. Presa il prezinta ca pe un "supergrup" desi doi dintre "trupeti" imi sunt, personal, complet anonimi. Alti doi, Grapow si Kusch sunt veniti de sub tricourile "titulaturii" Helloween, iar vocea ii apartine lui Jorn Lande, care s-a angajat in competitia "cine are mai multe proiecte" cu alde Devin Townsend sau Michael Amott.
Voi porni cu prezumtia de vinovatie spunand ca n-am agreat defel evolutia aproape reziduala a lui Helloween, a carei continua preocupare a fost cum sa carpeasca gaurile ramase in urma muzicienilor de valoare care erau cat pe ce sa cante in trupa. La care daca mai adaug oboseala si cliseele metalului teuton, obtin o parere asa si-asa despre soarta unor Grapow si Kusch. Ceea ce mi-a atras atentia la Masterplan a fost participarea norvegianului Jorn Lande care acopera cu vocea lui cam 30 de ani de metal. Pornit pe a-l imita in cat mai mici amanunte pe Coverdale, cu participari la proiectul-omagiu The Snakes, Lande a reusit in cele din urma sa-si largeasca registrul in asa fel incat sa nu mai fie identificat doar ca "ala care seamana cu Coverdale... ". La timbrul ragusit cu mare cautare pe vremea Whitesnake a mai adaugat doze de patos si duiosie dupa cum cere melodia. Iar melodia cere dupa cum compune Grapow, adica exces de chitara bine facuta amestecata cu tot felul de clisee luate din cele mai variate margini ale heavy metalului : clape Stratovarius, ritmuri Manowar, speed teuton. Pana la urma, cu toate elementele luate de ici colo, combinatia care iese e una in care putine trupe indraznesc sa intre, ceva la mijlocul triunghiului Helloween-Stratovarius-Ark (nu, nu seamana cu Rhapsody!). Piesele sunt, astfel, semnificativ de variate: balade despre femei cu iz de Whitesnake, piese power despre eroi frustrati care se sacrifica pentru te-miri-ce, dueluri chitara-clapa, riffuri catchy. Versurile merg mana in mana cu muzica si merita citite...nu ca ar fi destepte, uneori sunt chiar patetice, dar, auzite din vocea lui Lande, au un rol strict fonetic, de creare a unor rime si refrene pe care le auzi in cap cand stai la coada la alimentara.
Eu zic ca Masterplan e singurul album pe anul asta despre care am considerat ca merita sa-l ascult cap-coada fara sa fac si altceva in acelasi timp. Unii ar zice ca-s obsedat de power-metal si fac marketing, iar aici tin sa adaug ca nu suport sau nu imi plac Manowar, Helloween sau Hammerfall si totusi Masterplan imi place. Il recomand oricui, in special celor care apreciaza combinatiile de progresiv cu heavy metal epic facute cu mare competenta si mult plaman de catre "trupeti".
Productia limpede este asigurata de Andy Sneap, tatal si mama tuturor producatorilor. Niscaiva invitati se lasa auziti, printre care Michael Kiske (ex-Helloween) si Ferdy Doernberg (Rough Silk), cu contributii semnificative la colorarea pieselor.
Coperta e naspa, da' n-are a face. Jorn Lande sa fie sanatos. Si noi.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
