Love este unul dintre grupurile timpurii ale Los Angeles-ului, lansat inaintea aparitiei unei asa zise scene muzicale a San Francisco-ului. Membrii sai componenti sunt: Arthur Lee – chitara, voce, pian, acordeon, percutie, orga; John Echols – chitara; Bryan Maclean –chitara, voce; Ken Forssi – bas; Michael Stuart – percutie; carora aveau sa li se alature Alban "Snoopy"Pfisterer si Tjay Cantrelli.
Primul Love are un sunet intre Byrds si Beatles, fiind un mix intre rock-ul britanic si West Coast. Si daca am pomenit de Byrds, trebuie spus ca Love s-au lansat inaintea lor precum si a altor trupe ale Los Angeles-ului cum ar fi Sonny And Cher sau Raiders. Faptul de a fi aparut "mai devreme" explica partial de ce au functionat in underground, neajungand niciodata capi de serie. Muzica lor este remarcabila, iar albumul Da Capo, care face obiectul articolului de fata, reprezinta un moment de varf intre realizarile lor.
"Stephanie Knows Who" deschide LP-ul intr-o nota de atac ce nu exclude complexitatea compozitiei. Pretentios lucrata, ca intregul album dealtfel, piesa are un farmec aparte ce rezida din cautarea unui sunet simfonic-rock direct de la sursa. Marile momente ale genului nu se produsesera inca, asa incat artistul era nevoit sa experimenteze pentru a-si atinge dezideratul. Sunetul ramane in sfera rock-ului, influentele Coastei de Est facandu-se puternic simtite.
"Orange Skies" este una dintre putinele piese din repertoriul formatiei care nu au fost compuse de Lee. Autorul ei, Maclean, mai participa pe acest album la compozitia piesei de mari proportii, "Revelation", ce ocupa in intregime fata a doua a LP-ului. Cultivarea unei stari de nostalgie este o caracteristica a perioadei de creatie pe care o parcurge Love in momentul Da Capo. "Orange …" dezvolta aceasta latura prin etalarea unui ton general de mare sinceritate si o linie vocala in registrul flautului care preia o parte din melodie.
"!Que Vida!" reprezinta piesa cea mai directa, care prin comprimarea la maximum a temei principale, a celor secundare si a improvizatiei capata o densitate aparte. Datorita folosirii percutiei mai degraba ca metronom decat ca instrument ritmico-solistic, auditia sa, ca a intregii creatii a trupei nu necesita un efort sporit de receptare. Finalul ofera "The Castle" , conceputa ca balada folk-rock, ofera surprize atat la nival armonic, printr-o modulatie stranie, cat si ritmic prin ralentando-urile si accelerando-urile care puncteaza momentele de maxim dramatism. Nu lipseste nici insertul unei teme hispanice interpretate pe chitara acustica.
"She Comes in Colours" este realizata in aceeasi maniera cu "Orange Skies". Vocea , flautul si orga urmaresc linia melodica pe care "si-o paseaza" in functie de progresia starii emorionale propuse.
Piesa de rezistenta a albumului (si a intregii cariere) este "Revelation". Aici, precum Byrds (in "Eight Miles High"), Vanilla Fudge (in "Break Song") sau Iron Butterfly (in "In-A-Gadda Da-Vida"), Love foloseste un spatiu larg pentru demonstrarea calitatilor conceptual-interpretative. Sunetul heavy trimite cel mai mult spre Iron Butterfly. Pe parcursul piesei isi gasesc locul momente de blues-rock, de hard si chiar psihedelice. Solo-urile instrumentale, in special cele ale chitarii, dialogurile, sau improvizatia colectiva fac obiectul unui discurs muzical interesant. Vocea aminteste pe alocuri de Eric Burdon. Love reprezinta una dintre acele formatii care au avut ceva de spus, dar al caror sunet nu a reusit sa treaca dincolo de conventional, in ciuda unor cautari constante. Muzica lor este "cinstita", putand fi remarcata pentru farmecul sau.
01 Ianuarie 2006
Recomandare online-shop
|
