Pentru a intelege starea de fapt a muzicii romanesti actuale si incotro ne indreptam (cu totii, artisti sau public), trebuie mai intai sa recuperam trecutul. Doru Ionescu a facut un prim pas, poate cel mai important, in aceasta directie. Cartea sa, Timpul chitarelor electrice, este rezultatul a cincisprezece ani de activitate mass media, axata pe subiecte rock si folk. Mai mult decat a aduna intre coperti o munca deja facuta, lucrarea, luata ca intreg, are la baza puncte de vedere aparte. Metoda de abordare propusa raspunde in mod direct circumstantelor in care s-a nascut Jurnalul de calatorie in arhiva TVR.

Disting un nivel epic, acela al pasilor intreprinsi de ziaristul, omul de radio & televiziune si nu in ultimul rand scriitorul Doru Ionescu in cautarea, gasirea si identificarea unor materiale video prin arhivele TVR, dar si in obtinerea interviurilor cu personajele cartii sau adunarea bibliografiei pentru articole, emisiuni, Timpul chitarelor. Pe un alt palier sunt interviurile: continutul lor ii prezinta pe cei care au adus in Romania  sunetul electric, cu toate consecintele sale. In spatele acestor interviuri, o munca uriasa de realizare a lor, dar si de selectie, ordonare, etc. In fine, dimensiunea documentara, monografica si de antropologie culturala, domenii ce se intersecteaza, plaseaza cartea in galeria lucrarilor de specialitate indispensabile unei cercetari in aceasta zona.

Timpul chitarelor electrice
Humanitas, 2006

Lipsa unui punct de referinta general acceptat sau interpretarile tendentioase ale pretinsilor initiati sunt ceva la ordinea zilei in patria lui Caragiale. Deoarece parerile pe marginea subiectului depasesc masiv numarul textelor onorabile aflate in circulatie, autorul se expune din start riscului de a-i fi rastalmacite cuvintele. Spiritul oral al redactarii, experienta puternic subiectiva si tonul monografic – confesional pot genera unele delimitari de continut. Cititorul ar putea uita de asemenea, ca in numeroase randuri are de-a face nu cu ideile scriitorului ci cu ale personajelor intervievate,   in principiu mai interesate de propria imagine decat de raspunsul la intrebarile puse. Doru Ionescu accepta buna credinta a subiectilor, mergand exclusiv pe varianta criticii pozitive. Adaugand faptul ca selectia, atent facuta, ocoleste exemplele negative, lectura in necunostinta de cauza acrediteaza ideea ca Romania ar fi un Eldorado al rock-ului. Asadar atentie : nivelul cartii il depaseste pe cel al muzicii autohtone !  O prefata tehnica, in care sa se puncteze aspectele de mai sus, apare drept conditie prioritara pentru  editia a doua.

Cu toate “problemele” semnalate, Timpul chitarelor electrice poarta din punctul nostru de vedere numarul unu in privinta investigarii fenomenului si mentalitatii rock din Romania. Odata cu trecerea timpului, importanta acestei carti va creste exponential. In afara de salvarea de la distrugere a unor bobine (de film) cu Phoenix, Sfinx, Rosu si Negru, Mondial, Progresiv TM, si asa mai departe, Doru Ionescu a salvat de la uitare o multime de alte lucruri nevazute: amintirile celor in cauza despre rock-ul de la noi. Este vorba de un intreg, complex si irepetabil fenomen generat de emisiunile Remix Underground. Fara acest salutar brainstorming nu ar fi fost posibila recuperarea in sistem a unor informatii despre muzica noastra, atat de vitregita sub secera si ciocan.

Cartea nu se adreseaza doar iubitorilor sau cunoscatorilor de muzica,  celor ce au trait perioada, ori pasionatilor de istorie recenta. Pentru a te bucura de randurile sale este de ajuns sa parcurgi la intamplare  un paragraf (eventual printre rafturile unei librarii) si vei dori sa afli mai multe. Latura delectiva se intalneste magistral cu cea instructiva. Dupa o astfel de lectura, cunoscatorul va reconsidera ceea ce stie (chiar daca nu va recunoaste), iar omul neutru la muzica isi va schimba atitudinea fata de “sunete”.

Editura care a publicat cartea este HUMANITAS EDUCATIONAL ceea ce vorbeste de la sine despre recunoasterea de care se bucura autorul cu subiectul sau. Interesant este ca, in sfarsit underground-ul incepe sa fie luat in consideratie ca alternativa viabila a stilurilor academice, oficiale. Astazi (aproape) nimeni (de la noi din tara) nu se mai indoieste de faptul ca valoarea si nonconformismul se pot accepta reciproc. Din nefericire, decenii de-a randul, oamenii de nadejde ai patriei noastre au considerat ca inamicul public cel mai de temut este omul cu plete, blugi si chitara. De vina in asemenea cazuri este numai ignoranta, alimentata de refuzul adevarurilor incomode. Cunoasterea inseamna putere. Cunoasterea unei istorii scutite de elemente programatice sau ideologice, altfel spus a faptelor, asa cum au fost. Iata punctul forte al initiativei Ionescu – Humanitas : adevarul mai presus decat legenda. Iesirea (in sfarsit) din labirint.

Consideram prefata lui Robert Turcescu – interesanta, dar neadecvata cartii de fata – exclusiv un factor de publicitate. Durata de viata a lucrarii, credem noi, va depasi aripile (conjuncturale ale) faimei de care se bucura vedeta mass media citata, in momentul aparitiei editoriale. In aceeasi idee, ne intrebam de ce era nevoie (pe coperta patru), dupa cuvintele lui Andrei Oisteanu si de cele ale lui Florian Pittis? Uneori mai mult nu inseamna mai bine.

Autorul a rezistat tentatiei de a se prezenta in calitate de atoatestiutor si a impune monopolul pe subiect. Problemele tratate sunt departe de a fi fost epuizate. In lipsa documentatiei (temeinice, facute in epoca), suntem la dispozitia memoriei, ce tinde sa deformeze trecutul. Interviurile, care sunt centrul de greutate al cartii, au fost dirijate spre recuperarea cat mai exacta a celor intamplate. Precum un arheolog, Doru Ionescu a facut in demersul sau cat a putut si  paradoxal, a obtinut chiar mai mult decat se putea!

Doru "Rocker" Ionescu