"Entuziastii au fost initial niste imitatori ludici, care 
 au devenit progresiv autori – compozitori – interpreti, 
 ajungand in topul neoficial pe primele locuri intre '65-'68" 


Semnatari ai primului vinil rock "made in Romania", Entuziastii se regasesc, dupa 40 de ani, drept unul din numele notabile in istoria formatiilor autohtone. O viitoare campanie de reeditari discografice ar trebui sa porneasca de la cele doua materiale inregistrate de catre Entuziasti. Cu amabilitate, umor si aceeasi buna dispozitie care se regaseste si in muzica, dl. Dimitrie Cadere, chitaristul solo al grupului, a acordat un interviu redactiei Muzici si Faze. Am discutat despre scena anilor '60, despre viata de atunci a tinerilor pasionati de muzica, despre constructia primelor chitare electrice si... despre realizarea unui vis. Chiar daca nu se poate spune unde va ajunge rock-ul romanesc, stim cu siguranta unde a inceput. Ambitios, direct si sincer. Cuvinte devenite intre timp cliseu. Un prilej pentru a le redescoperi impreuna cu noi. Deci... back to the roots!

Discografie:
Entuziastii I (1965)
Entuziastii II (1968)

Muzici si Faze / Entuziastii
Dan Slavescu - sit tribut

Saint Cyr l’Ecole, Franta
30 septembrie 2005

Descarca inregistrarea video
(format wmv)

01. a. Ce impact au avut asupra Dvs. aparitia/evolutia unor formatii precum Beatles, Stones, Who, sau evenimentele precum Monterey si Woodstock? Dar asupra mediilor intelectuale (studentesti si nu numai) din acea perioada a Romaniei? 

          In general, la vremea respectiva, noi urmam moda. Fiind insa «tehnic» in avans, dadeam in acelasi timp si tonul… Am inceput, dupa cum bine stiti, la 16 ani, prin a-i urma pe The Shadows, cu Cliff Richard, din 1963. Muzica lor – 3 ghitare electrice + baterie + solist vocal – era ceva nou, chiar pentru cei care ascultau si dansau rock’and roll binisor, de la sfarsitul anilor ’50 incoace. Odata formatia Entuziastii constituita si afirmata, cu bucurie dar si cu eforturi de tot felul, ne-am instalat intr-un fel de confort, alimentat de succese si sustinut de fani, avand impresia naiva ca totul va continua sa mearga asa inca multa vreme.
          Revolutia Beatles ne-a surprins si ne-a scuturat, scotandu-ne din rutina ne-a si deranjat putin. Simtul muzical si onestitatea intelectuala au razbit insa destul de repede si am admis ca acest «gen nou» merita un loc sub soare, noi continuind pana una-alta filiera cunoscuta… Serban Ciurea, cel mai muzical dintre noi ne-a impins spre diversificarea repertoriului si largirea modurilor de expresie muzicala incepand din 1965. Dupa aceea, gheata fiind sparta si noi mai deschisi totul a mers mult mai repede, preluarea melodiilor venite de la Rolling Stones, The Who, The Animals si de la celelalte formatii importante ale epocii curgand oarecum de la sine.
          Curios, marile festivaluri precum Monterey si Woodstock nu-mi trezesc aminitiri deosebite… Le urmaream, probabil, dar nu influentau in mod direct muzica noastra.


b. In ce masura erati “la zi” in ceea ce priveste evenimentele rock din lume si care erau coridoarele de informare si propagare ale acestora?

          Pistele de informare erau emisiunile radio (printre care Europa Libera, Radio Luxemburg, Radio Monte Carlo), discurile vinil – destul de numeroase, copiile la nesfarsit a benzilor de magnetofon si – rareori – partiturile. Petrecerile cu dans aproape saptamanale (ceaiurile) erau un mijloc preferat de ascultat muzica, de dansat si de intalnit prietenii si prietenele…

02. a. Cum a inceput povestea Entuziastilor? 

          Prima formula a fost constituita strict din 5 colegi de clasa, la liceu - Scoala Centrala (Gradina Icoanei) din Bucuresti. Efectul filmului Tinerii vazut si revazut de nenumarate ori (a stat cateva luni pe ecrane) ne fierbea la foc mic, pana cand a izbucnit, prin aprilie 1963, in cursul unei ore de sport, in sala de gimnastica, unde – agatati pe spaliere – am hotarat trei lucruri importante :
          - sa alcatuim o formatie de ghitare electrice, cu un solist
          - sa o numim « Entuziastii »
          - sa repartizam rolurile : avand toti cultura muzicala (pian, vioara) lucrurile pareau simple, dar – pana una, alta – nimeni nu stia sa cante la ghitara.


b. Ce ne puteti spune despre instrumentele folosite?

          ...a urmat cumpararea de ghitare acustice si invatarea primelor acorduri, de fapt a primului dintre ele, dupa cateva zile, la inceputul lunii mai; imaginati-va un vacarm de 4 ghitare de incepatori, zdranganind acelasi acord si cantand pe el o melodie intr-o engleza aproximativa, sustinuti de o toba de pionieri pe post de baterie ; de neuitat dar din pacate nu exista inregistrari! Proiectul nostru era sa dam primul concert in 2-3 luni si dupa un an sa incepem un turneu international avand ca prima escala l’Olympia, la Paris… Eram seriosi !
          Aveam insa o incredere nemarginita, nu degeaba ne chemam cum ne chemam si am reusit, in scurt timp, sa stapanim bine instrumentele cu ajutorul unui profesor de ghitara adevarat, dar depasit, si sa invatam – mai mult singuri - muzica in care ne lansam. Am realizat totodata ca primul nostru concert va avea loc ceva mai tarziu…
          Intre timp am reusit sa avem si ghitare electrice, de comanda – lemnaria: corpul cu gatul (griful) realizate artizanal si montate de un batran lutier de pe langa piata Domenii, traductoarele electromagnetice (dozele) fabricate cu minutie de Sandi Abramovici, de la Sincron, cu lita mai subtire decat firul de par (0,05 mm de diametru, greu de gasit…) si asamblajul final facut de Dan Slavescu si cu mine, cot la cot. Placile albe de plastic de pe fata, proveneau din capacele closetelor de la WC-ul de baieti al Scolii Centrale, demontate cu grija si pe ascuns pentru acest nobil proiect.
          Cheia lansarii noastre si a primelor succese a fost insa procurarea miraculoasa, cu titlul de imprumut, a unui amplificator profesional veritabil venit din Anglia, marca Fenton Weil, ratacit la fabrica de instrumente muzicale Doina, unde lucra tatal lui Dan Slavescu, un tip absolut remarcabil, creatorul pianului de concert romanesc « Lipatti ». Acest amplificator avea, pe langa cei 40 de W (mult pe atunci), reverberatie si tremolo care transformau aproape orice miorlaiala intr-un sunet divin. Chestia asta ne dadea o incredere nemaipomenita, totul reusea, nimeni nu avea inca asa ceva pe atunci. Dupa retrocedarea aparatului, in 1965 am trecut printr-o faza dureroasa, nu ne mai recunosteam « sunetul », noroc insa ca invatasem intre timp sa cantam ceva mai bine…


c. Cum a fost primul concert al Entuziastilor?

          Am dat primul nostru scurt recital in noembrie 1963 la subsolul Scolii Centrale, in sala de mese a cantinei internatului, cu ocazia unei serbari scolare. In prima clipa am vrut sa intru in pamant, dar totul a mers bine si pana la urma a fost un succes. Directoarea, corpul didactic (numai profesoare, doar la muzica si la atelier erau profesori), colegii si mai ales colegele (75%, fosta scoala de fete…) ne-au adoptat si ne-au sustinut de atunci neconditionat, devenisem o mandrie a scolii. 
          Ulterior, am avut acces la amfiteatrul scolii, confortabil, unde faceam o parte din repetitii (restul le faceam pe la casele noastre, spre bucuria vecinilor) si unde am dat mai multe concerte, foarte formatoare pentru noi la vremea respectiva (pana la sfarsitul liceului). Tot la scoala, la atelier, am fabricat primul nostru amplificator propriu, cu un EL6 in etaj final si care se transporta intr-o valiza.

Emil Siara, Dan Slavescu, Dimitrie Cadere, Alexandru Cazaban

04. Va rugam sa ii prezentati pe Entuziasti!

          Incerc sa va dau un tablou cu membrii formatiei, perioada lor de activitate si ce au devenit :
          Solist vocal: Radu Tanase, din 1963 pana la plecarea in Occident, prin 1972, actualmente in Germania, inginer, a continuat sa cante multa vreme si inca o mai face, pentru prieteni. Radu stapaneste perfect si ghitara, pe care o folosea ades la repetitii si in concerte. Dupa 1966, odata cu aparitia stilului Beatles, mai toti ne-am pus sa cantam, Serban devenind al doilea solist a formatiei
          Ghitara solo: Dimtrie Cadere din 1963 pana in 1968, actualmente in Franta, inginer, nu mai canta decat rareori, pentru prieteni. Din 1968 pana prin 1969: Serban Ciurea ii ia locul si trece apoi la Sideral, cu care a plecat in Occident.
          Ghitara armonie: Emil Siara, cateva luni in 1963, actualmente in SUA, inginer. Acest baiat minunat si cu adevarat Entuziast, nu avea din pacate simtul ritmului. In septembrie 1963 a fost inlocuit de Serban Ciurea, care venea de la Liceul Lazar, dar care a devenit copilul de suflet al Scolii Centrale. Serban era in mod clar cel mai dotat muzical dintre noi toti, pianist, solist vocal si compozitor de talent. Este singurul care a facut studii muzicale superioare, in SUA unde s-a instalat si evoluat, si care are o meserie ce combina arta cu stiinta, fiind pionier in pedagogie multimedia – creator si profesor de metode audiovizuale asistate de calculator, in invatamant. Compune in continuare si a produs mai multe albume (NR: Amused Productions). In plus, este singurul casatorit cu o fosta colega de la Scoala Centrala, din primul cerc si din epoca de aur (a noastra!). La plecarea lui Dimitrie Cadere, Serban trece la ghitara solo si locul sau la ghitara armonie e preluat pana la plecarea in Occident, prin 1972, de Franky Marian, inginer, actualmente in SUA.
          Ghitara bas: Dan Slavescu, din 1963 pana la plecarea in Occident, prin 1972. Stabilit in Germania, paraseste muzica si se specializeaza in informatica. O boala necrutatoare il rapeste in 2002, dupa o lunga suferinta.
          Baterie: Alexandru Cazaban din 1963 pana in 1966, inginer, actualmente in SUA. Inlocuit de Costin Dobrin, foarte bun, care trece impreuna cu Serban la Sideral in 1969. Actualmente in Elvetia, a continuat cariera muzicala.
          Orga – adaugata in 1966: Mihai Ivanovici, stabilit actualmente in Germania a continuat si el cariera muzicala.

Dan Slavescu, Serban Ciurea, Dimitrie Cadere 1995

05. Care era relatia cu celelalte trupe ale rock-ului romanesc, aflat in curs de constituire. Va cunosteati personal, ati cantat impreuna? 

          E o alta poveste lunga, pe care sper sa o pot reconstitui la un moment dat, caci si aici sunt momente de neuitat. In linii mari, in Bucurestii anilor 1965 erau intre 200 si 300 de formatii de ghitare electrice, cei care razbisera (discuri, concerte, TV, filme) ne cunosteam bine intre noi si in general eram in relatii foarte bune. Lista lor e cea care apare pe situl Dvs., bine facut si structurat. 
          Printre cei mai apropiati, Cometele (care ne precedasera in acelasi stil) erau prieteni buni si ne ajutam: Zobi, Cico, Nabla, evident porecle, erau baieti minunati. Sfinx, cu Misu « Papica » Popa si Sideral, cu Mugur Winkler erau vecinii nostri de cartier si de masa la restaurantul Moldova. Dupa concerte, unde chefuiam strasnic si ne veseleam impreuna.
          Plecarea lui Serban si a lui Costin la Sideral Modal Quartet, in 1969, face ca aceasta noua formatie, probabil cea mai buna din Romania la sfarsitul anilor ’60 sa fie de fapt jumatate din Entuziastii! Mai erau Sincron, cu Alexandru Abramovici care era principalul «fabricant» de doze de ghitara, amabil, saritor si care servea pe toata lumea, si – o nota mai discordanta – Picky Iglesis, de la Olimpic 64, foarte talentat dar mai individualist. Ulterior au aparut Phoenix, la Timisoara, cu cariera bine cunoscuta. Prima intalnire cu ei e o poveste de sine statatoare, voi reveni alta data, cu voia Dvs. Rosu si Negru, care au inceput cred la Iasi, aratau ca Moldova strabuna nu e mai prejos…
          Cu ocazia anumitor spectacole - unde eram mai multi - cantam pe rand, fiecare formatie avea un stil si o unitate. Turismul muzical nu era la moda, din cand in cand aveau insa loc transferuri de interpreti intre diferitele grupuri. Mergeam insa des in vizita unii la altii si din cand in cand ne inlocuiam la instrumente.

06. Care a fost contextul iesirii din scena a formatiei Entuziastii. Care credeti ca erau trupele noastre reprezentative in momentul incetarii activitatii Dvs. muzicale (in Romania)?

          Entuziastii au fost initial niste imitatori ludici, care au devenit progresiv autori – compozitori – interpreti, ajungand in topul neoficial pe primele locuri intre anii 1965-68. In aceeasi perioada a inceput campania de «romanizare» a muzicii usoare, care a avut pentru noi urmatoarele consecinte:
          - traducerea melodiilor internationale de rasunet: Yesterday era mai frumos ca in engleza!
          - adaptarea muzicii populare si usoare autohtone la genul nostru de orchestra. Compozitorul René Tavernier a scris special pentru noi.
          - realizarea de compozitii proprii, in general pe versurile poetilor clasici: Lacul de Eminescu, pe muzica lui Serban si cantat de el este unul dintre cele mai frumoase cantece pe care le cunosc.
          Ulterior, au aparut formatii si solisti care au evoluat mai mult, mai bine si mai repede. Faptul ca Entuziastii erau aproape toti studenti si-si sacrificau timpul liber pentru muzica, impunea anumite limite. Cred ca cei care au continuat cel mai bine au fost Phoenix, impreuna cu interpretii de balade, precum Tudor Gheorghe, Nicu Alifantis, Mircea Vintila, Mircea Florian, Mircea Baniciu, care au adus un suflu nou si original la inceputul anilor ’70. Recitalurile de la Sala Palatului din 69-70 si din iarna lui 72 (cred…) la Icechim (iarasi cred, dar il am pe o caseta…) sunt momente antologice, care ar trebui repuse in valoare. Sper ca inregistrarile mai exista. Dupa zeci de ani, primind caseta Pasarea colibri ma bucur sa vad ca stilul rezista…

07. Cum arata viata unui tanar de 18-25 de ani prin anii ’60? Care erau posibilitatile de distractie sau de afirmare nonconformista. Ati putea schita portretul unei persoane “cool” din acei ani (evident, din tara)?

          Viata era frumoasa, mai ales pentru ca eram tineri si totul parea (si cateodata chiar era) posibil, ca dovada reusita noastra si a multor altora. Prietenia exista si era adevarata. In plus, eram intr-o perioada de deschidere politica, cu o economie care progresa, desi venea de departe. De exemplu, la vremea respectiva romanul putea cumpara masini Fiat (4 modele), Renault (2-3 modele), gasea fara dificultate carne, mezeluri, ba chiar si icre negre (600 de lei kilogramul, in vrac, la Unic) sau de Manciuria (aproape peste tot). Tinerii, evident, nu aveau toate astea, dar le vedeau si puteau spera. In asteptare, in drum spre facultate se puteau opri sa bea o cafea (1 leu) si sa fumeze o tigara straina (relatia vest, tot 1 leu – se vindeau cu bucata!). Pe scurt, cu doi lei – pretul unei franzele sau a unui bilet de cinema erai om si domn, puteai chiar sa inviti o colega, din cand in cand…
          Teatrul, cinematografele si concertele erau bune si abordabile, cartile la fel, dupa selectie, bineinteles. Cativa mici cu bere, sau chiar o friptura nu ne ruinau.
          Entuziastii se prezentau la concerte in costum bleu-marin, cu camasa alba, cu cravata si cu un ecuson. Cum spun francezii, « ça fait rêver… ». Personal, nu am practicat un nonconformism afirmat, stiu ca multi au fost mai autentici si mai curajosi. Dinspre partea mea, ce simteam ca este important era sa fiu la curent cu tot (si se putea) si sa-i ascult pe toti, dar sa trag concluziile singur. Nu m-am schimbat prea mult, cred si acum ca e un bun mijloc de a te construi. 

08. Care sunt, dupa parerea Dvs., trupele, piesele, albumele cele mai reusite din Romania pana in anii ’80? Va rugam sa alegeti un album romanesc pe care il considerati reprezentativ pentru muzica romaneasca din anii '60?

          Subiectul e vast, se intinde pe o perioada lunga si amintirile mele muzicale din anii ’70 sunt destul de vagi, in afara celor deja spuse mai inainte. Daca as alege o formatie si un album, ar fi – fara indoiala – Phoenix, cu Cantofabule.


09. Ne-ati putea spune topul personal de albume rock, dar nu pe criterii valorice sau de reprezentativitate, ci pe baze subiective. Ar fi interesant de aflat care era topul personal din anii ‘60 si cel de acum.

          Topul meu personal e aproape neschimbat in timp, bazat mai ales pe interpreti si anumite cantece, nu neaparat pe un album. De altfel, la fiecare 2-3 ani, editorii inteligenti au grija sa scoata un nou mix muzical, cantaretii buni revin si ei pe piese mai vechi, care capata uneori o noua dimensiune. Exista o versiune a lui Georgia of my mind - Ray Charles, cu mult pian, pe care nu am mai auzit-o de vreo 30 de ani, dar care e poate cea mai frumoasa…
          Iata deci topul meu de interpreti de muzica (zisa) usoara: Ray Charles, Elvis, Beatles, The Shadows (totusi!), Bill Haley, Chuck Berry, Little Richard si altii de genul asta, pentru a raspunde strict la intrebare. In rest ascult (si am ascultat intotdeauna) muzica simfonica, jazz si country & western – care ma relaxeaza in mod deosebit, mai ales cand sunt la volan!

Dimitrie Cadere... recent: "se vede praful pe ghitara..."

10. Spuneti-ne, va rugam, o faza pentru final (anecdotica, absurda etc) la care ati fost martor in calitate de membru al trupei Entuziastii.

          Dupa aparitia primului nostru disc, am simpatizat cu orchestra Electrecord (tip big band) si – simtind si ei ca pe undeva roata se invarte – ne-au invitat, prin 1965, sa impartim programul de la Casa de Cultura Turturele, din Vitan, unde cantau joi, sambata si duminica pentru serate dansante. La un moment dat, atras de muzica noastra si curios, pianistul orchestrei Electrecord, maestrul Gaston Ursu – o somitate in genul lui – ne-a propus, amabil, sa ne acompanieze la pian. A facut-o cu toata buna vointa si buna credinta, dar combinatia celor doua genuri ne-a facut sa intelegem de la primele note ca facem parte din doua lumi diferite…
          Sic transit gloria mundi!


11. Va considerati si acum un entuziast?

          Acum si intotdeauna!



Interviu de Mihai Plamadeala, Horia Diaconescu si Ioan Cora
Septembrie 2005

"...got a funny feeling"