O cronica a acestui concert ar trebui sa inceapa cu ceea ce l-a constituit intr-un esec. Exista o deficienta majora de conceptie (si promovare) atunci cand, pentru un festival, organizatorul asteapta 6000 de platitori si vin numai opt-noua sute de spectatori (in conditiile in care s-a aplicat si masura ca pentru fiecare bilet sa intre doua persoane). Desigur, citind numele trupelor invitate nu era greu de anticipat ca festivalul nu avea cum sa fie un succes. Cel putin pentru faptul ca s-a incercat o „polivalenta” numai cu trupe de club. Lipsa unui cap de afis (strain sau roman) cu adresare orizontala a fost insa determinanta pentru interesul minim al publicului.

Astfel, lista de concert a inclus o trupa de nişă, aflata in scadere de cota europeana (Clawfinger, Suedia) si practic fara audienta in Romania (fata de acum 10 ani), doua trupe necunoscute, care probabil asa vor ramane (Cheesy, Olanda si Point Blank, Macedonia), formatii din deceniul trecut care s-au reformat si incearca sa revina (Timpuri Noi, Altar), doua formatii in ascensiune (Luna Amara, Implant Pentru Refuz), o tanara speranta (Alternosfera, Chisinau), precum si un grup a carui tip de muzica si show pur si simplu nu exista in orizontul de asteptare al publicului autohton (Subscribe, Ungaria). Desi s-a dorit un festival de nu-metal/alternative dedicat tinerilor, persoanele participante au fost, in marea majoritate, fosti sau actuali rockeri spre 30 de ani. Aceia care au ascultat Clawfinger prin ‘93 – ‘94 si au venit sa le vada concertul, nu un festival rock. De unde si imposibilitatea de a crea o masa critica in cursul recitalurilor. Alaturi de acestia, a semnat condica si nucleul celor cateva sute de metalisti care se gasesc automat la orice concert rock  mai rasarit, din tara, indiferent de formatie. Respectivii au participat la intregul event din foaierul Polivalentei. Mediatizarea festivalului nu si-a atins deci scopul, participantii fiind exclusiv persoanele care oricum ar fi venit.

Varu' Maftei
"lume, lume la concert... lume multa"

Timpuri Noi au deschis scena cu un recital haios prin anacronism („ma cheama Luca si am paispe ani”), care a devenit trist prin insistenta. Aceleasi dume ca acum 10 ani si (doar) piese vechi nu au „trezit speranta” unui public lipsit in general de motivare. Trupele au anuntat imposibilitatea de manipulare a spectatorilor, fiecare in maniera specifica. Artanu a incheiat tipic... „Ma, a fost excelent! Ramaneti la fel de linistiti!”, iar vocea Clawfinger a scapat un „You are fucking impossible!”. Mai mult sau mai putin in onoarea metalistilor prezenti, Zak a aratat semnul ciocanului (Manowar), in timp ce la clape a fost cantat key-rifful din Final countdown. La un moment dat, pentru a pune capac linistii care dura de secunde bune, acelasi Zak a privit indelung pletosii imobili adresand si un ironic „Long live Rob Halford!... HE is the hero!”. Iar Implantul s-a consolat ca "au ramas numai adevaratii".

La nivelul discursului, Clawfinger au vorbit de corectitudine politica si anti-discriminare (exemplificand pe fortele de ordine din sala), chestiuni primite cu opacitate de spectatori, care insa au reactionat cand Luna Amara a mentionat numele unor politicieni actuali, cand Altar a chemat la „respect” sau cand Implant a amintit de show-bizul amatoricesc din Romania.

"...Respect!"

S-au intamplat insa si lucruri pozitive. Alternosfera din Chisinau sunt un grup tanar, peste media valorica din Romania prin muzica si prezenta scenica. Este de asteptat ca trupa sa faca o figura buna in rockul autohton, ramane de vazut daca pe urmele Axident sau Zdob si Zdub. Publicul si-a pastrat insa rezerve, probabil datorita genului, pentru care avea toleranta zero: nu-metal cu linii melodice pe clape. Trebuie mentionate, in orice caz, logistica de calitate (sunet+lumini), securitatea bine pusa la punct, precum si timingul impecabil asigurat de organizatori.

Luna Amara au sustinut cel mai consistent recital intre formatiile romanesti. Alcatuit in proportie de 90% din piese noi, inspirat alternate, concertul a prezentat o formatie vie, care cauta (si gaseste). Compozitiile viitorului album sunt agresive, iar (mai noua) voce aspra confirma un sound propriu, deja cunoscut prin mixtura grunge/trompeta. Este posibil ca peste cativa ani Luna Amara, alaturi de un nume sonor de afara, sa garanteze succesul unui festival de gen.

Altar au oferit un concert sincer, bazat pe transpiratie si o reteta sonora monotona, valabila in anii ’90 (in Romania). Receptarea viitorului album va raspunde probabil la intrebarea „Cine mai asculta Altar!?”. Desi amatori, olandezii Cheesy au dovedit prin abordare ca vin dintr-o lume unde s-au fumat de mult schemele prezentate de trupele din deschidere. Faptul ca numai cateva zeci de spectatori le-au urmarit showul a dovedit o lipsa de pragmatism a dispunerii trupelor (romanii in deschidere si la coada, strainii in intervalul de atentie optima).

"...mai bine in Cuba, decat in Romania"

Cel mai interesant show a fost de departe Subscribe. Intr-o detasare totala de atmosfera anosta a arenei, Subscribe au transformat scena intr-un poligon al dezmatului. Mari fani Dillinger Escape Plan, Mnemic si Mr. Bungle, cei 6 maghiari (avand putin peste 20 de ani) au intrat timp de o ora intr-o fibrilatie nu-metal-core, in care s-a racnit cat pentru 15 ani de rock in Romania. Interpretare ultra-heavy, masuri alternative, si un potpuriu de influente (crust, ratm, punk, raggae, si metal) interpretate de doi vocali aflati in permanenta coliziune (si la propriu), sustinuti „ceas” de sectiunea ritmica si armonica. Desi concertul a fost urmarit de numai doua-trei sute de spectatori, am semnalat reactii de siderare. Standul consistent de tricouri, topuri si cd-uri Subscribe a fost sold-out dupa recitalul lor.

Animarea unui public care se afla acolo din nostalgie sau inertie a fost o sarcina dificila pentru Clawfinger, care altminteri s-au produs cu versarea unor profesionisti in elementul lor. Zak Tell, un lungan suedez de doi metri, s-a vazut nevoit sa anunte ca va recurge la clisee, daca lumea nu da semne de viata. Astfel ca formatia a trebuit in cele din urma sa-si intrerupa tavalugul metalizat pentru a propune (vizibil amuzata) cateva exercitii sincron de maini ridicate, respectiv toba si aplauze. La finele concertului, refrenul prescolar al piesei Do what I say a reusit comuniunea dintre ce se dorea si ce s-a putut oferi (respectiv unul din putinele refrene ale formatiei).

Dupa un Point Blank interminabil, Implant Pentru Refuz au cantat numai in fata propriilor fani (aprox. 100 persoane la orele 04:00) si a celor care au ramas sa doarma pe bancile Polivalentei. Nemaifiind nimic de pierdut, ori demonstrat, acesta a fost si singurul recital de comunicare scena-spectatori, urmand ca toti sa se revada seara, peste cateva ore, intre prieteni, la concertul de club din capitala.

Discutand cu un roadie Clawfinger, l-am intrebat cum a perceput publicul roman... „It’s just like Romanian beer. No alcohol!”. E adevarat ca nu se poate face festival pornind de la o categorie de public care doreste numai sa reauda doua, trei hituri ascultate in adolescenta (pe vremea cand piesele Clawfinger nu se numeau „nu-metal”). Pe de alta parte, publicul nu poate fi condamnat, ci luat ca atare, odata ce este invitat la concert. Asteptam totusi  timpuri cand trupe internationale rock vor incinge atmosfera unor cluburi, iar festivalurile de nu-metal nu vor mai fi promovate prin clipuri in care apar personaje cu tricouri Helloween.

Subscribe Bahama Beach Cocktail







"...the truth motherfucker"