Anul acesta petrecerea zilei mele de nastere a fost organizata de Promusic sub titlul Maximum Rock Festival 2007, in colaborare (=concurs de imprejurari) cu un grup de prieteni. Nu are egal senzatia creata de un festival in cadru intim, in care cunosti pe toata lumea, se canta doar piesele pe care le vrei iar trupele prefera sa bea o bere gratis decat sa stea pe scena pe banii lor. Iar de data asta, la Maximum Rock, cele noua toalete ecologice au fost arhisuficiente pentru nevoile fiziologice ale publicului, din pacate nu si pentru cei care le foloseau sa se adaposteasca de ploaie, dupa colapsul umbrelelor sponsorilor.
 

Prima zi a festivalului a inceput intr-o maniera optimista, cu doar doua ore de intarziere si scurtarea recitalurilor la doua treimi din timpul prevazut. Berea a fost de doua feluri, rece daca aveai bonurile de masa ale trupelor si calda daca nu. Avantajul cu berea la pahar era ca se putea bea oricat fara sa simti nimic, un gest hotarat impotriva drogurilor. Mai mult, nici macar la baie nu trebuia sa mergi, solutie adusa de organizatori plangerilor de anul trecut cand fanii au ajuns in pericol de blocaj renal datorita toaletelor insuficiente si amenzilor pentru cei care-si faceau nevoile pe campia aeroportului din afara perimetrului. Alimentati cale de cateva ceasuri cu tulnice cu cocos si mici, am fost partasi la un cover show Iron Maidnem (Ungaria), una din trupele care au ales sa traiasca toata viata in umbra vedetelor, mergand pana la vesta lui Bruce Dickinson purtata de vocal. 

A urmat un competent show de metal iudaic cu intro-uri etno si refrene inspirate de Hanuka, sustinut de Orphaned Land, o trupa israeliana cu un stil exotic dar inca in cautare de promovare occidentala care sa ridice grupul deasupra nivelului acestui gen de festivaluri. Oarecum siderat de muzica evreilor, publicul U.D.O. adunat pe ultima suta de metri a stat cu o spranceana ridicata in asteptarea idolului care, cu energia si varsta lui Master Yoda, a asigurat momentul de varf al festivalului, cu un playlist asemanator celui de anul trecut din turneul de recvenire Accept. Udo a sarit, s-a dat peste cap si a facut tot ce i-a fost in putintza ca cei 200 de platitori sa se prinda in jocul unor refrene rock-party ca Sonofabitch, Metal Heart si Baaaaaaalls to the Waaaaaaaaaall!!!!

A doua zi a festivalului impotriva drogurilor a fost ziua scarpinatului in crestet, cu membrii Overkill dand ochii peste cap si tehnicienii refuzand sa puna mana pe mixerele lasate in ploaie. S-a baut din nou bere, s-au mancat niste tulnice, au cantat pe fuga doar trupele cu membri clujeni, Psycho Symphony si Shadowsail, apoi lumea s-a dus la un ceai sau de-a dreptul la tren.

Orphaned Land - metal israelian

Reiterand sprijinul pentru revivalul spiritului playback chiar si in muzica metal, Maximum Rock i-a adus pentru ziua mea pe americanii Cynic, o trupa unicat prin aceea ca practica death metal cu vocea “de pe banda”. Faptul este consacrat, dar a reusit sa surprinda oricum cativa fani care nu au inteles simbolistica microfonului la care nu statea nimeni si invocau tardiv protectia consumatorului. Un mare avantaj al unui concert Cynic este ca, avand un singur album, nu ai cum sa fii dezamagit de playlist. E vorba de albumul Focus care instaura un trend experimental neobisnuit pentru scena death metal de pana la mijlocul anilor 90. Practic, s-ar putea sa fie vorba de unica trupa de hippie death metal, cu titluri precum Uroboros Forms, Veil of Maya si Celestial Voyage plus un cover Mahavishnu Orchestra (Meet the Spirits) invocand o sfera tematica care sfideaza adresabilitatea death metal, gen in care trupa e incadrata cu prefixul justificativ “progressive”.

Trupa s-a reunit recent pe banii castigati din proiectul soft rock al celor doi membri de baza: chitaristul-vocal Paul Masvidal si bateristul Sean Reinert, doua nume carora li se atribuie si o parte din responsabilitatea periodei progresive a trupei Death, pentru care au contribuit la albumul “piatra de hotar” Human. Denumit Aeon Spoke, proiectul alternativ al celor doi stabileste fata de Cynic o relatie de tip Jekyll and Hyde dupa cum indica cromatica vestimentara a celor doua trupe: alb imaculat versus negru. As fi preferat o imbinare intre piesele celor doua... implementari ale unei trupe, in masura in care elementele death sunt marginalizate atat de fatzish si in ideea ca, cu cele 35 de minute ale albumului Focus, e un miracol umplerea celor 50 de minute de recital de la Cluj. As fi fost chiar curios cum s-ar fi obtinut cele 75 de minute prevazute initial de organizatori, inainte sa se stie ca trupa va canta doar pentru mine, invitatii mei si celelalte trupe trecute in randul publicului. 

Timpul a fost completat si cu ajutorul vajnicului om de presa care a urcat pe scena aruncand cu complimente provocatoare de panica in randul membrilor Cynic, un moment la care jandarmii erau satui dupa trei zile de patrulat cu caini perimetrul festivalului astfel incat nici un drog sa nu intre / iasa din zona. Incidentul a facut necesara interventia membrilor familiei organizatoare a evenimentului astfel incat recitalul a fost dus la bun sfarsit cu profesionalism din partea unei trupe care ar fi preferat sa vina la o pizza decat sa stea pe scena.

In final, asa-zisul "festival" marcheaza un moment important, in care mediul metal romanesc a ajuns la nivelul la care isi permite petreceri private cu trupe din afara. Multumesc pe aceasta cale deopotriva organizatorilor, participantilor si trupelor. Ne vedem si la anul pe vremea asta.

Cynic - hippie death metal