Global warming!!!

Gojira este primul grup de rock extrem din Franta care a intrat in topul national de discuri. Reusita merita notata, cu atat mai mult cu cat trupa este considerata una din putinele prezente franceze de gen cu relevanta internationala (in opinia subsemnatului - unica). In alt plan, Gojira apartin aripei pozitive a rockului extrem, situandu-se mai aproape de frontul verde, decat de curentul Christian-core sau de inversionistul unblack metal.

Concertul a avut loc in afara turneului oficial al trupei, la invitatia caminului cultural Le Florida, un loc cu o semnificatie nostalgica pentru formatie: aici li s-a inregistrat primul demo. Ultima oara au trecut prin Agen in 2004, alaturi de rockerii guturali tuvini Yat Kha. Oraselul se afla la mijlocul distantei dintre doi poli de eventuri - Toulouse si Bordeaux - avand de aceea dificultati in a capta un public muzical regional, iar rockerii sunt cu desavarsire absenti. La cei 30 000 de locuitori, evenimentele artistice sunt putine, toate lucrurile importante desfasurandu-se in jurul "Floridei". Exista un bar de rap magrebin, altul de hard (Hudson), unul pentru ascultatori de rai (El Ryad), cu acces limitat, si ruinele clubului optzecist Koala (tot cu acces restrictionat), explodat de la un cocktail Molotov. Pana la re-deschiderea stagiunii de toamna a Floridei, am reusit totusi sa ma delectez cu showul de atitudine al lui Mbaye, hip-hoper senegalez cu un debit argotic fenomenal, si concertul parodic de country al pakistanezilor Karachi Cowboys. Saptamana trecuta am ajuns si pe la doua concerte punk dintr-un beci, unde tineri anarhisti se aduna periodic, ca sa protesteze impotriva oranduirii fascist-capitaliste.

In acest tir muzical-ideologic al urbei, am asteptat cu destul interes showul Gojira, prima formatie de "eco-metal" pe care o vad cap de afis. Concertul a fost promovat intens de mai bine de-o luna, astfel ca balenele trupei au umplut orasul, acoperind diversitatea afiselor prin care politicienii comunisti din Franta cheama populatia la procese democratice. Pentru cei care nu stiu, Gojira militeaza pentru salvare sub semnul angajat al "eco-core"-ului, nucleu extras din "neo-techno-death" si "post-metalcore", in numele responsabilizarii omului pentru mediu. In interviuri vorbesc despre iepurii din Uzbekistan, pilda ancestrala a dinozaurilor si ocazional iau pozitie in probleme de interes pentru cetateanul continental. Prezenta lor in incinta "de muzica amplificata" a orasului nu este intamplatoare. Interesant este faptul ca asociatia caminului cultural Le Florida primeste fonduri departamentale si de la minister pentru organizarea de evenimente, sustinerea artistilor care au "ceva de spus" (sali de repetitie, studio, promovare), proiecte de dans, multimedia, workshopuri si educatie muzicala pentru copii. In afara trupelor de rock extrem, institutia invita artisti underground de diverse orientari stilistice. Urmeaza un event de post-rock, altul de neo-metal, iar in decembrie spectacol zeuhl interplanetar Kobaia-Tuva, cu The voices of Magma si polifoniile Huun Huur Tu.

Revenind la evenimentul comentat, am fost surprins de numarul mare de spectatori care au facut deplasarea. Aproximativ opt sute de "eco-rockeri", majoritatea veniti din sate si orase vecine, au creat, impreuna cu Gojira,  ambianta unui interesant show de metal extrem. De la gotici medievali si rockerite incorsetate in latex, fani Mayhem pregatiti de razboiul atomic sau prieteni ai lui Kurt Cobain, pana la cyber-spadasini cu emblema Rammstein, "fauna" de concert a fost unitara in diversitate, numitorul comun fiind apetitul pentru rock, moshpit si stage dive. Pe langa nelipsitii fani Rhapsody si Linkin Park, am detectat inclusiv cativa deatheri old-school, cu tricouri prafuite Loudblast sau Massacra. In mare, cam aceleasi prezente ca la un concert din Romania, cu exceptia baietilor emo, cu bretoane androgine, tricouri queer si urechile capsate.

GOJIRA
"Nous sommes 50% hippies, 50% New Age. 
L'éco-metal c'est le rock extrème politically correct".

Aside from a Day (din Besancon) au avut un recital animat, cu tenta screamo-metal si opinteli racnite, pe undeva prin zona Mnemic, Born From Pain sau Cult of Luna. Sunt o trupa ideala pentru deschidere. Canta suficient de cinstit, afisand marca amatorilor - timpi morti pe scena. Observ insa ca acustica se prezinta excelent, avantajand pe oricine isi interpreteaza riffurile corect. Designul salii a fost conceput pentru auditie perfecta din orice punct al incintei, fie ca se interpreteaza blues ori thrash, iar volumul optim al scenei permite dialogul atat langa boxe, cat si sus, in zona rezervata celor cu dizabilitati. Pentru orice eventualitate, la intrare am primit si un pliant de protectia muncii si masurile necesare. Am aflat, cu aceasta ocazie, ca cel mai ridicat nivel de poluare sonica nu este un concert Manowar, ci racheta Ariane.

Publicul ii primeste pe Trepalium (din Boismé) ca pe un headliner, formatia beneficiind in acest sens numai de luminile "de spate". Sunt genul de grup apreciat pentru plusul de destrabalare pe care il aduc pe scena: un power-metalcore de la mijlocul anilor '90. L-am retinut pe vocalul scheletal, individ extrem de belicos. Dupa o jumatate de ora m-am strecurat din mijlocul tornadei care se formase in sala si m-am alaturat unor rockeri la un suc de pere. La bar nu se servea alcool, nici macar bautura nationala a francezilor - berea cu sirop, la halba de 25 cl. Motivul: securitatea rutiera, organizatorii anticipand venirea multor fani din departament. 

De la artistul video al Gojirei am aflat secretul ascensiunii formatiei in show-biz-ul underground - independenta asumata inca de la debut: self-promotion, studio propriu de inregistrari, aceeasi persoana la masteringul discurilor, cat si la pupitrul live, activitate asidua (300 de concerte in 5 ani), campanie abila de brand si mesaj, iar in 2006, varful carierei: achizitionarea unui tour-bus. Pe plan muzical, grupul convinge printr-un melanj original care aduna lucruri interesante din rockul extrem post-2000 (undeva la intersectia Neurosis, Strapping Young Lad, Mastodon, Textures, Meshuggah si Disbelief), fara sa cada totusi in pacatul poliritmic ce a contaminat o sumedenie de trupe agresive monotone.

TREPALIUM
"PUTAIN... Agen c'est l'enfer!"

Recitalul Gojira se desfasoara la cote profesioniste, play-listul principal fiind transformat intr-o piesa prog ambiental-metalizata, de 80 de minute. Gasesc ca abordarea se potriveste de minune muzicii trupei, al carei sound fluid si textural mai degraba integreaza, decat afirma. Surprinzator, publicul primeste momentele concertului precum o salba de hituri, formatia practicandu-si abil rolul de nume consacrat national. Comunicarea verbala cu audienta ramane minima (inexistenta in prima jumatate a showului), discursul realizandu-se sonic si vizual. In acelasi timp, muzica acompaniaza un colaj foto, in care se succed imagini cu vietati marine, urbanism, vertebre, ecuatii ale big-bangului, si pe  fanii care plutesc din stage-dive precum casalotii in ocean. Desi moderate ca tehnica, interludiile instrumentale dezvaluie temperamentele formatiei. In mjilocul unor riffuri spasmodice, "la bestiole verte" insereaza momente muzicale de liniste, iar pasajele speed-metal alterneaza cu riffuri elastice de groove. Echilibrul pare a fi dat de tonul sever al vocii, conservat live cu implicarea artistilor ce compun piese ca Embrace the world sau Global warming. Inedite sunt si solourile de baterie care vin mai degraba dintr-un show de industrial decat dintr-unul de metal, prin folosirea exclusiva a cinelelor pe un panou de triggere setat pe inalte (nu toti gusta, insa, asemenea abordari; "Merde, sort la double-pédale!" au vociferat cativa nemultumiti). Pentru Flying wales membrii trupelor de deschidere s-au aruncat si acestia in stage-dive, concertul incheindu-se cu succes prin ondulatia simultana a 800 de headbangeri pe imnul The heaviest matter of the universe. 

GOJIRA
"LOOOW your axe... and learn from the TREEEES!"

Componenta angajata a formatiei a fost sublim sustinuta de participantii-spectatori atat prin entuziasm, cat si prin bun simt sau respectarea legislatiei. Astfel, timp de 5 ore, nu s-a aprins nici o tigara in sala (doar pe hol), protejandu-se pretioasa resursa comuna a atmosferei de concert: aerul. Gestul se poate intampla macar la un show de rock extrem, daca nu pe toata planeta.

http://www.gojira-music.com
http://www.le-florida.org