Jan Garbarek Quartet

Intre 12 – 15 iulie 2007 a avut loc cea de-a unsprezecea editie a Festivalului de Jazz de la Garana. Manifestarea este unică in tară si fara indoiala poate fi perceputa drept exotica pe orice coordonate geografice si in orice sistem cultural de referinta. Se vorbeste din interior si exterior despre un “Woodstock al jazz-ului banatean”. Comparatia este doar partial viabila deoarece istoria si evolutia festivalului autohton este paralela cu povestea californiana. Iniţial Gigi Taus, Marius Giura, Rudy Kortvelyessy si Florian Lungu au organizat în ’97 un “gathering” al muzicienilor de jazz romani care activeaza peste hotare, evenimentul – transfigurat în festival, luand amploare odata cu ultimele editii. 

Concertul lui Jean Luc Ponty din 2006 si cel al lui Jan Garbarek din 2007 au determinat mari valuri printre nu foarte multii insa adevaratii fani romani de jazz ca si in comunitatea snobilor fara frontiere (= limite), care au invătat cu aceasta ocazie drumul spre muntii Semenic, amestecandu-se (fara a se dizolva) printre amatorii de grătare din judet. Faptul că Garana si imprejurimile ofera locuri limitate de cazare in pensiuni si hoteluri a determinat aparitia pe durata festivalului a unui campus de corturi, cu tot ce presupune acest tip de turism. Cam pe aici se termină similitudinile cu Woodstock-ul.

Faptul că nu trebuie salvat nimic (Vama Veche, Rosia Montana) i-a scutit pe organizatori de penibilul duplicitatii. La Garana domneste bunul simt si bunul gust: totul se face in numele artei, si este vorba de arta adevărata. Onestitatea proiectului si extinderea sa in condiţii concurentiale este unul dintre evenimentele fericite din Romania ultimilor decenii. Prin ce s-a întâmplat in această cea mai recentă editie, Garana a fost o capitala culturala a valorii. 

Afirmatiile de mai sus nu sunt rodul exaltarii sau al asociatiilor libere ale semnatarului, care daca s-a simtit bine sau rau, pastreaza parerile conjunctural subiective pentru el si apropiati. Altfel spus, nu tot ce a fost cuprins sub brand-ul Gărâna 2007 s-a ridicat la cel mai inalt nivel. Daca momentul de varf a fost Garbarek, a existat si cel putin un recital care, fara a deranja pe cineva, a scazut dramatic media valorică a celor intamplate. Alături de Manu Katche, Rainer Brunninghaus, Scott Henderson, John Humprey, Nguyen Le, Cathy Renoir, Teodora Enache, li s-a permis sa urce pe scena în deschidere si lui Berti Barbera & 4Given, despre care in programul festivalului au fost scrise cuvinte mult mai prietenoase decat acestea (desigur, pentru cei care au nevoie de recomandari “oficiale” sau pentru CV-ul protagonistilor). Alte recitaluri care au impresionat in mai mică masura au fost cele al trio-ului polonez Maciej Sikala şi al trio-ului timişorean Acum, care s-au înscris totuşi intr-o medie a asteptărilor la un astfel de festival, in care ar fi fost prea frumos sa evolueze exclusiv artisti de prim rang international. In rest totul a fost intr-adevăr bun si frumos. 

A-l asculta pe Jan Garbarek intr-un colt uitat de lume, departe de marile zgomote ale civilizatiei, intr-o noapte rece (precum cele scandinave), a fost cu siguranta un privilegiu. Faptul ca artistul a venit la Garana unde a fost aplaudat de câteva mii de spectatori este un semn de recunoastere a existentei noastre ca tara, ca posibil angajator si a publicului ca iubitor/cunoscator de jazz. Garbarek s-a aflat in fata unor oameni care au stiut clar de ce sunt acolo si care s-a recomandat astfel prin rafinamentul sau. 

Nguyen Le a oferit un recital de exceptie, un tribute to Jimmy Hendrix, in care binecunoscutele teme au fost abordate jazz-istic, fiind combinate cu sonoritati afro-caraibiene. Momente de magie muzicala la finalul carora Florian Lungu, in lipsa palariei, si-a depus ritualic cravata pe jos.

Teodora Enache, Jean Stoian si Olexander Beregovsky din Ucraina au oferit un dialog intre voce, chitara si percutie din care nu au lipsit temele standard, etno jazz-ul de inspiratie romaneasca sau muzica klezmer, a evreilor din sud estul Europei, convertita in sonoritati de jazz.

Scott Henderson a adus la Garana blues, funk, swing, jazz si rock. In 1991 – 92, Henderson a fost desemnat drept chitaristul de jazz nr. 1 al lumii de catre Guitar Player’s Annual Reader’s Poll. Colaborările sale cu Chick Corea, Ponty sau Zawinul sunt doar o mica parte din cartea sa de vizita.

Un astfel de festival contribuie din plin la instaurarea normalitatii intr-o tara in care multa vreme lucrurile nu au prea fost normale. Din fericire, in Romania au inceput să vină mari nume ale muzicii (si nu numai). In ceea ce priveşte jazz-ul, la inceputul lunii decembrie sunt asteptaţi la Timisoara John McLaughlin, Arlid Andersen, Zakir Husain, Bella Fleck si Aura Urziceanu.

Nguyen Le

Maciej Sikala

Patru aşi

Aspecte antropologice