Inregistrarea video poate fi descarcata aici!
(format WMV, dimensiune 662 k)

01. Iti propunem sa incepem cu o intrebare clasica si anume aceea referitoare la formatiile prin care ai trecut si la formele de rock pe care le-ai cantat!

         Cronologic totul a inceput prin ‘89 – ‘90 in perioada revolutiei. A fost o formatie Asalt, fara nici un efect media. Cu ei am cantat speed-thrash, genul agreat pe afara in acea perioada. Apoi am fost cooptat in Metrock, cam pe la inceputul lui ‘91, cu care am trecut pe power-metal. Albumul realizat cu ei, A kind of hell, nu a avut insa mare succes, fiind distribuit si promovat de Electrecord. Formatia s-a scindat ulterior si am ajuns sa cant cu doua trupe in paralel: The Order, de un power ceva mai agresiv, influentat fiind de fenomenul Pantera, si Metrock cu care ne-am apropiat de glam, si de hard’n’heavy -ul american. In 1995 am avut o tentativa de a realiza al doilea album, nefinalizata insa.
         Am cantat pe scenele festivalurilor Skip Rock ’91, ’92, ’94 si ’95. Era o perioada destul de aprinsa, cand se intamplau mai multe concerte rock. Pe langa Skip am mai evoluat si in cadrul Dracula Rock, Vivo Live, Hally Lulu Rock, la festivalurile revistei Salut, la Galele Tele 7, la concertele lui Gombos, la Top T Buzau si altele.
         Prin ’96 am ajuns la Schimbul 3, trupa lui Adi Ordean. Acolo, bineinteles ca ideea era aceeasi ca si la Compact, dar cu accente putin mai dure. Am scos un album la Tempo Music, casa de discuri a lui Ioan Gyuri Pascu.
         Dupa aceea, in toamna lui ‘97 am trecut la Krypton. Este vorba de Kryptonul de atunci, cel cu Dragos Docan, nu de cel modern. Dezideratul trupei era sunetul heavy a la Maiden. Albumul Am dormit prea mult, realizat cu ei la acelasi Electrecord, are atat parti melodice ori comerciale, cat si faze heavy sau influente etno-rock. In fine, Kryptonul a durat ceva vreme dupa care am format Act, alaturi de Costica Sandu, trupa care nu a rezistat caci nu au fost vremuri bune pentru rock. Nici acum nu sunt.
         In paralel l-am reintalnit pe Adrian Bortun, cu care mai cantasem in 1995 la Metrock, si pe Dan Teodorescu. Astfel a aparut Taxi. A fost inceputul unei chestii foarte eterogene, datorita influentelor diverse. Cu ocazia piesei Americanofonia, spre exemplu, am studiat chiar si country. Chitaristii de gen au un stil interesant, cu niste ciupeli speciale. Primul material, Criogenia salveaza Romania, a fost foarte dinamic si rock. Trag un claxon putin mai moale, la fel ca si urmatoarele care au mers pe ideea de balade si dinamica a refrenului si nu a instrumentelor. Ultimul album (pana in prezent), Politica, este unul de mesaj. Piesele au un aer de pamflet si trebuie privite in ansamblu, insa si individual ofera lucruri interesante. Am editat cinci albume cu Taxi…

The Order, 1996
Toni Muresanu
Paul Neacsu
George Patranoiu
Bogdan Hladiuc
Remus Carteleanu

(foto din arhiva personala)

03. a. Ai avut diverse colaborari si proiecte in afara trupelor in care ai fost membru de baza. Te rugam sa reamintesti cateva dintre ele?

         Aici o sa-mi fie mai greu pentru ca nu mi le voi mai aminti pe toate in cadrul unei enumerari. Au fost multe oricum. Am colaborat cu regretatul Ion Cristinoiu si cu fiul sau Bogdan. In studioul lor am inregistrat chitara pentru diferiti artisti. Acolo m-am si cunoscut cu Dan Teodorescu, cu vreo doi ani inainte de Taxi.
         Am contribuit cu parti de chitara pe discul Rugina nu moare al lui Doru Istudor, sau M.S. cum i se mai zice.
         In ultima vreme am colaborat cu numerosi instrumentisti in cadrul unor cantari sau jam-session-uri facute de Berti Barbera la Backstage. Au fost seri Hendrix, seri  de blues si altele. Au participat si Gyuri Pascu, Florin Ochescu si multi altii.
         Illegal Operation este un capitol separat si foarte personal. Este un proiect “home made”, alaturi de Bogdan Hladiuc, care nu a avut priza in Romania. Am incercat la mai multi producatori dar nu s-a bagat nimeni. Si nu pentru ca este in engleza, ci pentru ca era industrial-power metal. In final a iesit un disc frumos ca prezentare, scos la Tribal Productions, casa de discuri a lui Andrei Rusu (NR: ex-Agathodaimon, Ra) si distribuit pe canale metal underground. Cred ca in prezent s-a epuizat tirajul.

b. Cum vezi relatia dintre activitatea artistica si, sa-i spunem, cu ghilimelele de rigoare, aceea de “mercenar” angajat ca instrumentist?

         Nu ma consider un “mercenar” pentru ca asta inseamna, in viziunea mea, o participare simultana in cadrul mai multor formatii ca membru al fiecareia. Aparitia in alte formule, ca invitat, mi se pare onorabila; este o forma de recunoastere. Exista, din punctul meu de vedere un loc in care esti prioritar, dupa care urmeaza colaborarile. Formatia de baza in care cant nu presupune mercenariat. Mi se pare de bun simt asta, caci un instrumentist are un “home”, o casa, si de acolo pleaca inspre media si public. Proiectele si colaborarile raman proiecte si colaborari.

George Patranoiu, 2001
Fotografie promo Taxi

(extrasa de pe situl oficial)

04. Daca cineva din anul 2005 s-ar interesa despre cele intamplate pe scena romaneasca “rock si metal” a anilor ’90, la ce formatii si albume crezi ca ar trebui sa se opreasca pentru a se pune in tema cu situatia de atunci?

         Imi este greu sa dau un raspuns pentru ca nu imi mai aduc aminte de ceva foarte clar din acea perioada. Celelalte Cuvinte au incercat ceva diferit la un moment dat prin albumul Se lasa rau. Dar nu as putea sa numesc un album reprezentativ. Nici Metrock-ul nu stiu unde sa-l plasez.
         Cu formatia The Order nu am scos nici un album, insa eram cotati a treia trupa metal, dupa Neurotica si Altar.
         Tot atunci cantau niste baieti o chestie interesanta, un fusion metal modern pentru acele vremuri. Ultimatum se numeau si mi-a placut ce se intampla acolo.

05. a. Ai putea sa ne vorbesti despre evolutia in timp a gusturilor si intereselor tale muzicale? Cam care erau trupele cu care ai inceput si ce schimbari de perceptie au avut loc?

         Locuind in cartierul Ozana, din Bucuresti – fieful muzicii rock mai bine de un deceniu - am avut sansa de a asculta acest gen inca de mic. Am inceput cu Ac/Dc si Van Halen. Apoi am dat peste Malmsteen si Black Sabbath, formatii despre care pot spune ca m-au influentat. In paralel am descoperit numele mari ale rockului progresiv, adica Pink Floyd, Yes, Genesis sau Gentle Giant. Dar si trupe dure ca Venom, Motorhead sau cele doua nume de baza ale anilor ’80: Priest si Maiden. Nu mai amintesc si de Tygers of Pan Tang, caci nu au fost o trupa reprezentativa. Si nici de Wermacht, haiosi in felul lor.
          Apoi am ascultat Slayer si Annihilator, trupa lui Jeff Waters. Annihilator au aparut in 1986, dar nu am auzit de ei decat in 1989. Waters m-a influentat mult si in calitate de ascultator, dar si ca muzician. Cativa ani am mers pe ideea Annihilator, aceea de exactitate instrumentala.
          Pantera mi-au schimbat insa directia si raman trupa mea preferata. 
          Am continuat sa ascult pe de o parte glam rock american, pe de alta foarte mult power. Ambele influente s-au oglindit in formatiile cu care cantam. De prin ’95 am ajuns la o variatie foarte mare si nu mai pot spune ca ascult ceva anume in momentul prezent. Ascult simfonica, dar si folclor si jazz-rock sau chitaristica. Chiar si metal extrem. Insa daca ascult grindcore, ascult cu alt tip de interes decat cel pentru Satriani sau Floyd. Ascult de placere, dar pentru scurt timp.

b. Te rugam sa numesti cateva albume autohtone pe care le apreciezi!

          Mi-a placut foarte mult primul Iris pe care il consider cel mai bun album al lor. Cred ca Minculescu ramane si astazi o legenda. Celelalte Cuvinte au scos in 1984 un split-vinil in cadrul Seriei Rock care mi-a placut foarte mult si pe care il consider important in dezvoltarea mea muzicala.
         Apreciez de asemenea realizarile lui Dan Andrei Aldea si Adrian Ordean din anii ’70. Ascultand inregistrari live din acei ani am remarcat prestatia de marca a unor muzicieni, si am constatat ca in ’80 s-a inregistrat un recul. Poate lucrurile s-au schimbat si din cauza regimului.
         Mi-a placut Phoenix, dar nu “la pachet” ci doar anumite parti din realizarile lor. Apoi as mai aminti Semnal M si Sfinx.

M.S. in concert de club, 2005
Costica Sandu alaturi de George Patranoiu

(foto din arhiva personala)

06. Cum vezi numele mentionate in contextul european al vremii? Exista acestea din punct de vedere valoric?

         Raportat la ceea ce se facea afara, valoarea rockului romanesc in anii ’70 era mai mare decat acum. Dam ca exemplu doar Phoenix si Sfinx. In anii ’80 nivelul a scazut. Cred ca fata de Maiden, Priest si alte trupe de atunci, s-a pierdut in primul rand capacitatea de a ajunge la un anumit sound.
         Primul Iris este pentru mine un album reusit de heavy metal, pentru acea perioada, si il compar cu albume care apareau afara. Nu neaparat cu primele Maiden sau cu Defenders of the faith, dar se ridica, as spune, peste medie. Influente exista si se simt, dar nu cred ca cei din vest au facut ceva imposibil de realizat pentru noi.
         Totusi nu prea putem compara trupele romanesti cu cele de afara din cauza lipsei de posibilitati materiale. Am fost si suntem departe de nivelul lor, dar nici jos de tot nu ne gasim. Am avut mereu trupe care sa ne reprezinte. Exista talent si potential, chiar si originalitate - prin ceea ce se numeste rock balcanic, vezi Cargo de exemplu.
         In privinta instrumentistilor, mentionez doi chitaristi valorosi: Calin Pop de la Celelalte Cuvinte si Dan Andrei Aldea de la Sfinx. Sunt chitaristi buni, clar peste media a ceea ce se intampla afara. Florin Chifiriuc este un chitarist interesant cu multe elemente personale. Pe primul Iris au fost iarasi doi chitaristi de exceptie pentru Romania in acea perioada – Florin Ochescu si Nutu Olteanu. Chiar si pe Cristi Ionita il consider un chitarist bun, desi e cunoscut mai mult ca vocal. 
         Insa visavis de ce se intampla dincolo, rockul romanesc este dificil de situat, atata vreme cat a lipsit contactul si muzicienii autohtoni nu au avut ocazia de a iesi afara.


07. a. Spune-ne, te rugam, cateva albume pe care le apreciezi si le recomanzi? Din rockul progresiv, heavy metal, metal extrem sau alte genuri!

          As incepe cu tot ce a scos Pantera dupa 1988 si pana la Damageplan, inclusiv. Dar in special Cowboys from hell si Far beyond driven din 1994. Apoi recomand, tot din 1994, Annihilator King of the kill, un album exceptional cu un chitarist foarte bun. Si Remains din 1997 este un material reusit pe linia industrial-power metal. Machine Head si Fear Factory sunt alte doua trupe bune cu elemente industrial si power.
          In 1992 Roger Waters a scos excelentul Amused to death colaborand cu un chitarist senzational, Jeff Beck.
          Van Halen au doua albume reusite, cu Sammy Hagar, For unlawful carnal knowledge, sau Fuck, cum i se mai spune, si Balance. 
          Din rockul progresiv mai dur aleg al doilea si al treilea Dream Theater, adica Images and words si Awake. Chiar si ultimul Train of thought este reusit.
          Iar din metalul extrem amintesc Suffocation si Cannibal Corpse.

b. Care sunt chitaristii pe care ii gasesti interesanti?

          Ascult foarte multi chitaristi. Este normal, caci si eu sunt chitarist. Este foarte important sa asculti muzica “la greu” pentru a avea o viziune mai larga asupra instrumentului. Daca te ghidezi dupa un singur chitarist, vei face ca el. Si nu e bine. Nu consider ca am un stil anume, marca Patranoiu, ci sunt genul de instrumentist care a acumulat ca ascultator de la ceilalti.
          As incepe cu G3: Satriani, Vai si Malmsteen. De ascultat sunt si Richie Kotzen, Greg Howe, si, bineinteles, Jeff Beck si David Gilmour.
          Pentru jazz-rock recomand un nume pe care l-am descoperit recent. Ma uimeste ce face acest basist negru pe numele Victor Wotten. A preluat o tehnica de chitara si a aplicat-o fenomenal pe bas.
          Imi plac “carnatii”, asa se spune in limbajul chitaristilor cand te complici foarte mult, dar imi place si BB King care cand da trei note se simte ca le da. Conteaza feelingul foarte mult. Blackmore este un nume important, “parintele” lui Malmsteen. Si cam toti trag la Hendrix. Desi acesta nu pot sa spun ca imi place foarte mult (comparativ cu altii), admit ca a inventat niste chestii care tin de limbajul rock, de distors si fortaj.
          Ar mai fi Tony Iommi care are un stil special, important de cunoscut. Si sa nu-l uit pe Brian May.

Alaturi de Mihai Plamadeala
in timpul interviului

08. a. Cum vezi perioada de la inceputul anilor '90 in raport cu ce se intampla acum in scena rock din Romania, din punct de vedere valoric, al ambitiilor trupelor, la nivelul publicului si al receptivitatii sale?

          Trupele de rock de dupa revolutie au muncit mult mai tare decat cele de acum. Pentru ca o duceau mai greu. Astazi sunt mult mai multi producatori si case de discuri, iar in momentul in care vezi pe ecranele TV nume ca Linkin Park, Limp Bizkit sau Staind, atmosfera este alta. Nu te mai lupti in subsol cu speed-thrash si mori de nervi. Formatia Korn, care a iesit cu un stil hardcore accesibil sau Linkin Park cu influente rap si doi vocali, unul nervos, altul melodic, au deschis noi posibilitati de adresare in rock.
          Cred ca rockul actual autohton este mai valoros decat cel de atunci. Dar prea putin fata de cat ar putea fi in contextul actual. E normal ca dupa 15 ani sa se fi acumulat experienta, dar randamentul este mic, iar dezorganizarea totala.

b. Cam cum se face o trupa la noi? Care sunt axa si nucleul de formare? Te-am ruga sa urmaresti perioada ultimilor 15 ani.

          O trupa rock pleaca de obicei de la prietenia dintre viitorii membrii. Daca se pleaca de la o afacere, se face dance sau manea. Baietii care se apuca de rock trec si acum prin perioade grele. Sunt destul de rupt de ce se intampla acum, caci nu mai pot fi printre ei. Insa la inceputul anilor ’90 se pornea de la gusturi muzicale si vise comune, de la ideea de balans comun. “Hai sa facem si noi ceva!”. Se intampla uneori sa cantam fara sa ni se asigure nici un sprijin. Faceam “cheta” in public pentru a acoperi diverse cheltuieli. Acum nu se mai pune asa problema, desi unele conditii, precum sunetul, sunt la fel de proaste. Posibilitatile financiare s-au schimbat si ele. In 1990 de exemplu eu imi inodam corzile…
          Pe de alta parte, inca din liceu se fac trupe doar cu ambitii de tipul “gagici” sau aparitii TV. Exista si destule case de productie care vor sa atraga publicul adolescent si se cupleaza astfel cu asemenea formatii.

c. Exista vreo trupa din scena rock sau metal actuala care ti s-a parut convingatoare? Ce parere ai despre Zdob si Zdub?

         Nu am mai urmarit scena metal in ultimii ani, dar din scena rockului actual nu foarte foarte dur, deci comercial, mi-au placut Firma, un pic Omul cu sobolani, o formatie care este “pe val”, Luna Amara, si Coma, interesanti, cu doi vocalisti.
         Despre Zdob si Zdub am o parere foarte buna, desi in ultima vreme nu mai sunt pe felia mea caci s-au inmuiat. Mi-au placut mai ales la inceput, cand aveau un sunet foarte rock. 

Alaturi de Horia Diaconescu
in timpul interviului

09. a. Luand in calcul diversele colaborari de-a lungul celor 15 ani de actiuvitate, te rugam sa ne spui unde te vezi pe curba de ascensiune artistica?

          Cred ca orice artist se gandeste in primul rand la ceea ce creaza si la cum ajunge la lume. Iar cu cat ajunge la mai multi, cu atat devine mai cunoscut. Nu am urmarit acest lucru in mod special, insa eu vreau in primul rand sa creez, iar oamenii sa guste din ceea ce le ofer. Daca am creat ceva si exista oameni care se bucura, in mod natural imi doresc sa fiu inteles si de altii.
          O sa va raspund oarecum tangential intrebarii referindu-ma la faptul ca inca nu am ajuns afara cu ceea ce fac eu. Cred ca ar fi o experienta interesanta sa vad cum ar fi ascultate compozitiile mele de un ungur, un austriac sau de un polonez. Nu stiu inca ce reactii ar avea acestia.
          Ca o concluzie, cred ca anumite experiente imi raman de incercat, si intotdeauna exista posibilitatea de a creste fata de tine insuti si fata de cei carora te adresezi.

b. Care este punctul tau cel mai bun, interpretarea sau compozitia? Care ar fi compozitiile pe care crezi ca le-ai izbutit in mai mare masura decat altele sau cele mai “aproape de suflet”?

         Subiectivismul ma poate determina sa spun ca ambele sunt egale, pentru ca ma implic la fel de mult. Daca m-as privi din afara insa, m-as considera totusi mai bun interpret, decat compozitor.
          Cred ca The order ma reprezinta cel mai bine. Din pacate nu exista decat inregistrari demo si filmari de televiziune. Recomand pentru auditie si albumul Illegal Operation, in special piesa Under Underground 13. Aici sunt “copiii” mei. La fel si piesele instrumentale pe care le-am compus pentru Taxi.

c. Spune-ne, te rugam, care sunt proiectele personale concrete de viitor?

          Visez de mai mult timp la un material anume. De fapt, de patru ani lucrez la un album solo. Va fi chitaristic instrumental, tip Satriani sau Vai. Imi doresc sa scot si Illegal Operation 2, care sa fie de patru ori mai bestial! In masura in care voi avea timp, intentionez sa reinregistrez piesele The order acasa, pe calculator. Sunt aproximativ 50 de compozitii, piese de riff pe care le voi face in principal pentru mine, indiferent daca un producator va fi interesat sau nu.

10. Ce configuratie ai alege daca ar fi sa alcatuiesti o formatie fantastica cu instrumentisti de la noi, exceptandu-te pe tine sau pe cei cu care ai colaborari active? Ai remarcat chitaristi din noul val?

         Va trebui sa-i exclud pe multi raspunzand la aceasta intrebare, dar daca as face un efort de imaginatie spontan, fara sa ma gandesc la compatibilitate, i-as pune pe Nicu Georoiu la tobe (a cantat cu Taxi), pe Florin Barbu de la Proconsul la bas, pe Jimi Lako de la Nightlosers la chitara, desi el nu e pe rock, si pe Costica Sandu, un excelent vocal.
          In ceea ce priveste chitaristii tineri, fiul lui Vali Neamtu, adica Andrei, are feeling. Amandoi canta acum la Marfar. Si Cristi Gram care canta cu Talisman este foarte bun. 

George Patranoiu live, 2005

(foto din arhiva personala)

11. Ne poti spune o faza mai speciala pentru final, una cu muzici?

          O sa va spun o intamplare anectodica pentru mine, de la Rock ’92, de cand cantam cu Metrock. Imi amintesc ca ne lasasem hainele si o parte din scule in culise si plecasem sa discutam cu inginerii de sunet. Basistul nostru, devenise foarte ingrijorat din cauza unei persoane care statea “suspect de aprope de lucruri” si ne-a chemat in graba pe toti sa “reglam” situatia. Ei bine, cand am venit (Cristi “Zapada” si ceilalti) s-a dovedit ca persoana in cauza era… Iuliu Merca (Dumnezeu sa-l ierte, mare om…). Reactia a fost de amuzament total. Unul din numele mari ale rockului romanesc suspectat ca “ar fi scanat” gecile noastre “de motor”. Am ras impreuna atunci, admitand ca gloria si marirea sunt asemanatoare unui abur de cafea.
         In fine, dupa un concert sustinut in Galati, sa spunem ca am luat taxi-ul gresit (spre hotel). Era iarna, gheata cat cuprinde, frig pe masura, iar doi dintre noi asteptam o masina care nu mai venea. Niste particulari cu o dubita s-au oferit sa ne duca ei (contra cost). Fara a cunoaste orasul am constatat ca ne indreptam vertiginos spre periferie, in loc sa mergem spre centru. In fata se vorbea la trecut despre sculele noastre si se faceau evaluari legate de “talciocul” din oras. Putea fi o gluma buna sau proasta, ceea ce (din fericire) nu am mai aflat, caci masina a derapat si am intrat intr-un stalp. A fost capatul calatoriei. Ne-am simtit bine cand am parasit autovehicolul avariat (patru metalisti cu tot cu instrumentele) sub privirile catorva martori oculari aparuti din noaptea friguroasa.
         Faze mai recente sunt in general legate de Taxi. Cu ei am sustinut numeroase concerte. Tin minte ca intr-unul mi s-a rupt o coarda. Am cantat in cinci. Apoi mi s-a mai rupt una. Am reacordat si am continuat in patru. Era pe cale sa mi se rupa inca o coarda, dar s-a terminat concertul. Eu insa m-am simtit excelent. Morala: trage tare de corzi, daca te simti bine! E ca si cum ai "trage un claxon”!

Februarie 2005
Mihai Plamadeala, Ioan Cora, Horia Diaconescu

Ioan Cora si George Patranoiu
la finele interviului