"Sunt un om destul de tolerant in intoleranta mea"

Liviu Hoisan este membru si observator al undergroundului "made in Romania" de aproape trei decenii. Cunoscut atat de cercurile veteranilor, cat si de fanii muzicii anticomerciale din perioada '90 - 2000, este un performer rock ce se gaseste la extremele preferintelor publicului. In aceasta calitate, a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu pe teme muzicale si conexe. Va invitam sa il parcurgeti!

Discografie Liviu Hoisan [ Pagina multimedia ]

TECTONIC 
- Revolutie! (split cu Pansament, Tien An Men '89 Rec, 1993)
- Anomalia (Electrecord, 1995)
- Compilatie - Rock Hits (Electrecord, 1996)

COMANDORUL HOISAN
- Onoare, suflet si credinta (Promusic, 1998)
- Compilatie - Romanian Metal Underground 2 (Promusic, 1998)
- Extremism? (MP3.com, 1999)
- Lupta mea (MP3.com, 2001)
- Compilatie - Prezent! (material DIY, 2005)

UNDER THE SIGN OF THE C
- Compilatie - Extreme Zone vol. 2 (Rocka Rolla, 2000)

Versuri pentru VOLTAJ, KRYPTON, DIRECTIA 5

01. Care este punctul tau de sprijin in muzica si cum vezi evolutia ta artistica in ultimul sfert de veac?

          Muzica mea se bazeaza pe imagini, fiind un rezultat partial al pasiunii de a privi lucruri care merita sa fie vazute, o completare a acestora. Sunt un mare fan al imaginii. Din pacate m-am nascut in Romania intr-o perioada in care accesul la imagini (se intelege la ce fel de imagini ma refer) era aproape nul. Revistele din anii ’60 se tipareau in viraj sepia (eu sunt nascut in ‘62), iar informatia era extrem de redusa. Ajunsesem sa divinizez anumite bucatele din cate o revista, pe care le decupam si le pastram la mare cinste. Intamplator am avut acces la o baza de periodice din Romania anilor 1920 - 50. Pasiunea pentru imagini dateaza de la o varsta frageda. In ele gaseam o libertate care nu exista in lumea reala. Imi placeau chiar si revistele de desen tehnic. M-am intrebat in urma cu cateva luni cum ar fi fost viata mea fara reviste. As fi fost gol pe dinauntru deoarece cultura vizuala este factor definitor pentru mine.
          La sfarsitul anilor ’80 am facut primii pasi in imbinarea muzicii cu imaginea, cu vizualitatea. Am conceput muzica experimentala drept suport pentru imagini, lucrand la inceput in 2D si apoi in 3D. Ideea nu e noua in lume. Prin anii ’20 – ’30 cand erau in floare “ism-ele” s-a facut tot felul de experimente din acestea. Chiar sistemele de notatie muzicala suferisera modificari. Sa nu mai vorbim de muzica insasi care in multitudinea de forme pe care le-a cunoscut, s-a intalnit si cu dodecafonia. Revenind la istoria personala, apropierea de muzica s-a produs prin rock. Mi-a placut in special sunetul dur.


02. Vorbeste-ne, te rog, despre formatiile si interpretii favoriti, din tara ori strainatate si albumele tale de suflet.

          Dintre formatiile straine care mi-au atras atentia ar fi Motorhead, Sex Pistols; S.O.D. Paradoxal nu-mi place Metallica. De la noi, Iris de inceput, Chifiriuc pana la intrarea in Sfinx, Progresiv TM din perioada LP-ului “Puterea Muzicii”, cu Liviu Tudan la bas. Pe undeva imi place si Neurotica, de data asta din perioada mai recenta. As adauga cateva nume de basisti preferati si anume: Lemmy - tinand cont de Motorhead, Geddy Lee de la Rush si Gene Simmons de la Kiss, Les Claypool de la Primus formatie pe care o percep ca pe un Rush modern. Cei enumerati au stiluri diferite, dar si un numitor comun – implicarea in show. Imi plac basistii care canta vocal, cum fac si eu dealtfel sau Mihai Breazu de la Neurotica.
          Un instrumentist adevarat trebuie sa se implice si in compozitii, versuri… Nu e totul virtuozitatea seaca, miscarea degetelor pe grif. Noi avem basisti foarte buni de jazz sau jazz rock. Prin anii ’80 cand moda experimental-urilor ajunsese si in Romania, s-a distins de exemplu Iulian Vrabete, care in paranteza fiind spus e cam de varsta mea. Iulian a mers pe chestii sofisticate si a facut-o foarte bine.
          Albumele preferate sunt: “Reign In Blood” - Slayer, titlul cu numarul trei in discografia formatiei. Un LP cinstit de thrash, cu sunetul curat. Zece piese, una mai frumoasa ca cealalta, rapide, directe, insumand 28’. Cine vrea sa se initieze in acest gen poate incepe de la “Reign …”. Imi place Albumul (cu A mare) Sex Pistols … “Never Mind The Bollocks” … singurul. Aici comentariile nu se pot opri niciodata decat prin intrerupere.
          De la AC/DC  un album reprezentatv pentru mine este “Highway To Hell”. Iubesc formatia asta din toata inima.  Toate perioadele, fara rezerve. Si inainte de a ma opri, amintesc “Speak English or Die” scos de  Stormtroopers of Death (S.O.D.) in 1985. Despre aceasta formatie as vrea sa spun ca e considerata a fi printre promotorii fuziunii dintre hardcore punk si thrash music. Versurile incorecte politic, in special din piesa ce imprumuta titlul albumului, au fost si sunt in continuare subiect de polemica. Chiar a existat o trupa britanica, Concrete Sox, care a scos in semn de protest parodia “Speak Siberian Or Die”. Scott Ian, chitaristul trupei (care a trecut si pe la Anthrax) a spus ca nu e rasist deoarece ii uraste pe toti in mod egal. Basistul Dan Lilker, care face parte de asemenea dintre preferintele mele a avansat ideea ca versurile nu trebuie luate in serios, pentru ca nu asta a fost intentia lor cand le-au facut. Ar fi multe de zis aici, dar nu are sens sa intram in detalii.


03. Un Top 13 al recomandarilor tale pentru tanarul rocker?

          Black Sabbath - Master Of Reality
          Deep Purple - Machine Head
          Judas Priest -  British Steel, mai bine Priest In The East
          Kiss - Rock’n Roll Over
          Led Zeppelin - Houses Of The Holly
          Motorhead – Ace Of Spades
          Queen - The Game
          Rolling Stones - It’s Only Rock’a Roll
          Slade - Same
          Slayer - Reign In Blood
          Sex Pistols - Never Minds The Bollocks
          S.O.D. - Speak English Or Die
          T Rex - Electric Warrior
          Ordinea este alfabetica.


04. a) Dupa ce te-ai recomandat prin formarea ta si preferinte, sa trecem in revista formatiile in care ai cantat, incluzand aici si colaborarile sau proiectele la care ai participat.

          Din pacate sau din fericire sunt un om care traieste in prezent asa ca nu stiu daca mi le voi aminti pe toate. Douazeci si cinci de ani pe scena sunt o perioada lunga. Anii ‘81 – ‘82 sunt reprezentati pentru mine de Strop . Era o formatie de rock agresiv, chiar thrash provenita din Berceni unde mai functionau ceva trupe cum ar fi Quartz, Fundal … Suis Generis (in care se produceau Mihai Alexandru si fratele sau). Concertele aveau loc la Casa de Cultura Lenin, undeva pe langa actuala berarie Becker Brau. Mai era o formatie in care canta Boro(beica) de la Iris, una a lui Mircea Anghel, care a intrat apoi in Strop, dar nu mai imi aduc aminte numele lor. In Strop la baterie era Dorel, coleg de scoala. Exista mi-aduc aminte o trupa, Transilvania, cu Dan Petrica Rosu, de asemenea coleg de scoala. Cred ca din fosta mea “generala” au plecat vreo 6-7 trupe, o mare parte dintre oamenii din ele cantand si acum. Un alt component era Florin Ionescu dar nu este vorba despre cel legat de A.S.I.A. L-am avut alaturi de noi la un moment dat prin ‘85 si pe Valter Popa (actualmente in Iris) la chitara. A fost prima formatie cu care canta Valter. Prin trupa a trecut si Cristian Luca. Cantam cu predilectie pe la T4.
          Dupa Strop am cantat la Acid cu Vali Neamtu, apoi in ‘86 am infiintat Tectonic-ul unde alaturi de subsemnatul mai era Nicu Patrascu zis Macha. Am trecut o perioada scurta si prin Cenaclul Flacara unde am cantat la Totusi. Nu mi-au placut niciodata manifestarile lui Adrian Paunescu, dar am aparut pe scena in calitate de basist de cateva ori. Partitura mea in Totusi se reducea la patru note si mai mult decat atat nu m-a interesat cu nimic din Cenaclul Flacara, unde i-am cunoscut, printre altii, pe Mircea Vintila, Baniciu, regretatul Pittis, Ducu Bertzi.
          In perioada ’95 – ‘97 am initiat conceptul “Under The Sign Of The C” in care muzica noastra avea o nota declamativa, cu umorul de rigoare. Daca nu pui ceva umor si detasare in ceea ce faci, risti sa fi luat mai in serios decat trebuie. Desi era multa bascalie acolo, lumea s-a luat dupa aparente, dupa look. Si cum eram imbracati in uniforme negre cu diagonale … au iesit vorbe. Simbolul formatiei e si acum inscris la Oficiul de Marci si Inventii, unde nu a fost interpretat drept un mesaj agresiv, cum s-a intamplat accidental prin sali de concerte si pe culoarele nesfarsite ale barfei. In aceasta formatie eram trei oameni – Bogdan Hladiuc la voce, Antoniu Muresanu la bas si eu chitara. Ritmul era programat pe drumm machine. Toti trei am contribuit la compozitii. Doru Ionescu de la TV a apreciat demo-ul aferent drept o demonstratie de forta. Libertatea noastra de expresie “era data la maximum”.
          A urmat apoi Comandorul Hoisan - un proiect solo alcatuit exclusiv din ideile mele muzicale si de atitudine.
          Amintirile se estompeaza insa, certe fiind doar realizarile materiale din domeniul audio - video.


b) Le poti, te rog, enumera!

          In ‘93 sau ‘94 am aparut pe un EP (in varianta vinil 45 de rotatii) scos la Strasbourg si intitulat “Revolutie?” In Romania au fost distribuite oficial 150 de exemplare. Este vorba despre un split ce are pe o fata Tectonic, pe cealalta Pansament din Brasov. Inregistrarile cu Tectonic sunt din concert, de la Sam Rock cand noi am castigat marele premiu pe domeniul rock-ului dur. Atunci cantam cu George Costinescu bas si fratele sau, Gusti, la baterie si voce. Eu dadeam in chitara.
          In ianuarie ‘95 a aparut albumul Tectonic, urmat de patru cd-uri scoase in America in 99 sub titulatura Comandorul Hoisan:
          1.“Anomalia – Tectonic” din ’95 (reeditare).
          2.“Onoare, Suflet si Credinta” imprimat la Pro Music din Cluj (nici o legatura cu trustul Pro).
          3.“Extremism?” care este o culegere de la Comandorul Hoisan, Tectonic si niste mix-uri dintre care unul imi amintesc ca este facut de Cristi Stanciu.
          4.“Lupta Mea” – o alta varianta de culegere cu piese de pe cele trei albume, plus  piese noi din fonoteca radio a anilor ‘90.
          Exista doua materiale video cu aspecte de la Club A: “Deratizator” si “Bass-Tonul secolului XX”, aparute sub titulatura Comandorul Hoisan. Sunt cd-uri multimedia. Cred ca dintre proiectele mele, “Bass-Tonul” si “Techno-Logic” ar fi meritat un DVD de calitate “occidentala”, bazat pe concertele sustinute prin diverse cluburi bucurestene, dintre care amintesc Club A si Viking. Nu e nimeni de vina ca nu au fost produse; ar fi trebuit sa gasesc un sponsor serios, dar am si asa multe lucruri in care sunt implicat si n-a fost timp. Ma ocup de prea multe lucruri ca sa mai pot face si calitate.
          La Directia 5 am semnat versurile la vreo opt piese. Am mai avut treaba cu Voltaj,  un exemplu fiind “Profesoara de germana”. Ideea acestei piese este pornita din viata mea personala caci am fost casatorit cu o profesoara de germana. Am colaborat si cu Krypton.
          Am cantat la peste douazecisicinci de gathering-uri importante de motociclisti din tara. unde publicul este alcatuit din oameni intre 20 – 60 de ani, ascultatori de rock, in special de acele forme care se pliaza pe “crezul motociclistului”. Anul acesta am fost invitat la o intrunire din Nuremberg. Stilul meu se apropie de gusturile muzicale ale motociclistilor, iar texte precum “motocicleta mea e artilerie grea” prind bine.


05. Care este relatia dintre ideologie si muzica in viziunea ta? Te intereseaza sa vinzi muzica sau sa propagi idei?

          Nu cred in conceptul de arta pentru arta. La mine muzica este un suport pentru mesaj. Nu fac nimic gratuit - intotdeauna vreau sa spun un anumit lucru. Normal ca ma intereseaza si aspectul comercial.  Valoarea se poate impaca dupa parerea mea cu comercialul. Eu incerc sa fac digerabil mesajul pentru a fi consumabil de o parte cat mai mare a publicului. Practic, e un soi de compromis. In momentul de fata sunt mai vandut in tara decat in Bucuresti, exact invers fata de deceniul trecut. Exista un delay intre capitala si provincie. Rezumand, merg pe functia militanta a artei. A nu se intelege insa ca este vorba despre militantism incorect politic. Prin partile de nord ale Europei, in speta in tarile scandinave, chiar se foloseste termenul “militant” in relatie cu mesajul muzical. 


06. Esti mult prea serios! Spune cateva filme si carti pe care le apreciezi.

          “Mad Max” - primele doua; “Back to the Future” - cele trei; toate filmele lui Bunuel, apoi din Romania “Dacii” si seria cu “Haiducii”. In legatura cu cartile, sunt fan de dictionare. O carte de baza pentru mine este “O estetica a uratului” de Karl Rozenkrantz. Imi plac apoi scrierile lui Alexandru Macedonski, legendele Greciei antice, cartile de expeditie.


07. Spune-ne zece formaţii romanesti care nu-ti plac si motiveaza, te rog.

          In general formatiile romanesti nu-mi plac din cauza calitatii indoielnice a compozitiei, prestatiei, textelor si lista poate fi continuata. Iata cum arata clasamentul meu, citibil de sus in jos sau de jos in sus:
          1. Kumm – oamenii astia nu traiesc pe planeta Pamant. In mintea lor se considera niste artisti deosebiti. Indivizi mediocri care reusesc sa atraga atentia asupra lor prin persistenta. Ii dai afara pe geam si intra pe usa. Acapareaza interesul unui public indoielnic si se comporta in consens cu acesta. Le lipseste traditia mentala si in general orice notiune privitoare la arta scenica.
          2. Savoy. Urasc din tot sufletul ceea ce reprezinta Savoy in Romania si aici insist sa nu dau motivele.
          3. Luna Amara - pentru prestatia muzicala indoielnica si modul in care sunt promovati de indivizi alde M. Toma, care in privinta gusturilor si urechii muzicale este… mai bine ma opresc. Apoi copiii din Luna merg pe un protest inexistent. Au fost lansati de Richard Constantinidi, pe care-l cunosc destul de bine si stiu ce-i cu el, dar de asemenea nu vreau sa intru in detalii. Sunt un om destul de tolerant in intoleranta mea, insa nu-i pot menaja pe indivizii care promoveaza asemenea nulitati sau pe promovatii unor asemenea indivizi.
          4. Iris-ul actual nu-mi mai place, desi acolo sunt niste oameni care odinioara au avut ceva de spus.
            5. Compact nu mi-au placut niciodata deoarece au tintit inca de la infiintare spre un comert de factura indoielnica. Spun asta desi am fost prieten bun cu regretatul Teo Peter si sunt de asemenea in relatii ok cu Camarasan. Un pop dance compact, avand uneori pretentii de rock. In general nu-mi place sunetul transilvano – banatean. Voi reveni insa cu acest aspect pe parcursul black list-ul propus.
          6. Rosu si Negru din perioada post Nancy Brandes beneficiaza de sincerele mele rezerve pentru ca faceau totul sa placa publicului pe care-l aveau la dispozitie. Atitudinea lor era dictata de ce asteptau altii de la ei. Aparitiile in costum la Sala Palatului, cu cravata, in concerte rock mi se par o culme a inadecvarii.
            7. Voltajul actual care propaga  o “manea rock” de toata uratenia
            8. Celelalte Cuvinte pentru ca ceea ce fac, au facut si vor face e o miorlaiala rock made in Banat. “Sunet ca-n Bihor nu gasesti niciunde/ de Bihor poti fugi, dar nu te poti ascunde”. Idei de tipul “nu pot dar as vrea… a decedat la intrare… vai ce pacat… iarba mioritica prin par”.
          9. Quartz–ul de astazi deoarece reprezinta radiografia unei prabusiri.
            10. Under The Sign Of The C – formatia mea, pentru ca nu am reusit sa finalizez cumva respectiva idee.

Comandorul Hoisan biker

Comandorul Hoisan live propaganda

Mihai Plamadeala si Liviu Hoisan

Comandorul Hoisan live

Explicatii

08. In ce activitati muzicale esti implicat acum si cum se pliaza ceea ce faci pe vremurile actuale?

          In clipa de fata merg pe un ambalaj nou pentru idei noi. “Gruparea Industriala” este un proiect care se bazeaza, dupa cum anunta si titlul, pe industrial music, despre care trebuie sa spun ca nu reprezinta ceva chiar de ultim moment. Genul dateaza din anii ’80, dar in Romania nu a fost cunoscut cu adevarat nici pana acum. Este vorba de o amplasare corecta in timp a Comandorului Hoisan in ultimul deceniu de activitate. Conteaza enorm sa fi in pas cu momentul, iar momentul actual cere sau cel putin admite recuperarea unui lucru ce intr-o prima faza se pierduse (la noi). Cred ca am fost prima formatie din tara care a folosit live drumm-machine -ul. Faceam un one man show cu masina de ritm, basul si vocea. Foloseam diverse tipuri de acordaj pe bas.
          “Gruparea” prezinta idei tehnologice aplicate sau daca vreti, transpuse in muzica. Colaboratorii mei sunt chitaristul Viorel Ciubotariu  si Tudor (om de televiziune) care se ocupa de media. Nu este un al treilea component al trupei ci mai degraba un backstage man. Ne-am infiintat in octombrie 2006 luna in care au fost organizate doua concerte in El Comandante si Club A, unde am evoluat sub denumirea Tehno-Logic. Scopul proiectului, care depaseste simpla sustinerea a unor concerte, este “industrializarea Romaniei”. Cine nu are organ sa inteleaga si nici rabdarea de a afla, va interpreta lucrurile dupa ce crede ca stie.


09. Ce te-a determinat sa infiintezi aceasta formatie si ce urmaresti cu ea?

          Nevoia de colaboratori a fost cea care m-a indemnat sa revin la varianta de formatie, caci in ultimii 10 ani a fost cam greu de unul singur si apoi cei doi oameni cu care lucrez sunt talentati. Chitaristul e apropiat de varsta mea si e important sa pornesc la drum cu cineva care intelege lumea in relatie cu niste vremuri traite impreuna. Ceausescu vroia sa industrializeze Romania la propriu, eu doresc sa fac stilul asta inteles in tara pentru ca din pacate nu sunt formatii reprezentative la noi pentru acest tip. Vehiculam idei si simboluri industriale si post industriale. Mesajul este mai vast decat pare. Nu suntem din Valea Jiului sa plecam cu tarnacoapele pentru a face un nou Bumbesti Livezeni sau mai stiu eu ce. Se pare ca e mai greu de explicat publicului larg ce urmaresc prin actiunile de nisa intreprinse, deoarece in ultimii zece ani, mai multe proiecte de-ale mele au fost luate la propriu sau, mai rau, au fost interpretate ca fiind la limita legalitatii.   


10. Vorbeste-ne despre impactul vizual al aparitiilor  tale scenice.

          Formam impreuna cu colegii Tectonici o echipa unita (in cuget si simtiri - rade). Impactul vizual al aparitiilor noastre era un element de baza. Despre vestimentatie am amintit mai devreme. In ceea ce priveste copertile, au fost facute in general de mine. Reprezentativa este cea de la Tectonic - Anomalia, care initial a avut vreo zece variante. Parerea celor din jur a fost ca prima, cea de la lansare, era cea mai buna. Important este ca am ajuns la un numitor comun in privinta imaginii care sa ne reprezinte, desi fiecare vedea “chestiunea” diferit. Ideea mea era de a pune decoratii romanesti pe un fond care sa exprime degradarea Romaniei datorata banului.
          Copertile scoase pentru albumele “Comandorul Hoisan” au fost facute, dupa cum era normal, de mine. M-au inspirat lucrarile dadaisto-constructiviste ale anilor ’20. Merg pe ideea de a crea tot felul de logo-uri, pe care le schimb periodic. De exemplu, acum cu Gruparea Industriala avem doua ciocane. Nu sunt ciocane de tip tesla, ca la Pink Floyd, ci sunt doua ciocane muncitoresti. In loc de secera si ciocan avem ciocan si ciocan. Suntem doi oameni in trupa, asa ca am pus doua ciocane (rade). Cei ce activeaza in compartimentele de stat ale Mass-Media nu promoveaza tipul acesta de exprimare, de aceea apartin exclusiv underground-ului. Bun venit in lumea reala!
          La solicitarea Clubului A am filmat un clip cu mesaj indreptat impotriva consumului de droguri. Acesta se numeste “Ratat” si este facut la comanda. Face parte dintr-o campanie de prin 2004. Nu a fost difuzat din pacate decat la Televiziunea Romana,  considerandu-se ca de fapt este un material de promovare. Imaginile sunt cat se poate de evident anti: un om mort cu seringa in mana face reclama substantei care l-a ucis? Sunt alte formatii sau interpreti in Romania care din punctul meu de vedere promoveaza pe fata drogul, dar asta este problema cenzurii.


11. Daca discutia a ajuns la clipuri, ce ne poti spune despre muzica de film?

          De cele mai multe ori filmul recurge la muzica simfonica. Mi-au atras atentia la acest capitol in special productii mai vechi cum ar fi filmele lui Kubrick sau “Clanul Sicilienilor”, “Planeta maimutelor”, “Planeta interzisa”. Putine filme promoveaza formatii cu activitate scenica.
          Dar mai bine sa centram discutia pe ce s-a intamplat la noi. Pe Adrian Enescu il respect, insa creatia lui nu a intrat in zona mea de interes, deoarece apreciez lucrurile mai dure. In aceeasi perioada erau activi si fratii Nanu, care aveau o buna dotare tehnica. Ei detineau monopolul asupra mijloacelor de productie muzicala. Un fericit caz de profesionism mascat. In anii aceia nu aveai voie sa ai studioul tau.           Muzica Phoenix din “Nemuritorii” a dat foarte bine acolo! Sau muzica lui Dorin Liviu Zaharia din filmele lui Veroiu! In primul caz este vorba despre piese finalizate folosite drept coloana sonora, in al doilea despre muzica originala de film. Si daca am pomenit de regretatul DLZ, care a colaborat cu Dan Andrei Aldea, mi-aduc aminte ca am fost la ziua lui Aldea prin anii ‘80, cand a implinit 30 de ani. Aldea era un om deosebit de moderat. Canta la Sfinx, formatie pe care o ascultam cu totii. I se dusese vestea ca este un foarte bun instrumentist - canta  la chitara si vioara. Pacat ca nu a mers mai departe in muzica de film.Constat ca filmul romanesc fuge de nume mari, in ceea ce priveste muzica. Avem in schimb “Liceenii Rock’n Roll”.
          Mi-ar fi placut sa fac soundtrack-uri, dar nu am avut posibilitatea. La un moment a existat o colaborare cu Yama Studio, care se ocupa de asa ceva, dar nu am finalizat nimic. Mai multi “oameni de sunet”, intre care si DJ  Vasile, cand au ascultat idei muzicale de-ale mele, au zis ca acestea se pliaza de minune pe film. Cam aceleasi pareri le-au avut si Matze sau Marius – tipul mai nou de la Suie Paparude. Existand echipe “de-a gata” in zona respectiva, e greu sa le penetrezi (rade). Personalitatea mea contradictorie ii determina pe multi sa aiba rezerve in ceea ce priveste colaborarea cu mine, pentru a nu le face probleme si a-i lasa sa adoarma cu mintea odihnita.


12. Sa trecem la o serie de intrebari scurte:

          Kalajnikov sau Uzzi?
          Kalajnicov. Prefer precizia decat forta oarba.

          Heavy sau metal?
          Heavy. Nu mai vreau sa aud de metalisti ratati.

          Sex Pistols sau Gina Pistol?
          Il prefer pe Sid Vicious. Gina? Poate dupa o sticla de vodca.

          Stranglers sau White Strippers?
          Clar Stranglers.

          Abba sau Bee Gees?
          Abba. Compozitiile lor stau in picioare. Chiar am ascultat un album colectiv cu piese de-ale lor cantate hard & heavy.

          Lord Of The Rings sau Harry Potter?
          Nimic.

          Phoenix sau Zdob si Zdub?
          Phoenix, cu rezerve.

          Vita de Vie sau Kumm?
          Zero amandoua.


13. Vorbeste-ne despre viata de rocker din anii ’80.

          Aveam parul lung, consumam bauturi alcoolice in limita finantelor, fumam destul de mult (luam tigari de la Havana cu 7 lei pachetul, bere de la  braserie cu 3,5 lei halba in anii ’80; cu 7,15 sticla in ’89). Calculam totul in beri. Ascultam foarte multa muzica si aici ma refer la ce mai “scapau” comunistii pe la radio, sau prin concerte. In Bucuresti, Timisoara si alte cateva orase “speciale” erau ceva oameni care reuseau sa procure muzica de ultim moment. Veneau viniluri “de afara” care se inregistrau si se difuzau prin “subteranuri”. Rockerii ascultau pe langa trupele clasici si new entry-urile genului: Rolling Stones, Led Zeppelin, Black Sabbath, dar si Slayer, Accept, Pantera. Audiam multa muzica romaneasca, inregistrari pe benzi de magnetofon facute prin tot felul de cluburi: Rosu si Negru, Voltajul de atunci, Quartz-ul anilor ’80… . Il amintesc acum pe Relu Stefanescu, un basist foarte interesant.
          Ne simteam urmariti, vanati, ne abordau tot felul de securisti. In 1988 am trait o experienta neplacuta legata de interventia unui capitan de Securitate intr-un concert de-al nostru de la o Casa de Cultura aflata in apropierea ambasadei SUA. Am fost atentionati destul de dur, cu atat cu mai mult cu cat institutia avea cumva de-a face cu Germania. Legaturile noastre cu Casa de Cultura Petofi Sandor nu erau nici ele prea bine vazute. Existau printre noi indivizi care ni se pareau turnatori, Securitatea din acele timpuri profita de naivitatea unor copii asupra carora faceau presiuni pentru a obtine declaratii sau informatii impotriva noastra.
          La clubul intreprinderii IRMUAS se tineau niste concerte rock cosmetizate in idei UTC. Cantareata Paunita Ionescu a avut la un moment dat o discutie cu politrucul care se ocupa de “cultura” pe acolo in favoarea unor trupe precum Torent sau Asalt  (formatie fantoma in care, printre altii, s-a produs si Lemmy de Bucuresti – cunoscut rock fan care cand nu dadea din cap in primul rand la concerte, lucra la o intreprindere pentru invalizi, la sectia de “pic” – decolorant pentru cerneala). Repetam in diverse cluburi sau Case de Cultura, cum ar fi cea de la Infratirea Intre Popoare, unde e actualul teatru Masca. Interesant este ca repetitiile se tineau prin incaperi drapate cu steaguri ale partidului si lozinci. Contrastul dintre decor si look-ul nostru era total.
          Erau tot felul de personaje in underground-ul de atunci. Mi-aduc aminte de un tip no name, “Marchizu” cu un bas freatless, care aparea pe scena cu o sabie, surubelnita sau alt obiect ascutit si alerga publicul cu ele in timpul spectacolelor. Imi revin in minte Adi Butoi de la Phoebus (acum e prin Detroit), ori Voltajul aflat pe atunci in underground. Mai erau trupe cum ar fi Ultimul Capitol cu Patranoiu (fratele lui George, cunoscutul chitarist de la Metrock, Order, Taxi, Schimbul 3, Act, etc), Directia 5 cu Nicu Damalan sau Curtea Veche nr. 43. M-am intalnit chiar de curand cu Traian Sandu, bateristul.  Erau tot felul de vocali care plecau pe banda rulanta in strainatate. Chitaristul de la Iris, Nutu Olteanu, a plecat de asemenea (in Suedia), ca si Adi Ilie (in America) lasand niste goluri in peisajul rock de la noi neacoperite pana in prezent.
          Stand cu frica de a fi legati pentru atitudine, mai beam si noi prin culise si uneori deveneam violenti. Cate un concert se intampla sa degenereze intr-o bataie. Asta se datora si conditiilor precare in care traiam si activam. Eu si cu Vali de la Voltaj eram intre cei mai slabi rockeri din Romania: inalti si subtiri – in jur de 1,85 m / 50 kg. Ne era frica sa vorbim pentru a nu fi “turnati”, sa purtam pletele pe strada pentru a nu fi tunsi (pe atunci mai erau razii).
          Mancare si informatii reduse - asta insemna viata de rocker. Era o lume!
          In primii ani ’90 toata lumea era efervescenta. Functiona chestia: “dupa Revolutie”. Unii au plecat prin strainatate intr-un nou val de emigrare, unde au cantat in engleza sa sparga inima targului. Noi am ramas aici. In ianuarie ’90 Tectonic-ul repeta la insistentele mele in fiecare zi. Cantam atunci cu Nicu Patrascu si Andi Nuca si aveam un repertoriu de aproape doua ore. Multe alte trupe aveau doar 2-3 melodii. Pe atunci la Iris erau 400-500 de oameni in sala la un concert, iar noi neprinzand sali atat de voluminoase cantam cate doua concerte unul dupa altul in subsolul de la Petofi Sandor unde incapeau doar 150 de persoane. Pe vremea aceea cam acelasi public venea la Iris si la noi. In ’92 am avut un turneu prin Transilvania. Pana prin ’94 sau ’95 am avut contract cu Sabina Product. Aveau contract cu Directia 5, cu Metrock-ul lui Cristi Ionita si cu noi. Erau contracte (ras)platite. Am avut aparitii prin toata tara, zi de zi. La Costinesti in ’95 s-au tinut spectacole every day toata vara. Pana in 1996, rockul a cunoscut o ascensiune la noi, apoi, odata cu schimbarea generatiilor, s-a produs si reculul.
          Fanii anilor 2000 nu se mai inteleg intre ei. Fiecare este cu bucatica lui. Multi pun semnul de echivalenta intre punk si fascism. Eu nu cred in ideile fasciste si chiar le iau in deradere.
          Anii 2003 - 2007 aduc o oarecare revigorare a ideii clasice de rock. Se face insa mult pop si soft/dance rock. Experimente prea putine. Metalul (de la noi) isi are varful acum in Taine, care canta un fel de thrash-speed. Dar adevarata revigorare nu se poate produce intr-o tara eminamente agricola. Este nevoie mai intai de o campanie puternica de “industrializare”!


14. OK! Ne poti spune la final o “faza” legata de muzica (industriala sau nu), pe care ai trait-o?

          Cu mare placere. Acum cativa ani m-am dus in Botosani de Halloween unde se organiza o noapte rock. Mergi o tara intreaga cu trenul cu ocazia Halloween-ui si pe campuri chiar vezi dovleci – e interesant. Organizatorul, Gabi Gombos m-a prezentat primarului, spunandu-i ca sunt Liviu Hoisan, un fel de Cristi Minculescu al underground-ului romanesc. Primarul care era putin “afumat”, caci aveam sponsorizare de la firma locala de vin-alcool, a stat putin pe ganduri si a intrebat aratand spre mine: “Bine – bine, si atunci el cine este?”


Multumesc, Liviu!

          Cu drag.

Interviu de Mihai Plamadeala
Club Twice & Galeria de Arta 
Bucuresti, noiembrie 2007

Gruparea Industriala live

Twice Comandorul Hoisan

Liviu Hoisan si Mihai Plamadeala

Cu ochii larg deschisi

Liviu Hoisan, decolare

Discurs despre arta