Incerc sa ma eliberez din aceasta "inchisoare". 
Ma intereseaza ceea ce este esential in Muzica. 
(Alexander Balanescu)

Unul din evenimentele muzicale ale anului 2006 este, fara indoiala, prima colaborare dintre violonistul Alexander Balanescu si un artist pop din Romania - Ada Milea. Prestigiosul interpret si compozitor britanic de origine romana se gaseste in prezent in referintele esentiale ale muzicii contemporane, printr-o cariera vizionara alaturi de Philip Glass, Michael Nyman Band, Gavin Bryars Ensemble si bineinteles, Balanescu Quartet. Intalnirea cu indragita cantautoare este ocazionata de punerea in scena pentru The Island, traducere in limba engleza a piesei de teatru a lui Gellu Naum (drama lui Robinson pe o insula plina de fiinte umane). Cei doi artisti au creat un spectacol performance la granita dintre teatru si concert alternativ, ce reuneste latura elitista a muzicii lui Balanescu si spontaneitatea Adei Milea. 

Alexander Balanescu si Ada Milea au avut amabilitatea de a ne acorda un interviu face-to-face. Pentru realizarea interviului, redactia a fost invitata la British Council, partener al proiectului. Materialul a fost filmat prin concursul regizorului Dan Cimpoesu pentru un viitor documentar ce va fi realizat de catre Muzici si Faze. Multumim, de asemenea, pentru asistenta, domnului Stefan Nita, managerul proiectului The Island / Insula.

Alexander Balanescu - sit oficial
Ada Milea - sit oficial

Mihai Plamadeala - Propun sa incepem discutia de la urmatoarea (dubla) intrebare: Ce-i aduce nou lui Alexander Balanescu o colaborare cu Ada Milea. Ce-i aduce Adei Milea o colaborare cu Alexander Balanescu?

          Alexander Balanescu – Pentru mine este ceva foarte nou si totodata implinirea unei dorinte pe care o am de mult timp, de a combina muzica cu alte discipline, in cazul acesta cu literatura si teatrul.

          Ada Milea – La mine, singurul lucru nou pe care il aduce colaborarea cu d-nul Balanescu este ca pana acum nu am mai lucrat cu un geniu…


MP – Idee la care subscriu din plin. Dealtfel m-a mirat in mai mica masura colaborarea d-nului Balanescu cu Ada Milea. Ce m-a surprins cu adevarat a fost colaborarea Adei cu d-nul Balanescu… Numele Balanescu poate fi intalnit constant in relatie cu diverse proiecte de cultura asa zisa pop. Colaborarea cu “vedete” ale unor genuri delective poate fi considerata drept un act instructiv de cultivare a gustului muzical al publicului larg?

          AB - Intrebare interesanta! Eu am fost “antrenat”, daca pot spune asa, ca muzician clasic. In copilarie si adolescenta m-am pregatit exclusiv in domeniul muzicii clasice. De cand mi-am terminat studiile tot incerc ceea ce sper de foarte mult timp – incerc sa ma eliberez de aceasta “inchisoare” si sa-mi largesc posibilitatile, sa devin un muzician mai rotund, mai complet. Ma intereseaza foarte mult legaturile dintre diverse campuri muzicale. Nu este vorba despre ceea ce lumea face de obicei, sa puna in niste sertare clasicul, jazz-ul, pop-ul, dance-ul. 
          Ma intereseaza ceea ce este esential in muzica si aici trebuie sa spun ca mai multe muzici au aceleasi lucruri in comun. Sunt interesat de comunicarea prin muzica, de aceea ma ocup si de pop, deoarece publicul se regaseste in acest gen. Desigur, este vorba despre muzica pop de o anumita calitate, care comunica, nu la aceea facuta exclusiv in scopuri comerciale, pe care o urasc. Nu fac ce face, de exemplu, Vanessa Mae sau alti artisti, as spune chiar Nigel Kennedy si asa mai departe, care merg pe linie comerciala. Eu am mers mai departe, am mers in adancime. In colaborarea mea cu David Byrne de exemplu, chiar si cu Pet Shop Boys, cand am lucrat, am invatat foarte mult de la ei. Sau de la muzicienii de jazz cu care m-am insotit. 
          Sunt entuziasmat si de colaborarea cu Ada, pentru ca, asemenea celorlalti artisti amintiti, are alta perspectiva despre muzica si imi da mie posibilitatea sa privesc prin ochii ei. De aceea ma intereseaza aceste colaborari. O includ pe Ada in categoria artistilor care au putere de comunicare foarte mare cu publicul si talentul de a merge direct la sufletul oamenilor.


MP – Ar fi “cultul fragmentului” ceea ce a apropiat-o pe Ada Milea de Alexander Balanescu, intr-o linie postmodernista? Este Minimalismul posibilul numitor comun intre dvs?

          AM – Imi vorbiti despre niste lucruri pe care nu le mai fac de vreo cinci ani. Despre postmodernism sau alte denumiri din astea, nu am cunostinta. Piesele de pe primul album sunt fragmentare, cum ati spus dvs. Nu le-am studiat niciodata – le-am facut cum am simtit. Acum, de exemplu, am simtit ca este timpul sa slujesc niste mari autori si imi face mare placere sa-i slujesc pe Cervantes sau pe Gellu Naum. Ideile mele muzicale pot fi considerate acum o singura piesa fiind unite printr-un concept, pentru ca povestea conteaza, se dezvolta pe parcurs. Inceputul si finalul sunt ca la teatru. Nu cred ca piesele pot fi smulse din context si considerate “fragmentele”. Eu acuma lucrez la piese de dimensiuni mari. Nu mai poate fi vorba de piese scurte.

MP – Care este povestea intalnirii dvs si cum s-a nascut proiectul “The Island”?

          AB – Din punctul meu de vedere este o poveste destul de lunga. Am plecat cu familia din Romania in 1969, la varsta de paisprezece ani si m-am reintors (in 1992) in urma asa zisei Revolutii, dupa o absenta foarte indelungata. Desi a fost o vizita foarte scurta (de vreo cinci zile) a fost esentiala pentru mine. Am fost foarte emotionat de reluarea legaturilor cu radacinile mele umane si culturale. Am vrut sa exprim cumva aceste sentimente prin muzica si am facut discul Luminitza. Pentru prima oara m-am inspirat in mod constient din muzica folclorica. Cred ca si inainte eram influentat, dar nu-mi dadusem seama. De data asta am ascultat foarte multa muzica traditionala din diferite regiuni ale Romaniei, dar si din Albania si in general din regiunea Balcanilor. 
          Dupa aceea am vrut din ce in ce mai mult sa ma leg de cultura romana. Este vorba si despre legaturi personale, si artistice. Am avut ideea de a colabora cu artisti din Romania. Cineva mi-a spus ca trebuie sa ascult discografia Adei Milea. Cand am facut-o am fost complet bulversat. Imediat am avut dorinta sa colaboram intr-un fel sau altul. Nu stiam cum. A luat ceva timp, dupa care ne-am intalnit prin prieteni. Din fericire si Ada a avut dorinta sa incercam ceva. Pentru ca am avut sustinerea unor prieteni si unor oameni care lucreaza in lumea show-biz-ului din Marea Britanie (unde am avut premiera), am dorit ca munca noastra sa contina si un element romanesc si unul britanic. Ada a venit cu ideea sa facem ceva pe marginea unui text de Gellu Naum, iar eu am propus sa-l facem in engleza. Dupa o mica rezistenta, Ada a acceptat. 
          Din cauza programului foarte incarcat al fiecaruia dintre noi de a prepara materialul propus, am fost foarte presati de timp. Am lucrat foarte bine, foarte intensiv. Am facut initial cate un cantec pe zi, apoi doua, trei si din fericire ne-am incadrat in perioada de timp pe care am avut-o la dispozitie. Bine ca s-a oprit, pentru ca atunci am fi ajuns sa facem vreo cincizeci de cantece pe zi (rade).

          AM – Oricum, mai distrugeam din ce faceam!

          AB – In a doua perioada de repetitii am inceput sa distrugem ce facuseram si sa refacem da capo. De fapt a fost o mare bucurie pentru mine aceasta perioada, care de fapt continua. Piesa, in sine, se dezvolta tot timpul. De acuma incepem sa ne gandim la proiecte din viitor, de altfel.
          
          AM – Eu m-am ingrozit cand am aflat ca trebuie sa cant in engleza. M-am gandit ca aia n-or sa inteleaga nimic din ce zic eu. Dupa prima spaima mi-am zis ca oricum, nu stie nici dracu’ de mine acolo; numai d-nul Balanescu poate sa se faca de minune. Mi-a mai trecut deoarece se cerea o subtitrare la Don Quijote si cand am observat ca subtitrarea strica totul – nu mai avea nici un haz – am refacut Don –ul in limba engleza, tot intr-o engleza, tot intr-o engleza bizara. Asta a fost pentru un concert la Bruxelles. Am zis ca acolo este locul in care sa risc, nu direct cu d-nul Balanescu. Mi-a mai venit curajul vazand ca oamenii intelegeau si a crescut doza de curaj din mine.

MP – Se pastreaza spiritul cantecelor Adei Milea atunci cand limba este alta decat romana?

          AM – Asta nu pot sa stiu.

          AB – Absolut! Cred ca Ada are o asa de mare putere de comunicare incat ar putea sa cante intr-un non sens language si tot s-ar face inteleasa.

          AM – Eu ma simt bine in pielea mea cand cant in engleza, dar saracii oameni nu stiu ce simt.

          AB – Textul este tradus intr-o engleza foarte particulara. La inceput mi-a luat un timp sa inteleg ce a vrut sa faca traducatoarea. Am incercat sa corectez greseli gramaticale care mi se pareau flagrante, pentru ca apoi sa revenim la varianta originala, care, de fapt era foarte bine gandita. Fiecare cuvant si fiecare virgula avea un rost. Tot ce face Ada pare si este atat de natural, insa este foarte bine gandit.


MP – Care este algoritmul dupa care realizati piesele in aceasta formula de duo. Este vorba, in acceptiunea dvs, despre compozitii, sau despre piese “facute”?

          AB – Intrebare foarte buna… depinde! Au fost diferite momente. Ada a avut uneori cate o idee muzicala, un fragment melodic sau mai des, o secventa de acorduri de la care am pornit, dar textul a fost intotdeauna ghidul nostru. Ne-a interesat sa realizam diversele parti de text la care lucram, in cel mai expresiv mod. Cateodata am venit eu cu idei, ritmice sau melodice. Tocmai de aceea la inceput a fost un fel de cautare, pentru a gasi un limbaj comun. De aceea faceam doar un cantec pe zi. Dupa un timp am gasit, nu constient, dar am gasit calea de comunicare, acel limbaj comun prin care sa putem face piese impreuna. E ceva ce nu putem controla pe de-a intregul, un fel de brainstorming care ne face sa gandim si sa actionam sincron si in afara muzicii, cum ar fi alegerea acelorasi momente si trasee pentru venirea la conferintele de presa si asa mai departe. Intalnirile intamplatoare dintre noi au devenit loc comun.

          AM – De trei ori s-a intamplat sa iesim simultan din camerele de hotel. Incredibil: o data, de doua ori, de trei ori... bine ca n-am stat mai mult!

          AB – Avem din ce in ce mai mult o perceptie comuna despre timp, spatiu, atmosfera… care sper ca se (va) transmite la public.

MP – Proiectul “Insula” a fost sustinut atat in Marea Britanie cat si in Romania, la scurt timp. Au existat diferente de perceptie a spectacolului intre cele doua tari?

          AM – Publicul britanic intelegea despre ce este vorba. In Romania am avut un public de festival de teatru (de la Sibiu). In primele randuri erau persoane care se vedea ca nu inteleg nici un cuvant. Dar feed-back-ul a fost si in cazul asta pozitiv. Mi s-a spus ca s-au bucurat de spectacol.

          AB – As spune ca intre cel mai bun public din Romania si cel mai bun public pe care l-am avut in Marea Britanie n-au fost mari diferente. Reactiile au fost asemanatoare. Per total, cel mai bun public a fost cel de la Sibiu, pentru ca era un public de teatru, iar noi am mizat mult pe partea de teatru muzical in ce am lucrat si prezentat. Cel mai bun public este cel care vine din aceasta perspectiva. In alte parti unde, asa cum a spus Ada, oamenii nu stiau prea bine engleza nu au fost chiar reactiile asteptate. Totusi reactiile au fost calduroase. Au fost foarte multi tineri in sala. 


MP – Sa intelegem ca singura posibila bariera in calea receptarii sectacolului ar fi cea de limba engleza folosita?

          AB – Da. Am tinut ca acest proiect sa fie in engleza nu doar pentru ca premiera urma sa fie in Anglia, ci si pentru ca ceea ce facem sa poata fi inteles pe toate meridianele. Avem in plan sa “tour”-am aceasta piesa in toata lumea si mai ales in Europa. Stiu ca Ada este foarte iubita in Romania si am vrut cumva sa devina cunoscuta si in strainatate. Cel putin in tarile anglofone.

MP – Stiu despre o colaborare de-a dvs, domnule Balanescu cu Harry Tavitian. Dansul are de asemenea preocupari pentru muzica etno, teatru, spectacol total si multe altele, care se regasesc ca puncte comune in activitatea dvs artistica. Desi subiectul este tangential cu obiectul interviului nostru (de astazi), ne-ati putea vorbi putin despre acest “gathering”?

          AB – Subiectul se leaga chiar foarte bine de discutia noastra! Harry este un artist roman grozav cu care am vrut sa colaborez. Din pacate, ceea ce am facut eu in domeniul improvizatiei nu a fost pus pe disc. Am lucrat mult in acest sens, dar lumea nu cunoaste latura asta a mea. Lucrez mult pe improvizatie, atat solo cat si cu artisti de jazz. 
          Mi-a facut deci foarte mare placere sa cant cu Harry, deoarece cred ca avem foarte multe lucruri in comun, dar din pacate n-am avut ocazia sa lucrez foarte mult cu dansul. Doar de cateva ori, in Romania, in Austria, in Elvetia dar avem proiecte si pentru viitor. Mi s-a parut foarte usor si natural sa cant cu Harry. Cateodata nu merge asa bine in acest domeniu (al improvizatiei). Gasesc ca in improvizatie important este sa asculti bine. Un alt muzician cu care cant bine este Keith Tippet, tot pianist care descrie foarte bine ca trebuie sa fii precum o "ureche enorma". Harry asculta si reactioneaza foarte bine!


MP – Daca am atins problema colaborarilor muzicale, puteti vorbi in cateva cuvinte despre colaborarile dvs pe care le considerati (mai) importante?

          AM – Mihai Iordache (saxofon), care a cantat si cu Harry Tavitian, Radu Georgescu (violoncelist) din Domnisoara Pogany si o serie de actori cum ar fi Dorina Chiriac, Radu Bânzaru, Romulus Chiciuc. Am incercat sa colaborez cu mai multi oameni si fiecare a venit cu universul sau, schimband cateodata totul. Am incercat la un moment dat o colaborare cu Hano Hoffer care il dusese pe Don Quijote spre blues. Era foarte diferit de ce se aude azi pe DQ. Fiecare proiect sau colaborare cu cineva isi are propria individualitate.


MP – Cu atat mai mult cu cat momentele amintite sunt irepetabile, mi se pare important ca ele sa fie “salvate” prin imprimare (sunet/imagine). Se va bucura “The Island” de un document multimedia, realizat in conditii profesioniste?

          AB – Noi am gandit un mult mai important element vizual si teatral pentru acest proiect, care cred ca s-ar preta la un fel de film. In orice caz, vom scoate un album, dar parca vad cum ar fi si un film The Island. Am in cap cativa regizori cu care mi-ar placea sa lucrez. Cu unii dintre ei am mai lucrat, eu sau Ada, sunt unii cu care nu am mai lucrat dar mi-ar placea sa o fac. Ma gandesc atat la varianta unor regizori straini cat si a unora din tara.

MP – Ati colaborat cu Michael Nyman la coloana sonora a filmului lui Peter Greenaway, “The Cook, The Thief, His Wife & Her Lover” si nu numai. Am putea spera ca “The Island” sa fie regizat de cineva de talia unui astfel de regizor?

          AB – M-am gandit la dansul. Singura retinere pe care as avea-o este ca acuma dansul este foarte mult axat pe tehnologie, pe digital manipulation of image. Cred ca ceea ce facem noi s-ar preta foarte bine la ceva diferit, cu mijloace de expresie mai reduse. Ce facem noi este cu mijloace foarte reduse: doua instrumente, doua voci, prin care incercam sa expriman foarte multe nuante, foarte multe personaje, si cred ca, la fel, din punctul de vedere al imaginilor ar fi frumos sa mergem pe aceeasi linie.


MP – Daca ar fi sa alegeti (doar ca joc intelectual) intre Lars von Trier si Luc Beson, la cine v-ati opri?

          AM – Beson von Trier.

          AB – L-as alege pe Beson pentru fantezia imaginilor si pe Trier pentru conceptie. M-as opri cred, la Beson. N-am avut timp sa discut cu Ada, dar un regizor la care ma gandesc este Schwankmeier, nu stiu daca il stiti. Lucreaza mai mult in animatie. Este un regizor extraordinar cu care am lucrat eu in trecut. Sau Phil Mulloy, care cred ca ar face ceva foarte interesant. Combina live-ul cu animation-ul. Intr-un fel si Peter face asta grozav, cand imbina elemente diferite de filmare si montaj. Ar mai fi si Quaye Brothers.
          Dar ar fi interesant si frumos sa gasim un regizor din Romania. Cred ca exista foarte mult talent si ar fi un moment foarte bun pentru un film romanesc.

Michael Nyman si Alexander Balanescu
Foto de Luca Gavagna, 2005

MP – Una dintre artistele pe care le urmaresc de ceva vreme este Dagmar Krause (NR: ex Slap Happy, Henry Cow etc). Ati lucrat la un moment dat impreuna si am inteles ca se punea la un moment dat problema unei colaborari mai largi cu ea. Va rugam sa ne puteti spune cateva cuvinte despre acest capitol si pentru a nu ne indeparta prea mult de la tema intalnirii noastre, exista vreo similitudine intre Dagmar Krause si Ada Milea, in viziunea dvs?

          AB – Dagmar este o alta artista foarte-foarte individuala, inimitabila, cum este si Ada. Am cantat destul de mult cu dansa. Am adaptat cantece de Kurt Weill si Hanns Eisler pentru cvartetul meu. Am avut si avem destul de multe concerte impreuna. Am vrut sa gasesc un proiect inedit, intr-un fel cum am gasit cu Ada, insa cred ca Dagmar este mai putin flexibila in ceea ce poate sa faca cu vocea si de aceea inca nu am gasit un proiect de muzica noua. Eu am adaptat cantecele pe care ea le cunoaste, dar asta nu inseamna ca ce a rezultat este mai putin interesant. Dar este un artist exceptional. Este, dupa Lotte Lenya poate cea mai buna pe genul asta de muzica, facuta dupa Brecht. O alta similitudine cu Ada este ca la Dagmar tot textul este de baza si dorinta de a scoate si cea din urma picatura de expresie din el.


MP – Exista vreo posibilitate de colaborare intre Alexander Balanescu, Ada Milea si Dagmar Krause?

          AB – Da. Ideea este frumoasa. Si a treia poate fi Debbie Harry. Un triumvirat de doamne, de stele.

Alexander Balanescu live
2003

MP – Revenind pe plaiurile mioritice, m-a bucurat foarte mult albumul dvs inspirat de Maria Tanase. Spuneti-ne, va rog, despre cum v-ati documentat pentru acest album si daca o vedeti pe Ada ca posibila colaboratoare pentru un eventual volum doi.

          AB – Am avut cativa ani de cercetare pe marginea acestui proiect cu Maria Tanase. La un moment dat ma gandisem sa facem o imprimare live cu o cantareata care sa cante cantecele Mariei Tanase si mi-am dat seama ca nu-i bine. Asa cum am vorbit de similitudinea dintre Dagmar si Ada in ceea ce priveste inimitabilitate, tot asa, Maria Tanase este inimitabila. Am decis ca intr-un fel sa cantam cu Maria Tanase insasi.
          Am folosit calculatorul si tehnologia ca sa facilitez un fel de intalnire intre cvartetul meu, Maria Tanase si grupul ei de muzicieni. Am avut la un moment dat ideea poate nebuneasca de a incerca sa facem treaba asta. Am imprimat impreuna cu cvartetul peste coloana sonora a piesei Lume, lume. Parca a mers si mi-am dat seama ca-i posibil! Asta a fost un fel de a lucra cu acest material – sa intretes muzica mea cu imprimarile vechi. Cateodata am folosit inregistrarile ca sample-uri si am creat paturi textuale noi. Alta data ne-am inspirat din diferite fragmente melodice sau de text pentru compozitie. Este creatia Mariei Tanase filtrata prin experienta mea muzicala.
          De asemenea, in acest proiect mi s-a parut foarte importanta partea vizuala. Si am lucrat cu un tip genial Klaus Obermaier fost muzician care acuma se ocupa de video. Si el este alt artist cu care am putea lucra acuma la The Island. Am adunat de la Arhivele Romane De Film niste materiale atat cu/despre Maria Tanase, cat si despre Bucuresti. Am simtit-o pe Maria Tanase foarte mult ca pe o fiica a Bucurestiului.
          Nu stiu daca as putea lucra la un astfel de proiect cu Ada. Mai bine facem impreuna ceva nou. Am vrut ca si din punct de vedere al textului sa fie ceva nou. Existase ideea de a reface Don Quijote dar am fost impotriva, pentru ca puteam face ceva bun doar daca materialul era complet nou pentru amandoi. Cred ca s-a adeverit ca am avut dreptate, desi la un moment dat parea infricosator ca nu stiam de unde si cum sa incepem.

O recomandare Muzici si Faze:

Balanescu Quartet - Maria T
Music by Alexander Balanescu
Mute Records 2005

MP – Doar pentru ca ati pomenit dvs la inceputul interviului despre Nigel Kennedy, imi pot permite sa va intreb ce parere aveti despre “Tribute to Maria Tanase”, imprimare facuta de acesta cu The Kroke Band?

          AB – Mda… Ideea este furata. Fara rusine!


MP – Care sunt diferentele de viziune asupra muzicii Mariei Tanase intre dvs si Nigel Kennedy? Intrebarea fiind a mea, imi pot permite sa ma interesez in ce ar consta superficialitatea acestuia din urma in ceea ce priveste muzica indragitei artiste din Romania?

          AB – Eu am fost coleg cu Nigel la Julliard School si suntem foarte buni prieteni, intr-un fel. E foarte, foarte talentat, aicea nu sunt dubii. Admir faptul ca vrea sa faca ceva diferit – nu-i multumit sa cante repertoriul normal: Brahms, Beethoven, Ceaikovski, Bach, Vivaldi si ce mai canta el. Imi place chestia asta pentru ca nici eu nu sunt multumit. Insa ceea ce vrea sa faca diferit nu este de fapt diferit. Ce face cu adevarat diferit este superficial: cum se imbraca, cum isi are parul, cum vorbeste, numai cu “fuck this, fuck that!”. Nu merge in profunzime.
          Eu prin ce am vrut sa fac inspirat de Maria Tanase, am facut in adancime; am facut cercetari despre viata ei, despre muzica ei. Artista imprima un anumit spirit fiecarui cantec in parte, care nu poate fi prins din zbor fara a medita asupra lui. Maria Tanase a fost cumva un personaj tragic. Nu s-a simtit bine in mediile intelectuale in care a incercat sa functioneze. S-a casatorit cu un intelectual si nu s-a simtit bine, de aceea a fost de fapt foarte singura. Am vrut ca prin muzica mea sa exprim acest tragism. Nu cred ca Nigel si-a pus vreo astfel de problema. El vrea doar sa faca ceva “diferit”.

Balanescu Quartet & Klaus Obermaier
Maria T  Live 2005

MP – Ce muzica asculta (cand nu canta) si recomanda spre ascultare Ada Milea?

          AM – Nu spun nimic. Vroiam sa spun cateva nume dar nu o sa le spun. Daca e vorba de recomandari, nu zic nimic.


MP – Dar Alexander Balanescu?

          AB – Pentru mine, toata muzica (e importanta). Aproape toata muzica imi place. Am decis ca sunt prea batran ca sa mai fiu politicos, asa ca nu-mi place country & western–ul si nici rai, o muzica araba traditionala care se vrea pop.


MP – Cu hip-hop–ul va impacati?

          AB – Da. Sunt unele lucruri foarte interesante. Public Enemy imi place. Sunt un nume important. Imi place foarte mult The Streets, care e un fel de rap, dar foarte englez si foarte local. E multa imaginatie. 
          Gasesc ceva interesant aproape in orice fel de muzica. In general imi place foarte mult muzica electronica, muzica de avantgarda, muzica folclorica autentica, ce vad (foarte trist pentru mine) ca dispare. Trebuie documentata, studiata si pastrata. Pentru mine este foarte importanta colaborarea cu grupul Muzsikas care culeg muzica din Ardeal si incearca conservarea si transmiterea unor anumite traditii, lucrand direct cu mesteri-pastratori autentici. Am avut un proiect impreuna in care am cantat duetele lui Bartok si am invatat foarte multe din aceasta colaborare.
          Pentru mine Bartok si Enescu sunt un model. Nu vreau sa ma compar pe mine cu Bartok sau Enescu, dar sunt niste oameni si compozitori care si-au insusit limbajul muzicii traditionale si au creat un limbaj personal. Intr-un fel asta vreau sa fac si eu.

Mihai Plamadeala in dialog cu 
Alexander Balanescu si Ada Milea