Kumm sunt in prezent una din putinele trupe romanesti rock ce se recomanda si printr-o sustinuta activitate internationala, concertistica si discografica. Dincolo de elementul eficient de management ce a dus trupa in turnee anuale in Italia, Ungaria si Germania, formatia a atins anumite performante datorita adresarii intr-un limbaj rock actual si a echipei valoroase a  instrumentistilor-artisti, buni cunoscatori de muzica: Eugen Nutescu (chitara, voce), Catalin Mocan (voce), Iordache (saxofon), Kovacs Andras (pian, pian electric, sintetizator), Csergo Dominic (baterie, percutie, glockenspiel). 

Pentru prezentarea formatiei KUMM pe situl Muzici si Faze, Eugen Nutescu (Oigan), compozitor al grupului a acceptat invitatia unui interviu. Intalnirea a fost filmata prin concursul regizorului Dan Cimpoesu, pentru un viitor documentar ce va fi realizat de catre Muzici si Faze.


Discografie EUGEN NUTESCU

TALITHA QUMI - Despre cuvinte (1996)
KUMM - Moonsweat march (2000)
KUMM - Confuzz (2002)
KUMM - Yellow fever (ep, 2003)
KUMM - Angels and clowns (2005)
KUMM - Different parties (2006)


KUMM - pagina oficiala

Mihai Plamadeala - Iti propun sa incepem cu cateva intrebari puse de tine!

Eugen Nutescu – OK! Cum a fost turneul muzical din care abia te-ai intors? Ce parere ai despre Caransebes, pe unde am aflat ca ai trecut?

MP – Locurile sunt frumoase, oameni de treaba gasesti peste tot in lume daca stii sa cauti, iar despre oras pot spune ca in cele doua zile pe care le-am petrecut acolo, parea asediat de manele si cucerit de manelisti. In paralel cu Rockland-ul, editia a doua, in municipiu presta, la concurenta, Ozzy Obsbourne… pardon, Vali Vijelie.

EN – Cum s-a impartit publicul intre cei doi poli?

MP – La scena de rock au fost prezenti vreo o suta de fani, dar fani adevarati! Despre asta am scris deja un articol. Gandurile mele se indreapta acum spre Sibiu si Craiova unde avem urmatoarele patru concerte. Cred ca am vorbit suficient despre mine. Daca vrei, ne putem concentra acum asupra ta!

EN – De-abia astept! Te-am intrebat despre Caransebes pentru ca si noi urmeaza sa cantam in Lugoj, un alt oras mic.

MP – Cand ai zis “noi” ai folosit pluralul de majestate, sau te-ai referit la trupa ta?

EN – Poti s-o iei Kumm vrei (rade). Astept cele mai cool provocari in interviul asta, la care sa pot raspunde pe masura. Asa ca incepi, te rog!

Eugen Nutescu si Mihai Plamadeala
Foto Dan Cimpoesu

MP – Prima intrebare este in ce zodie te-ai nascut, iar cea de-a doua si ultima, care-i sensul vietii? Aici vor fi mai multe subpuncte.

EN – Sa trecem direct la ele, mentionand in treacat pentru eventualii fani interesati ca sunt Sagetator (rade).  


01. Membrii Kumm sunt implicati si in alte proiecte muzicale. Se impaca acest lucru cu interesele formatiei?

          O echipa functioneaza pe baza comunicarii si intelegerii. Mai departe trebuie stabilit clar care este principala activtate si care este proiectul. Faptul ca muzicienii canta in diverse combinatii este o problema care se pune la nivel international. Tony Levin are, de exemplu, sute de colaborari. Coborandu-ne privirile spre treburile noastre, Iordache evolueaza oriunde prinde ceva. Eu insumi cant  intr-un proiect al lui si nu vad care ar fi problema. Utu este singurul dintre noi care face parte dintr-o alta formula (Blazzaj) comparabila pentru el cu a noastra, dar  in mod cert, Kumm este (o) trupa, nu (un) proiect!  In privinta proiectelor si colaborarilor mele, ii pot aminti (acum, repede) pe Tony Kuhn, Tavi Scurtu, Sorin Romanescu, Vlaicu Golcea, Lucian Ban; daca tot am pomenit de Blazzaj, pe Eddie Neumann… Am pierdut la viata mea multe nopti cu Hanno Hofer (Nightlosers), castigand amandoi experienta la capitolul blues. Ultimul, dar nu cel din urma pe care il voi aminti in scurta lista propusa este Vali Racila, pe care il consider un mare meserias (desi tu, ca muzician, ai remarcat constante falsuri in prestatiile sale). Cu majoritatea celor de mai sus am cantat in jam session-uri, pe la festivalurile unde ne-am intersectat de-a lungul vremii.


02. Ai fost anul acesta la Festivalul Sziget de la Budapesta (unde ati si prestat in urma cu cativa ani). Cum a fost acolo si ce crezi ca ar trebui sa invatam din reusita vecinilor nostri. Exista vreun posibil termen de comparatie cu ceva de la noi?

          Sziget-ul a pornit pe la inceputul anilor ’90, ca festival de mica amploare, in mare parte studentesc, alternativ, numai cu trupe underground, desfasurat pe durata a doar doua zile, dar s-a transformat odata cu trecerea anilor intr-un mamut. Asta are in viziunea mea avantaje si dezavantaje. Cam peste tot pe unde intra industria mare se inchid niste capitole, deschizandu-se, ce-i drept altele. Pe de o parte e foarte bine sa ai posibilitatea de a vedea niste trupe mari, evoluand in acelasi cadru, pe de alta parte acestea traseaza bulevardele care vor prelua intreg traficul reprezentat de trupele asa zise mici, dintre care unele, aflate la inceputuri chiar vor ajunge la un moment dat mari. Trend-ul si mainstream-ul pot dauna creativitatii.
          In aceasta idee, cred ca (la Sziget) e mai bine sa cauti, ca spectator, chestii interesante pe la diversele scene, decat sa “atarni” langa scena mare in asteptarea momentului cand vor canta Massive-ul, Radiohead-ul, Iggy sau mai stiu eu cine. Personal i-am vazut anul acesta pe cei pentru care ma dusesem, in afara de ei nedescoperind, ce-i drept, nimic nou care sa ma atinga. In functie de noroc, gasesti sau nu ceea ce cauti, dar oferta e mare si sansele de asemenea. Au fost 750 de muzicieni din toata lumea! Switch-ul despre care vorbesc mi se pare oricum o solutie viabila, caci cine muzicianul care nu cunoaste activitatea altora, risca sa ignore inovatiile si sa repete nereusitele. Se poate invata enorm din experienta celorlalti.  
          Marturisesc ca sunt mare fan Radiohead, care m-au cam dat pe spate. Profesionalismul, atitudinea si caldura cu care s-au adresat publicului sunt doar cateva dintre calitatile care-i recomanda drept mari artisti.
          Pe un alt plan vorbind, sunt impresionat de modul in care sunt promovati artistii maghiari in tara lor. Cateodata se insista chiar prea mult in directia asta, dar fata de ce se intampla la noi, unde domneste lipsa de interes fata de tot ceea ce nu aduce rapid bani multi, e o diferenta uriasa. Asta este lucrul pe care l-am putea invata de la vecinii nostri, dar marturisesc faptul ca, din calitate mea de muzician, nu vad cum s-ar putea pune in aplicare aceste idei odata insusite. Probabil ca totul tine de spiritul clasei de mijloc, care daca are problemele materiale aranjate, se poate concentra si pe idei mai elastice, dictand pietei ce doreste sa cumpere.
          La noi, lucrurile sunt vazute in alb si negru. Unii exalta muzica romaneasca, oricat de proasta ar fi, mare parte dintre numele vehiculate fiind sustinute in circulatie in mod artificial prin specularea carentelor de cultura ale unei mase critice de oameni, altii refuza tot ce este autohton pe motiv ca din start ar fi prost. Pierderea nuantelor este la fel de paguboasa ca alunecarea in extreme! Ca amploare Sziget Fest-ul nu are pana acum corespondent in Romania. Se incearca si la noi organizarea unor astfel de manifestari, care sunt in crestere, vezi Peninsula – oarecum inrudita cu Sziget-ul, Stufstock-ul, Fan Fest-ul, Garana, dar deocamdata suntem mult in spate.

Kumm Live


























In timpul interviului,
Foto Dan Cimpoesu

03. Ce ne recomanzi: platim camparea si muzica in Vama Veche sau cautam alternative la ideile (lui) Mircea Toma aplicate pe ideea “rezervatiei culturale”?

          In jurul Stuf-ului au fost o multime de discutii privind taxarea, data si locul in care s-a tinut in 2006. Am schimbat pareri cu multi despre asta. Organizarea a fost buna, trupele – de asemenea. Mi se pare de prost gust sa te legi de afacerile lui Mircea Toma, care a muncit mult la construirea festivalului, doar pentru ca a avut niste parghii la indemana. Artistii trebuie si ei sa traiasca, neputand fi sustinuti doar de sponsori. 350 de mii de lei pentru 3 zile pentru jazz, blues, rock, nu mi se pare deloc mult. Concertele au fost peste media celor din tara. Am vazut la multa lume atitudinea ultra – hippie de a primi totul gratuit (nu stiu cum s-a nascut, probabil din prea multe concerte gratuite). Un exemplu pe care il tot dau de ani de zile este ca atunci cand cineva isi invita iubita la un film, nu se duce “la tanti aia de la bilete” sa ceara anularea taxei. “Filmul” necesita (doar cate un) om pentru butoane, bilete si curatenie. Un concert implica trupe intregi de oameni. Mi se pare de minim bun simt sa platesti intrarea sau sa cumperi cd-uri originale ale artistilor romani care iti plac. Teoretic ar trebui sa le cumperi pe toate, dar aici exista o bariera economica. Toata lumea se plange ca muzica si show-bizz-ul din Romania sunt la pamant. Problema pleaca si de la cat se investeste in chestia asta. Sunt oameni care in mod cert si-ar permite sa cumpere doua-trei cd-uri pe luna, dar totusi nu o fac, preferand sa pirateze.


04. Ai amintit si de Peninsula, unde ati cantat anul acesta. A fost OK pentru voi? Este publicul romanesc de rock receptiv, in general vorbind?

          Judecand dupa modul in care am cantat, a fost unul dintre concertele noastre reusite. In lumea profesionismului nu exista notiunea de “prost”, ci doar bine sau foarte bine si asta in functie de cum sunt asezate astrele pe firmament (glumesc). Pentru ca un concert sa fie reusit e nevoie sa se indeplineasca numeroase conditii, incepand cu cele de sonorizare. Depinde de unde vii, unde te duci… Timpul acordat sound-check–ului sau desfasurarea fara incidente a manifestarii in care esti inclus sunt factori vitali. As putea enumera locul, timpul, atitudinea publicului si asa mai departe. Nu sunt de neglijat nici termenii contractului, iar comunicarea intre organizator si artist joaca un rol principal. La Peninsula am sunat intr-un mod care noua ne-a placut si am avut numeroase confirmari in acest sens.
          Publicul de la noi, asa cum ai spus si tu la inceputul discutiei noastre, este restrans ca numar, dar de o calitate foarte buna. Nivelul cultural si informational al fanilor de la noi este comparabil, daca nu superior celui din tari in care se intampla multe evenimente “pe metru patrat”, 24 din 24 de ore, 365 zile pe an. Acel public este puternic specializat, dar cred eu, e si mai putin elastic.

Campare la Histria
Eugen Nutescu, 2006

05. a) Cat de elastic este publicul tau? Se intinde pana la Luna Amara, la Iris, la Holograf?

          Luna Amara are un mesaj direct si fani pe masura acestuia. La ei e o diferenta foarte mare intre concertele “cu scandal” si cele unplugged asa ca prind un segment destul de divers de public. Versurile in limba romana le maresc de asemenea audienta. O parte din publicul nostru este comun cu al lor (o parte nu). Ca si ei, noi cantam mult in cluburi, unde vin cam aceiasi oameni si chiar daca o ordine a preferintelor generale i-ar plasa in fata, facem parte din aceeasi categorie de box office.
          Iris sunt axati pe concerte de piete & festivaluri de bere, iar Holograf pe revelioane, sarbatori… Audienta acestora este mult mai mare, dar asta nu e ceva obtinut in dauna noastra. Tot respectul pentru ei. Dealtfel cateodata se poate intampla sa fiu ratacit si eu (ca multi altii) prin diversul lor public neplatitor.  


b) Sper pentru ei sa nu te piarda niciodata “de fan”. Si daca tot a venit vorba, pe cine ai alege  intre Iris si Holograf?

          Pe Iris.


06. Continuand cu seria intrebarilor - grila, Luna Amara sau Urma?

          Luna Amara.

Nick sau Mihnea?

          Jumatate din fiecare... Imi place atitudinea lui Mihnea pe scena. In ceea ce-l priveste pe Nick, el canta cum joaca echipa de fotbal a Romaniei. Are momente cand ramai cu gura cascata si momente cand nu-i acolo. Totusi, inclin spre liricul lui Nick.

Byron sau Catalin Mocan?

          Am ales deja. (pentru cei care nu stiu, cei doi sunt fostul si actualul solist vocal din Kumm). Tragand o linie si facand bilantul, consider ca relatia cu Byron, care a debutat cu o prietenie si s-a transformat in ceva profesional, ne-a folosit la timpul respectiv si noua si lui. Dar nu pot fi ipocrit amintind doar lucrurile pozitive. Exista relatii care se depreciaza in timp. Nu s-ar putea obtine o privire de ansamblu doar din punctul meu de vedere. Refuz sa dau anumite detalii pentru ca nu vreau sa ne spalam rufele in public. Ce pot spune foarte ferm este ca intr-adevar trupa Kumm a renuntat la serviciile lui DB dar asta s-a intamplat dupa un Kummul care a durat in faza acuta cel putin doi ani. S-au adunat multe lucruri negative ce au facut sa ne simtim ca 5 + 1 pe scena, fapt anormal intr-o trupa. Sunt relatii care tin in timp, si relatii care nu. Trupa s-a indepartat foarte mult de el. Sunt cauze muzicale, cauze umane… am avut discutii care nu au dus la nici un rezultat. A fost o decizie importanta, pe care am luat-o dorind ca viitorul nostru sa arate altfel.

Live la Club Baza Militara
Bucuresti 2005
Foto Mihai Plamadeala

Garcea sau Leana lui Costel (Mugur Mihaescu)?

          John McLaughlin.


Sorin Chifiriuc sau Florin Ochescu?

          Chifiriuc. Am avut o mare surpriza ascultandu-l cu Doi Galbini. Este o personalitate (artistica) pe care insa n-o inteleg.


Intre Peter Gabriel si Peter Hammill, doi Peter, pe cine ai invita sa cante in Kumm?

          Oricand pe Peter Gabriel - e mai pe sufletul meu. Imi place foarte mult Hammill, dar Gabriel a deschis noi orizonturi.


Donovan sau Cat Stevens?

          In functie de dispozitie, in clipa asta l-as alege pe Donovan, pentru ca nu l-am mai ascultat de mult, dar stiu ca asta nu-i un criteriu in adevaratul sens al cuvantului.


Joan Baez sau Bob Dylan?

          Bob Dylan fara comentarii.


“Somebody to Love” cu Jim Carrey sau cu Grace Slick?

          Cu Grace.

Eugen Nutescu in Baza Militara,
Bucuresti 2005
Foto Mihai Plamadeala

07. a) M-a sunat Rick Wakeman care mi-a spus ca intentioneaza sa faca o formatie impreuna cu Pat Metheny si nu stie pe cine sa mai coopteze. I-am zis ca mai bine te intrebam pe tine.  Ce sfat(uri)  ii dai (nu-l putem lasa pe Rick)?

          E foarte tentant sa raspunzi in relatie cu ce le-ar trebui celor doi… cu Billy Cobham bunaoara… Cred ca i-as lasa in duo, sa cante ceva intr-o sala goala, fara lumini de scena, eventual cu niste lumanari. Sau i-as putea duce altundeva, spre Trilok Gurtu, sa traiasca o experienta post ECM... Ar fi frumos fara basist, sa se chinuie mai mult Wakeman langa care, daca accepta sa cante la patru maini, eventual il invitam pe Harry Tavitian. Sau decupam in Adobe Premiere mana stanga a lui Wakeman si o insert-am pe a lui Harry. L-am urmarit pe Tavitian, cum isi tine basul cu mana stanga - cred ca lucrat haltere puternic (este unul dintre muzicienii pe care ii admir cel mai mult).

b) Ce preferi: “stanga” lui Harry Tavitian sau a lui Alexander Balanescu?

          Din motive absolut practice, alegerea inclina iarasi spre Harry Tavitian deoarece la pian mana stanga este destul de independenta si poti face mult mai multe decat pe orice alt instrument. Cu tapping pe vioara nu ai posibilitati comparabile pianul (unde te scoti chiar bine). Dar ca duo, i-as prefera pe Balanescu impreuna cu Rabih Abou Khalil (colaborare reala) lui Tavitian cu Corneliu Stroe. Apreciez insa mult toate albumele pe care le-am ascultat, cu cei patru, indiferent de formule.

Interviu Muzici si Faze
Mihai Plamadeala, Eugen Nutescu
Foto Dan Cimpoesu

08. a) Hai sa trecem impreuna in revista albumele voastre, spunand despre fiecare cateva cuvinte.

          Different Parties este cel mai unitar album al trupei (parerea mea si a noastra). Are o atmosfera destul de introvertita. Dupa cum discutam cu baietii, pastreza in el o parte din spiritul iernii in care a fost compus. Ca mica paranteza, obisnuim sa compunem impreuna. 90% dintre piese sunt facute la sala de repetitii, cazul pieselor cu care venim de acasa fiind rar (exista si astfel de situatii). Strategia este de a ne reuni si de a porni de la o celula muzicala care se va impune ca numitor comun in timpul improvizatiei colective. Materialul albumului a fost conceput in Cluj, intr-o veche si frumoasa casa, fara vecini care sa fie deranjati de volumul instrumentelor. Afara erau -20 C, dar noi eram complet aparati de o impresionanta soba de teracota. Ca paranteza, in decursul anilor am mai schimbat salile de repetitie si am observat ca fiecare loc isi pune amprenta asupra muzicii.  
          In mare parte, la Different parties a fost si entuziasmul primirii unui nou om in trupa, respectiv Catalin Mocan. Nu mai compusesem de relativ multa vreme (patru luni trupa a fost inactiva), pentru ca relatiile dintre noi se modificasera odata cu trecerea timpului si ceea ce fusese sau paruse la un moment dat bun, nu mai corespundea. Insa in cele din urma a avut loc un boom! Piesele au iesit foarte repede - tematica lor este in mare parte comuna respectiv relatiile umane cu partile lor triste… Este vorba si despre drumuri care au fost impreuna si la un moment dat s-au despartit (nu vreau sa dau in romantisme ieftine). A nu se intelege ca este vorba doar despre un el/ea, personaje de cuplu, ci in general despre prietenie, de tot ceea azi pare etern si se dovedeste a fi perisabil. Ne-a ajutat foarte mult Catalin pentru ca avea alt mod de abordare.
          Este cel mai cald, sincer, si totodata ascuns album. Structura de baza este simpla, dar apar unele subtilitati la nivel de aranjamente ritmico- armonice, la care am recurs nu pentru a sari neaparat in ochi ci pentru ca asa am vazut noi lucrurile. E un intreg care curge, in care se intampla foarte multe chestii lucrate in detaliu. Am folosit cateodata niste sonoritati sofisticate, insa mergem foarte mult pe atmosfera. Mesajul este de fapt direct si unitar.
          Angels and Clowns a fost un produs un pic schizofrenic din punctul nostru de vedere desi are multe piese care ne sunt dragi, pe care le cantam si in ziua de astazi si care au contribuit in mare masura la cresterea cotei atat in Romania cat si in strainatate. De ce schizofren? A fost momentul in care am fost agatati de o casa de discuri straina, respectiv italiana. Noi stiam ca intri in studio si tragi un album, insa cu aceasta ocazie inregistrarea s-a facut in doua parti. Initial cinci piese (partea cu ingerii), dupa care inca sapte, la un interval de opt-noua luni (cand i-am rezolvat si pe clown-i). Ambele session-uri au fost realizate in acelasi studio, Glas Transilvan, cu acelasi sunetist care noua ne este foarte drag, Cristian Varga, cu acelasi om la butoane Oliver Vegh. Oamenii din tehnic sunt foarte importanti. Eu cred ca albumul este reusit. Am inceput sa cantam live piesele imediat dupa ce le-am compus si am vazut ca oamenilor le plac. Singura problema a fost ca acesta era primul nostru album conceput pentru a fi vandut in strainatate. Ni s-a impus sa reinregistram doua piese mai vechi, chestie cu care nu am prea fost de acord, dupa care ne-am dat seama ca pe lume sunt compromisuri artistice mult mai acute. In final nu ne-a parut deloc rau, pentru ca noile variante ne-au iestit chiar bine.
          Confuzz este deja demult. Pana atunci eu fusesem atat chitaristul cat si solistul vocal al trupei. Pentru ca il invitasem in repetate randuri pe Byron sa cante cu noi, l-am solicitat sa intre propriu zis in trupa. Ne-am gandit ca ar fi timpul sa avem un solist vocal independent, plus ca atunci incercam sa cantam mai mult in limba romana, partial sub presiunea Mass Media. Era un moment destul de dificil, cand chiar ti se inchideau toate usile in nas daca nu cantai in romana. Sa nu ma inteleaga nimeni gresit: sunt foarte de acord cu cantatul in limba nationala, dar sunt un si mai mare admirator al libertatii de expresie. Albumul are opt piese in romana si patru in engleza. Cele in engleza sunt compozitii mai vechi. Erau compuse pe cand eram eu la voce, Dan avand alte capacitati si alt registru. Sunt doua perioade ale noastre prinse in acelasi disc. A fost o etapa prolifica, in care am compus dupa sistemul “ziua si piesa”, dupa care am ales titlurile pe care le-am inclus pe album. O problema cu care ne confruntam este interval mare intre albumele noastre. In momentul urmatorului eveniment discografic tindeam sa comprimam diversele perioade de creatie pe care le-am traversat. Astfel, sunt diferente de sound relativ mari, nu doar intre albume, ci si intre unele compozitii. Confuzz si Angels & Clowns au in comun faptul ca piese alaturate apartin unor momente de creatie diferite.
          Moonsweat March. Calitatea inregistrarii nu e foarte buna iar compozitiile sunt un pic imbarligate Este un album cumva tributar anilor ‘70. Am inceput cu un fel de rock jazz alternativ care s-a mai decantat pe parcurs. Piesele reflecta un stadiu pe care l-am parcurs intr-o destul de mare viteza, dar albumul a fost surprinzator de bine primit. Am avut reactii chiar de pe site-uri internationale - gasca cu progul fiind restransa in lume, informatia circula repede. Moonsweat cred ca lasa pe alocuri sa se intrevada ceea ce avea sa urmeze. Daca ar fi sa ma recomand printr-o piesa de pe acest album, aceasta ar fi Dancing In The Wire, care are deja germenul alternativ.


b) Copertile albumelor voastre sunt remarcabile. Cum se face ca nu ati aparut pe nici una dintre ele?

          Avem niste mecanisme interne de promovare a imaginii trupei. Dorim sa asociem copertile cu muzica de pe ele, iar chipurile noastre cu atitudinea pe care o luam. Fotografia trimite spre o fractiune de secunda pe care nu avem capacitatea de a o trai decat incadrata in intervale mai mari. Lucrarile grafice sunt mai libere in continut.

Eugen Nutescu, 1991
In Parcul Titan
Foto Mihai Plamadeala

9. a) Care este brandul Kumm – daca exista asa ceva?

          Ar fi trei repere: clubul, scenele mari si albumele (plus clipurile). Dupa cum am spus mai devreme, multe dintre cantarile noastre sunt in cluburi. Cu cat faci un lucru mai des, cu atat esti mai familiar cu el si il abordezi cu mai mult succes. In prima parte a existentei noastre ca trupa, “dadeam” mult mai bine pe scene underground, pentru ca aceasta era zona in care ne formasem si unde avusesem ocazia sa prestam. In primele aparitii pe scene mari, nu prea stiam cum sa ne comportam (dincolo de ce cantam) sau ce era cazul sa facem (si ce nu). Intre timp ne-am obisnuit si am ajuns sa fim degajati indiferent de suprafata scenei si puterea de difuzare, desi pentru noi in continuare clubul a ramas principala activitate. Suntem “de-acolo”. Pentru trupe(le) rock neintrate in circuitul festivalurilor berii si a altor “jucarii de tipul asta”, sunt putine oportunitati de a evolua in scheme grandioase. Festivalurile axate pe neo-prog, alternativ sau blues pot fi numarate pe degetele de la o mana sau maximum doua, in Romania. Noroc ca  am mai avut cateva iesiri in strainatate si asa am avut ocazia sa ne intregim experienta. Rezumand, cantatul in club sau in festivaluri de larga audienta reprezinta lucruri total distincte. Prin albume ne adresam unei categorii mai largi de oameni, realizand si legatura cu viitorul. In definitiv, ce ramane este muzica … . Brand-ul nostru este constituit de firescul cu care activam in cele trei tipuri de manifestare: adaptandu-ne situatiilor in care evoluam, suntem mereu aceiasi.


b) Despre albumele voastre ai vorbit – spune-ne cate ceva si despre aparitiile pe sticla TV-ului.

          De trei – patru ori am fost la Rock Forum-ul lui Doru Ionescu. Clipul Butterflies a fost difuzat atat pe MTV cat si pe TVK Lumea. Atomic-ul a dat O mie de chipuri si Sapte seri, ultimul si pe MCM. TVR-ul a transmis Stufstock-ul, Peninsula… de asemenea clipul Ce si cum. Au fost (mult) mai multe aparitii dar nu le-am contabilizat asa ca ma opresc aici (cred ca am zis destule).


c) Sa amintim pe scurt (si) despre turneele voastre internationale.

          Au fost patru turnee in Italia si Germania intre 2004 si 2006. Am dat constant concerte in Ungaria, la Sziget, Budapesta sau Sarvar (Festivalul de Muzica Alternativa). A fost un concert si la Praga. La Milano si Marostica am cantat in deschidere la James Brown iar la Milano si Udine, in deschidere la Blues Brothers Band. Imi amintesc acum si de concertul de la un Targ al Caselor de Discuri Independente de la Faenza. Am luat si Premiul Pentru Cel Mai Bun Cantec Rock Gondola d’Oro (Venetia) cu varianta in italiana a piesei “1000 de chipuri”.

Live in Laptaria lui Enache, Bucuresti,
Foto Mihai Plamadeala 

10. a) Pentru ca am ajuns la premii din strainatate, pe cine ai premia tu de acolo?

          Imi plac Deus, Massive Atack, Radiohead. Trupe noi - Metric. In ceea ce priveste numele vechi sunt foarte multe lucruri!


b) Ne faci un Top 10 al albumelor preferate de tine?

          David Bowie - 1 Outside
          King Crimson – Islands
          Led Zeppelin – IV
          Massive Atack – Mezannine
          Noir Desir – Les Visages Des Figures
          Peter Gabriel – Secret World – Live
          Radiohead – OK Computer
          Sonic Youth – Dirty
          The Cure – Wish
          Velvet Underground & Nico – First
          In ordine alfabetica.

c) Despre muzica romaneasca ce ne spui?

          Conceptia este problema principala, respectiv lipsa ei. Nu avem cultura unui sound. Multe lucruri suna neingrijit. Peisajul rock romanesc este dominat de o multime de chitaristi anacronici, influentati de heavy. Se copiaza masiv trupe de afara. Hardcore-ul este campion la plagieri. Este o relatie defectuasa intre promotori si promovati. Interdependenta dintre emitor si receptor nu functioneaza. Imi pare rau, dar nu pot da nici un nume aici. Nu pot face afirmatii despre lucruri de care nu sun convins. Am o atitudine destul de critica fata de muzica din Romania. Asta fara a desconsidera pe nimeni.

e) Pentru ca te-am prins in pozitie switch on alcatuieste, te rog, un Top 10 de albume romanesti!

          Tot in ordine alfabetica:
          Aievea – Same
          Alexandru Andries – Interioare (varianta in romana)
          Blazzaj – Atentie Blazzaj!
          Luna Amara – Asfalt
          Phoenix – Cei ce ne-au dat nume
          Sarmalele Reci – Tara te vrea prost
          Timpuri Noi – I
          Urma – Nomad Rhymes
          Zdob si Zdub – Zdubii…
          Zdob si Zdub – 450 de oi

f) Ce poti  remarca  la Pro Musica, FFN, Cargo?

          Vocea lui Nae Tarnoczi; chitara lui Gabi Litvin; pas.

g) De la Dorin Liviu Zaharia, Dan Andrei Aldea, Mircea Florian ce (si de ce) apreciezi?

          DLZ – este original in conceptie si exprimare artistica. Din pacate au ramas prea putine materiale muzicale de la el. Chiar daca parerile mele pot aparea ciudate, din activitatea lui DAA apreciez cel mai mult colaborarea lui cu acelasi Dorin Liviu Zaharia, colaborare infaptuita cu ocazia filmelor Nunta de piatra, Duhul aurului, Filip cel Bun. Asocierea celor doi a fost foarte - foarte reusita.
          Ca muzician Aldea este mai mult decat OK, dar am eu o problema cu trupele dominate de o personalitate marcanta si in care toti ceilalti sunt o apa si un pamant. Asta e si problema Sfinx-ului (vechi), nu statea nimeni in picioare in fata lui DAA. Pe chestia asta ma pot plictisi (si) la Dire Straits. In cazul lui DAA nu stiu daca a fost ceva voit sau asa s-a intamplat.
          Cu Mircea Florian am facut cunostinta de abia anul asta cand a venit la un concert de al nostru. Intamplator, primul concert de rock din viata mea a fost cu Florian din Transilvania acum vreo 20 ani, si a avut un impact foarte mare asupra mea. Mi-am dat seama ca se intampla ceva interesant din care eu nu pricepeam nimic pentru ca nu aveam background-ul necesar. Ascultasem albumul Tainicul Vartej si cele doua single-uri folk anterioare si am inteles mult mai tarziu referirile care le facea. La vreo 10 ani dupa faza asta l-am revazut cantand singur acompaniat doar de sunete electronice, el cantand la cobza in deschiderea turneului Phoenix din 90 si ceva cand am ramas de asemenea foarte impresionat. Am dat mana dar nu pot spune ca ne cunoastem. Este unul dintre oamenii de avangarda din Romania si nu numai. In spectacolul lui Pittis - Cantec despre mine insumi era printre altele o piesa MF. Am prins cateva momente cheie din activitatea lui. Pe masura ce m-am cultivat am reusit sa-l integrez undeva printre cunostintele mele. Cand  l-am vazut prima data nu auzisem de Laurie Anderson sau de alte chestii experimentale.

Eugen Nutescu
Live in Rottweil, 1991

11. a) Spre iminentul final al interviului, spune-ne o faza (legata de muzica), te rog!

          Primul nostru clip a fost filmat in Campul Lung Muscel, oras cu care nu avem o relatie speciala, unde venisem pentru festivalul Posada Rock. Piesa aleasa a fost Ce si cum. Ni s-a cerut de catre producator sa interactionam cu orasul, ceea am si facut, asa cum am inteles noi, in functie de inspiratia de moment. Ca am cantat prin santuri, a fost doar inceputul. Cumpararea unui WC a fost continuarea. Instalarea acestuia in piata centrala, in plina zi, si asezarea fiecaruia dintre noi pe el, a fost doar mica ciudatenie. Dar cand am dirijat circulatia (pentru camera de filmat) fiind cat pe ce  sa cream un mare accident rutier in lant, deja am exagerat. S-au incercat apoi ideea speech-ului electoral cu un gogosar pe post de microfon si alte giumbuslucuri similare ca intentionalitate, toate filmate. Montajul final ne-a distrat, dar clipul in sine nu stiu daca poate spune mai mult decat atat. Interpretam niste personaje care-si aveau sensul doar in acel context, precum e la carnaval.


b) De ce este nevoie in rock-ul romanesc pentru depasirea conditiei actuale?

          O solutie ar fi investitia pe termen lung, materiala si intelectuala. Fara munca si bani nu se pot face mult mai multe decat s-au facut. Sau daca asteptam totul de-a gata, este nevoie de vizionari…



Fotografii din arhivele personale Mihai Plamadeala si Eugen Nutescu

Interviu de Mihai Plamadeala,
Bucuresti, octombrie 2006

In Club A, 2005
Foto Mihai Plamadeala