Background-ul meu este sportiv. Imi place rugby-ul. Este o activitate de echipa, la fel ca si orchestra. Pe stadion am invatat ca atunci cind esti injurat e momentul sa te concentrezi mai mult si sa lupti pentru ca la final tu sa fi invingatorul! Imi exprim gandurile cel mai bine prin muzica. Pasiunea pentru arta sunetelor mi-a fost insuflata de un compozitor, care din pacate nu se mai afla printre noi Mircea Istrate. Lectiile de muzica le-am inceput in particular cu el. Apoi am urmat scoala de muzica incepand din clasa a zecea pana in a douasprezecea. Am pasit in ambianta artistica inca din perioada liceului. Scoala la care am invatat se afla in curtea Institutului de Arta, actuala Universitate Nationala de Arta Bucuresti. In tot acest timp am facut si sport, apoi, dupa ce mi-a cedat articulatia umarului, in urma unei accidentari, am abandonat rugby-ul.
          Tata a lucrat la CFR Triaj. Iubea tot ce inseamna cultura. El a incercat sa imi formeze modele. M-a dus la teatru, la film, la concert, m-a pus sa citesc. Imi aduc aminte ca la primul concert la care am mers, am fost atat de fascinat incat am inceput sa fluier odata cu orchestra. Un domn de linga mine m-a tras de o parte si mi-a spus “niciodata sa nu fluieri intr-o catedrala!”
          Am intrat la Conservator la sectia Pedagogie. Dupa primul an care era obligatoriu, urma un alt examen pentru diferitele specializari (compozitie, dirijat, muzicologie sau pedagogie). Am urmat sectia de Compozitie, pe care am absolvit-o. I-am avut ca profesori pe Aurel Stroe la compozitie si pe Alexandru Pascanu la armonie. Doua personalitati, doua modele culturale. Compozitori extraordinari carora le pastrez un profund respect. Adevarul este ca nu ma prea tineam de muzica, in perioada “sportiva”. Dupa accidentul care m-a indepartat definitiv de gazon, m-am focusat doar pe muzica, si am inceput o calatorie pe care o pot numi “eu si muzica “. As vrea ca aceasta sa se termine cat mai tarziu si mai demn.


             Rugby sau muzica?

02. Va propun sa continuam discutia urmand ruta ambiantei artistice din mediile in care v-ati format profesional.

          Trebuie sa spun ca am fost (si sunt) un mare iubitor de pictura. Vizualul m-a atras intotdeauna, de aceea am colindat muzeele si salile de expozitie. Ma simt bine la teatru. Cind chiuleam de la scoala ma duceam la film. M-am simtit intotdeauna european, asa ca nu am avut motive reale sa emigrez, deoarece traind în Romania eram în acelaşi timp în Europa, adică acasă. De multe ori m-am gandit: cu ajutorul culturii si prin cultură, am fost european dintotdeauna! Nu am frati sau surori, parintii nu prea puteau sa-mi cumpere jucarii sau jocuri. Locul unde traiam cu adevarat era in povestile pe care le citeam. Eram in Est dar inima era “in vestul cel mai indepartat sau in miazanoapte cel mai indepartat “ cum se spunea in acele carti. Rataceam ametit prin pajisti de cuvinte, paduri virtuale, paduri de cuvinte, colibe de cuvinte. Ceea ce ma inconjura nu avea importanta. Am văzut în facultate (în circuit restrîns) aproape toate filmele momentului si nu numai, am ascultat muzica momentului si nu numai, am avut acces la partituri şi la informaţii artistice prin prietenii din mediul în care trăiam. Asa am putut să mă conectez la cultura intregii lumi. Dar nu eram liber!


03. Cum ati ajuns la muzica de film?

          Prietenia cu pictori, sculptori, graficieni m-a facut sa “ma incarc de vizual”. Fiind coleg si prieten cu studenti-regizori am inceput sa compun muzica pentru filmele lor de examen. Unii au avut incredere in mine ... Facusem sport impreuna cu regretatul Mircea Veroiu. Prin Mircea l-am cunoscut pe Dan Pita. Cariera mea de compozitor de muzica de film este in primul rand legata de filmele acestor doi regizori. Eram complet desprinsi de chestiile politice care se intamplau in jurul nostru, breasla fiind la modul figurat “stat in stat”. Se intamplau experimente audiovizuale, montari de piese de teatru, recitaluri de balet si multa muzica contemporana toate extrem de interesante. Tot atunci am virat dinspre muzica simfonica spre alte genuri de muzica. Compunand muzica de film am avut marea sansa de a putea scrie tot ce doream, de la muzica electroacustica pana la jazz, pop, muzica de camera, muzica ambientala, muzica simfonica. In facultate l-am cunoscut pe Oschanitzki. Prietenia cu el reprezinta un capitol de comunicare artistica.


            Chaplin, Eisenstein, Tarkovsky sau Bergman?

            Ingmar Tarkovsky.


04. Ma intrebam in ce moment al discutiei noastre il veti aminti pe Richard Oschanitzki. Ne puteti face un portret al marelui compozitor?

          Tatal sau, de asemenea compozitor, urmase Conservatorul din Viena. A indreptat intreaga sa cultura spre copii (fratele lui Richard este dirijor). Rici a fost un copil minune, dupa parerea mea, unul dintre geniile acestui popor. Un mic Mozart, folosind termenul corect, nu sintagma pervertita, care improviza, care scria la opt ani mise pe care le canta la orga in biserica, care lua teme din Bach si improviza pe ele. Rici a venit in Bucuresti unde a ajuns elevul lui Jora si si-a inceput cariera muzicala in domeniul clasic si jazz-istic. In urma unor prestatii muzicale la Ambasada Americana, la niste party-uri, a fost cercetat pentru relatii cu strainii. Marele Jora l-a scapat.
          Dupa depasirea aceastei experiente absurde, a hotarat ca nu-l mai intereseaza Conservatorul urmand cursul vocatiei sale: muzica de film, jazz, chiar muzica pop. Cu acest compozitor eu am avut discutii deosebit de interesante. Ascultam impreuna muzica, comentam partituri. Prin el am ajuns sa indragesc jazz-ul. De la inceput, conceptual, am dorit sa imbin simfonicul cu jazz-ul, folosind deopotriva rigorile muzicii clasice si libertatea jazz-ului. Improvizatia trebuia sa fie destul de controlata in compozitiile mele. Am numit acest ciclu Jazz-Melos. Aurel Stroe a fost foarte incantat de titlu si toate lucrarile pe care le-am scris in facultate s-au numit Jazz Melos. Din pacate, nici una dintre ele nu a fost cantata.           Muzica compusa de Rici a fost interpretata in Germania. Una dintre ele, un dublu concert pentru pian, saxofon, orchestra simfonica si Big Band de jazz, a fost prezentata in prima auditie la Leipzig, in biserica unde a cantat Bach. Solisti au fost la pian Richard Oschanitzki si un inspirat saxofonist, regretatul Dan Mandrila. Vremurile nu au fost extrem de prielnice dar desprinderea noastra de povestea politica a fost totala. Ne asteptam sa fim monitorizati, in calitatea noastra de muzicieni, actori, arhitecti, pictori ceea ce nu ne-a impiedicat sa gandim. Sa gandim liber!

          Mozart sau Bethoveen?

05. Nu v-a putut impiedica nimeni sa aveti un synthetsizer la doar cativa ani de la aparitia versiunii definitivate de Moog. Cum ati ajuns la device-urile “moderne” si la muzica electronica?

          In facultate am ajuns impreuna cu domnul Aurel Stroe la Centrul de Calcul condus de matematicianul Grigore Moisil. Nu am mai spus pana acum, dar parintii ar fi dorit sa fac o meserie serioasa. Sa dau la fizica, matematica, sa ajung profesor sau inginer. Aveam pregatirea elementara pentru o astfel de cariera. Dupa ce am vazut calculatorul acela imens, cat o camera, am inceput sa citesc si sa ma interesez despre muzica electronica si de ceea facuta cu ajutorul calculatorului. Prin anii 70 a fost la Bucuresti o expozitie americana, unde a fost prezentat si un Moog Synthesizer. Am privit uimit la instrumentul despre care stiam destul de multe lucruri. Vangelis si Tomita imi erau cunoscuti, dar ei compuneau si cantau undeva departe. Synthesizer-ul acela era legatura cu ei. Mi-am luat inima in dinti, cu toata securitatea care trebuie sa fi fost la fata locului si am cerut voie sa pun macar “un deget” pe instrument. Am trait o revelatie. Daca suprapui senzatia unui om care a auzit sunetele produse de synth numai pe discuri cu cea a unuia care canta, iti poti imagina cam cum m-am simtit.


          Tomita sau Vangelis?

06. Care au fost primele synth-uri de la noi din tara si ce povesti au ele?

             Dan Aldea impreuna cu Bibi Ionescu au realizat primul si unicul synthesizer-handymade din Romania. Bibi Ionescu este un excelent electronist. S-a documentat si a construit o capodopera a tehnicii. Am imprimat si eu cu el. Dan Aldea a imprimat albumul Zalmoxe cu acel sintetizator. In ceea ce ma priveste, fiind prieten cu sportivii, am schimbat dolari si am aranjat sa-mi aduca si mie cineva o claviatura electronica din Germania. Asa mi-am luat primul sintetizator in 1975. Eu compuneam, eu interpretam si eu mixam muzica care ma reprezenta in totalitate. Televiziunea Romana a cumparat in 1975 un model de MOOG Synthesizer cat un perete. Am cantat pe el o singura data, pentru ca dupa aceea, conducerea televiziunii a spus ca “nu este ceva util ” si a fost bagat in magazie. A zacut in magazie din ’76 pana in 1990. Intre timp se stricase partial. O bijuterie tehnica nefolosita.


           Roland, Moog sau Hammond?

          La Nunta de piatra, realizat de Mircea Veroiu si Dan Pita, muzica a fost semnata de Dan Andrei Aldea si Dorin Liviu Zaharia. Compozitia si orchestratia sunt ale lui Dan, iar Dorin Liviu a cantat vocal si la fluier. Vorbind despre acest film criticii il omit pe Aldea desi este trecut pe generic. Nu sunt de acord cu criticii, care de cele mai multe ori sunt “artisti” ratati. Nu le inteleg siguranta cu care emit judecati de valoare sau spun cum trebuia facut. Intreaga istorie a artei contine exemple despre “ganditori” care au desfiintat creatii majore. Daca ne-am lua dupa ce spun ei nu am mai semna nici un contract cu vreun producator. As fi curios sa vad un film, o muzica, o regie de teatru facuta de un critic! Pledez pentru teoreticianul de arta. Este cel care diseca opera, cautind toate resorturile care genereaza artisticul. Si publicul si artistii au nevoie de teoreticieni.
          Revenind la Nunta de piatra Zaharia avea o voce speciala. O combinatie de contratenor, rapsod popular si cantaret de strana. Au facut impreuna o muzica simpla cu un mare impact audio-vizual. Aldea a orchestrat cu putine mijloace, dar foarte eficient! Mai buna rezolvare acustica pentru acele filme nu cred ca exista. Este o realizare de referinta a cinematografului romanesc. Imaginea, de o plastica desavarsita, a fost realizata de un extraordinar pictor-operator Iosif Demian.


08. Ne oferiti cateva repere despre ceea ce am putea numi “Adrian Enescu Soundtrack – Saga”?

          In 1971 Mircea Veroiu a obtinut aprobarea pentru un film “solo” (celelalte fusesera realizate in echipa cu Dan Pita) numit 7 Zile. Acesta a fost prima ocazie de a lucra impreuna cu el. Stilistic era o compozitie de jazz-rock, inregistrata cu Big Band-ul Radio. Pelicula a iesit pe piata in 1974 – ’75, dupa ce a stat patru ani si a fost ciopartita cum au dorit cenzorii. In ’72 am lucrat pentru al doilea film, Intoarcerea lui Magellan, aparut dupa un an. Este o productie in care inginerul de sunet si regizoarea nu au inteles nimic din tehnica noua in care se mixau filmele...
          Am scris muzica pentru multe filme, dar oare, cate dintre ele se pot numi filme? La cateva nu este vina regizorului. Ultima viza de care era nevoie pentru ca filmul sa iasa pe piata necesita niste compromisuri despre care nu vreau sa vorbesc. Filmele care aveau ceva de spus erau masacrate zdravan. Ceea ce a ramas dintr-o sumedenie de filme, reprezinta o insailare de scene si nimic mai mult. De obicei muzica de film este proasta. O muzica buna, cu personalitate, deranjeaza. Există însă cel puţin trei minute din aproape fiecare film la care am lucrat, de care sunt multumit si consider ca acele minute inseamnă ceva pentru istoria cinematografiei romanesti. Cred ca o muzica buna de film trebuie sa se poate asculta si desprinsa de vizual. Cand muzica nu are nevoie de aceasta “carja“, cand este suficient de complexa, elaborata, cand are mister si energie, atunci ea poate deveni o opera in sine, atunci vorbim de muzica. Inainte, dialogurile filmelor se inregistrau la post-sincron. Daca nu iesea bine, se punea muzica. La un moment dat era “o balta de muzica”. Regizorul si inginerul de sunet sunt suverani. Ei decid.
          Criticul il ataca pe compozitor, dar muzica sa, asa cum a gandit-o are logica, chiar daca a fost folosita defectuos in film. Producatorul si regizorul sunt in mod automat avocatii filmului pe care il realizeaza. Cand regizorul are idei preconcepute privind muzica, compozitorul va avea probleme cu el. Muzica de film are din start o situatie ingrata. Trebuie sa reziste atacurilor producatorului, regizorului si inginerului de sunet. Produsul final le apartine. Compozitorul compune uneori o muzica de film dupa care plange, pentru ca este acoperita de zgomote sau de dialog. Cele mai bune momente pe care le-am scris nu sunt bagate in seama. Numeroase filme la care am lucrat sunt niste tampenii.
          Sunt foarte fericit ca in prezent am inchis cercul si de cinci ani scriu numai muzica simfonica. Incerc sa reiau cursul firesc al ideilor avute la douazeci de ani. Ma ocup de muzica experimentala, electroacustica, simfonica. Am scris o opera care se joaca la Teatrul Bulandra. In aceasta pornesc de la teme din celebra opera a lui Gluck, “Orfeu si Euridice”. Ceea ce am facut se numeste “tema cu variatiuni” sau hai sa ii spunem “Remix”. Nu am abandonat nici jazz-ul. Am scris un proiect de patru piese “ For Big Band “. Doua sunt deja imprimate (solist este Cristian Soleanu).


            Teatru sau film?

          Imi proiectez imaginea pe ecran si construiesc secventele muzicale in relatie cu zgomotele, dialogurile si miscarile camerei de filmat. Foarte multi factori au importanta in constructia aceasta. Muzica se compune intotdeauna dupa imagine. Montajul imaginilor stabileste ritmul, specificul si forta muzicii. Discuti cu regizorul, singurul care stie ce vrea in filmul sau. In momentul in care se deschid canalele cu toate zgomotele si dialogurile pentru a mixa filmu, doar regizorul si inginerul de sunet stabilesc raportul dintre muzica si restul informatiilor. Compozitorul inventeaza muzici. După ce a terminat de scris, muzica devine un bun public.
          Dirijorul şi interpreţii traduc cu personalitatea lor semnele muzicale. Fiecare interpretare inseamna plusuri sau minusuri. Este vorba despre o relativitate a unor vibratii. Masa si energia sunt prinse intr-o formula care spune totul! Ora astrală s-a consumat eventual în momentul compoziţiei. Daca se intampla si cînd se împlineşte produsul final, in momentul imprimarii sau concertului, atunci...

          Nici unul dintre filmele la care am lucrat nu mi-a placut in intregime, pentru ca ideile initiale au fost demontate in anumite faze de productie. Eu le-as fi facut altfel. Fragmente din Concurs, Pas in doi, Tanase Scatiu, Faleze de nisip, Sa mori ranit din dragoste de viata, Mircea sau Adela si multe altele inseamna muzical mult pentru mine.


11. Bietul Ioanide a insemnat ceva pentru dvs? Cum il caracterizati?

          Scenariul filmului Bietul Ioanide (realizat de Eugen Barbu) este foarte livresc. Din pacate nu este filmul lui Ioanide ci al lumii din jurul lui. Am spus acest fapt intr-un interviu din acea perioada iar după cateva zile am constatat că vorbele mele au deranjat mult … Scenariile după carti reprezinta o mare provocare. Tarkovsky si Bergman, de exemplu, sunt unici pe pămînt pentru modul în care au stiut sa transpuna carti in scenarii. Sunt unici nu numai in film ci in istoria culturii universale. Pentru a nu fi inteles gresit, mi-au plăcut multe lucruri din Bietul Ioanide.

12. Albumele Funky Synthesizer reprezinta un capitol unic in discografia romaneasca. Sa discutam, va rog, despre imprimarile pe care le-ati realizat, editate sau nu.

          Funky Synthesizer I si II sunt albume pe care le-am realizat in perioada in care mi-am construit modul de gandire in muzica electronica. Aveam studioul meu destul de competitiv. Cu banii pe care i-am castigat de pe urma filmelor mi-am cumparat echipamente de studio. Initial am scris o lucrare, comanda de la Radio, Cele doisprezece lumi ale visului datorita unei doamne in fata careia si acum imi scot palaria, Daniela Caraman Fotea. Ea a fost zana mea protectoare. Doamna Fotea s-a mutat apoi la Electrecord si asa am putut trece de furcile caudine ale acestei institutii, asa au putut aparea Funky Synthesizer I & II, primul o combinatie de muzica electronica si instrumentisti in directia jazz rock-ului si jazz-ului progressive, al doilea integral electronic in directia dance. Am vrut sa fac si un volum III, dar dupa plecarea doamnei Fotea a fost imposibil sa mai imprim ceva in aceasta directie stilistica la Electrecord. Imi pare rau ca nici pana acum nu am gasit un producator sa pot transpune pe cd-uri cele mai importante muzici de film!
 

13. Ne spuneti cateva cuvinte si despre poemul pop – rock, Basorelief? Stiu dintr-o discutie anterioara) ca versurile sunt ale poetului Ioan Alexandru iar muzica a fost inspirata din Johannes Passion de Bach (pe care ati scris variatiuni). Pe album apar percutionistul pakistanez Arif, student la Conservator si sarbul Liubisa Ristic, la sitar (care a cantat si cu Mircea Florian). Din cate am auzit, directorul de la Electrecord s-a prins ca este ceva “dubios”, ceva mistic si drept urmare discul a aparut dupa patru ani.

          Jazz simfonic = improvizatie construita riguros.
 

13. Intre proiectele construite riguros pe stabilimente simfonice & improvizatii jazz-istice si cele de muzica pop, agreate de casa de discuri amintita, exista o diferenta. Cum sa ne-o explicam?

        Am scris in viata mea 27 de cantece de muzica usoara. Ce sa fac daca unul din ele a iesit la un referendum cantecul celor Optzeci de ani - Radio Romania? Lumea a votat acest cantec: “Buna seara iubite”. Domeniul in care m-am desfasurat eu nu a fost insa muzica usoara. Daca asa ar fi stat lucrurile, nu mi-ar fi fost rusine. Am scris aceste piese pentru ca mi-a placut sa ma joc, sa am si altfel de experiente muzicale. Ma bucur ca piesele respective sunt apreciate. Nu sunt fariseu. Cred ca orice compozitor isi doreste lucrul asta.


14. Daca ar fi sa alcatuiti o formatie virtuala, care ar fi aceasta?

        In formatia sau orchestra mea ii includ pe toti instrumentistii profesionisti din aceasta tara. Pe toti cei ce iubesc cu adevarat muzica de calitate. Pe toti care lupta impotriva derizoriului din muzica!