Muzici si Faze - prima pagina Motto Agenda Editoriale Interviuri Concerte Alte articole Legaturi Info Despre noi Contact

Mihai Plamadeala De la ''rezistenta'' prin rock la rockul ''de consum''

05 Ianuarie 2004
de Mihai Plamadeala, muzician NOMEN EST OMEN

Faptul de a canta rock a reprezentat timp de cam treizeci de ani in Romania asumarea lipsei relative de bani, a riscului de a fi impopular, si uneori a persecutiilor social – politice. Publicul, restrans ca numar, era alcatuit in principiu din persoane cu un grad ridicat de intelegere si informare. Desi indepartat de ceea ce se intampla in Vest, rock-ul romanesc era totusi o forma (latenta) de contestare.

Schimbarea realitatilor politice si economice a determinat o dramatica modificare in ceea ce priveste latura artistica a amintitului gen muzical. Pentru a exista intr-o piata libera trebuie sa fi "in moda". Imaginea prevaleaza in fata valorii care nu mai este un criteriu in sine. Apreciat este ceea ce se vinde si ca reciproca, se vinde ceea ce este apreciat. Cu alte cuvinte, banii sunt cheia intregii probleme. A investi inseamna (cu riscul de rigoare) a castiga (batalia). De cincisprezece ani peisajul muzical apartine celor care avand bani de investit au pus monopol pe mijloacele necesare in ceea ce intre timp a devenit industria muzicala romaneasca. Din punct de vedere economic este fascinant ce se intampla, atata doar ca arta are puternic de suferit. Cateva formatii dintre cele care au fost surprinse de tranzitie s-au adaptat noilor cerinte, toate celelalte disparand. Trupe de rock nu au mai aparut decat ocazional intre timp deoarece altele sunt cerintele economice ale momentului. In aceasta poveste fara sfarsit mass-media are un cuvant greu de spus.

Din dorinta de a cucerii segmente cat mai extinse ale pietii, producatori si muzicieni prezinta uneori muzica de dans ori de atitudine drept rock, prinzand ce-i drept o suma de persoane in schemele lor comerciale, sfidand bunul simt si cel mai rau, sadind confuzia generala in randurile neinitiatilor. Aceasta situatie, inainte de a se numi inteligenta in ale marketing-ului este sarlatanie pura, chiar daca la baza sa poate sta prostia si lipsa de cultura.

In zilele pe care le traim industria (muzicala) determina gusturile publicului, de aceea este o minune cand artisti independenti reusesc sa se impuna in conditiile unei exprimari artistice sincere, cu mentiunea ca nu tot ce este sincer, independent ori apreciat este si valoros. In situatia data, una dintre putinele certitudini este "modelul exemplar". Faptul de a tine cont de "punctele de varf" ale rock-ului de la noi si mai ales din strainatate reprezinta mentinerea pe o linie de plutire in apele deloc limpezi ale modelor comerciale actuale. O alternativa la moda comerciala ar fi moda culturala, care poate fi propusa (impusa) tot prin "momente exemplare".

Trebuie sa ma opresc  din divagatie pentru ca in cadrul stirilor tocmai se difuzeaza o informatie despre o celebritate a muzicii autohtone, care a fost prinsa de organe cu cateva molecule de shit pe limba (shit = pentru cine nu stie o substanta interzisa, de culoare maro). Din dorinta de a oferi subiecte fierbinti, televiziunea de unde preiau stirea vad ca difuzeaza in direct (dintre blocuri)  interviul aferent cu reprezentantul fanilor ingrijorati de situatia vedetei noastre. Se instaureaza acea stare inconfundabila "de existenta romaneasca" necesara si suficienta a productiilor de mare audienta. A fost ales drept fundal peretele cu grafitti, in dreptul caruia au luat pozitie de ficusi aproape toti cei zece fani adevarati, imbracati cu hainele de protocol. Adevaratul grupului incearca sa spuna in sase secunde ce gandeste despre arestare, dupa care reporterul, nejustificat de precaut da legatura in studioul central de unde i se recomanda in aceeasi nota sa aiba grija cand si cum paraseste cartierul. Dupa corespondentele de razboi din Irak, Kossovo, Costesti, etc , echipa realizatoare a momentului daca nu incerca sa imbogateasca stirea cu elemente de culoare si nu promoveaza formatia, nu inteleg ce incearca sa faca. Spun asta deoarece numerosi oameni care locuiesc prin locurile de unde tocmai  s-a transmis nu au vazut niciodata in viata pe viu vreun personaj asemanator celor din   clip-urile difuzate zilnic. De la TV si din discoteca vedetele sunt cunoscute, de la bloc (si din cartier) nu. Se prezinta o imagine /situatie a carei existenta nu este confirmata de realitate. Parca ne aflam intr-un text de-al formatiei adusa in discutie atata doar ca cei pusi la respect in cazul nostru sunt pensionarii blocului care pastreaza codul tacerii pentru a nu li se sparge geamul.
Dar cum reportajul s-a terminat si sportul nu ma intereseaza, sa revenim la subiectul nostru.

Ca rock-ul adevarat este marginalizat in vremurile de azi din motive de box-office este o certitudine. Ca fenomenul nu poate fi si nu este eradicat, reprezinta de asemenea un fapt in mod incontestabil valabil. Pericolul este constituit de posibila identificare a “refuzatilor” in ale muzicii si talentului cu rockerii si cu rock-ul in general, domeniu pe care se pare ca nu este nevoie decat sa-l revendici ca fiind al tau pentru a fi si luat in seama.

Randurile de fata se doresc un semnal de alarma si un subiect de analiza. Raspunsurile apartin in exclusivitate celor care isi pun probleme si aici este cheia intregii situatii: punerea problemelor este primul pas in lupta cu ignoranta. Urmand un astfel de drum avem toate sansele ca intr-o zi sa nu mai luam de bun tot ce ne spun domnii si doamnele cenusii de la televizor si atunci industria muzicii isi va modifica strategia, etc.

 





Alte editoriale
03 Mai 2007
10 albume esentiale de Ioan Cora
22 Februarie 2006
Dupa douazeci de ani - Master of Puppets de Ioan Cora
19 Decembrie 2005
De la neolitic la era digitala de Horia Diaconescu
23 Septembrie 2005
500 de Mihai Plamadeala
18 Octombrie 2004
Despre trepte de Mihai Plamadeala
16 Februarie 2004
Consideratii... de Mihai Plamadeala
26 Ianuarie 2004
De la ''cireasa de pe tort'' la ''zambila infipta in branza'' de Mihai Plamadeala
22 Decembrie 2003
Cine sunt fanii de ieri si de azi? de Mihai Plamadeala
08 Decembrie 2003
Rock-ul romanesc intre trecut si viitor: relatia artist-public de Mihai Plamadeala
24 Noiembrie 2003
Clasa de muzica de Mihai Plamadeala
10 Noiembrie 2003
Rock-ul inexistent de Mihai Plamadeala
27 Octombrie 2003
Am fost acolo si stiu de Mihai Plamadeala
13 Octombrie 2003
Partitura bateristului de Mihai Plamadeala
29 Septembrie 2003
Isi aminteste cineva de Vera Lynn? de Mihai Plamadeala

Inapoi Home Inceputul Paginii
Muzici si Faze - click pentru prima pagina

Este interzisa reproducerea partiala sau totala a materialelor fara acordul scris al
proprietarilor sitului. Copertile si alte lucrari grafice prezentate, proprietate
intelectuala a caselor de discuri sau autorilor, sunt folosite in scop informativ.

Materialele se afla sub copyright Muzici Si Faze © 2002-2015

Muzici si Faze - click pentru prima pagina