2005 a fost fara indoiala anul reciclarilor, aniversarilor si parastaselor. Aproape ca nu exista artist care sa nu-si fi (re)promovat sau (re)lansat cate un disc sau event clasic (numai in ultimul numar al revistei britanice Classic Rock vedem 73 de reclame pentru asa ceva). Deep Purple au avut turneul Machine Head, The Stooges au relansat si interpretat live Funhouse integral, Fish canta si el un intreg album sub egida Return to the childhood. Queen aniverseaza A night at the opera iar Maiden isi retraiesc debutul concertand exclusiv cu piesele primelor 4 albume. S-a reeditat The wall, inregistrat cu line-up diferit, sub forma unui Back against the wall. Doors s-au reformat sub penibilul nume Doors of the 21^st century, in timp ce s-a incheiat campania reissue John Lennon. Chiar si Pavlov’s Dog si Iron Butterfly s-au reunit pentru Pampered menial revisited si respectiv Gadda da vida 2005. In State, s-a organizat un amplu DJ-tour de cluburi, in care s-a promovat auditia integrala Nirvana Nevermind. Michael Jackson si-a republicat fiecare single de la Thriller incoace. Mariah Carey si Kylie Minogue nu sunt nici ele in afara relansarilor. S-au scos de la naftalina interviuri necunoscute cu Elvis in care acesta isi promoveaza postum diverse albume. Si Slayer si-au comemorat tineretea prin turneul Reign again in blood. Dio concerteaza sub numele We rock again, in care canta tot Holy diver-ul, proaspat relansat. Helloween au recidivat cu un jenant Keeper of the seven keys – “the legacy”, iar Queensryche isi prezinta integral Operation mindcrime, incercand sa revina in atentie cu, tineti-va bine… Mindcrime part II. Saxon relanseaza Dogs of war si ne anunta ca “the wheels of steel roll again”, pregatind coliva pentru “25^th New Wave of British Heavy Metal”. Pana si blackerii s-au trezit ca au albume de recomercializat, asa ca Dimmu Borgir au reinregistrat Stormblast.

Daca anii ’70 au apartinut (cu succes comercial) inovatiei, anii ’80 reinventarii, perioada ’90 renegarii, reciclarea douamiista exploateaza unul din filoanele care mai pot aduce in prezent un anumit profit. Valul accelerat de relansari precede era digitala, care va reorienta industria muzicala. Prin trecerea de la entitatea comercializabila “album” la entitatea “piesa”; de la artistii vinil/cd la noii clasici Ipod. Concomitent, va creste interesul pentru turnee si evenimente live (mici si medii), cu o pondere marita in schema de profit a show-bizului.

Parcurgand cataloagele pentru 2005 ale caselor de discuri se poate remarca atentia deosebita pentru reeditari, mergand pana la situatii in care acestea depasesc numeric noutatile. La nivel de underground fenomenul este acelasi. SPV a republicat ditamai cataloagele Klaus Schulze, Popol Vuh si Amon Duul II (doar niste exemple); Mute Records au relansat discografiile The Residents si Can in inspirate Dolby mixuri 5.1., iar diverse case de discuri reediteaza pe banda albume de electronica, psychedelic, Canterbury, kraut, glam, acid-jazz etc. Un simplu rebranding, urmat de diseminarea informatiei pe anumite canale asigura epuizarea unor noi tiraje de 1000 – 5000 de exemplare. S-au reeditat drept “clasice” toate albumele de mana a 3-a ale anilor ’60, alaturi de sute colectii Nuggets, care se vand ca painea calda pe targeturi existente sau create. Dupa 35 de ani de renegare, Kraftwerk se arata interesati si ei de republicarea primelor albume. Daca mainstreamul recicleaza, in principiu, numele de referinta, in underground se cumpara orice, cu cat mai vechi sau obscur cu atat mai bine. Pentru multi artisti aceasta este, de altfel, si ultima intrare pe market sub un format fizic.

Ca si acum trei decenii, scena romaneasca s-a apropiat unor trenduri internationale prin Phoenix, reuniti in formula “de aur”, cu un nou disc, adresandu-se unei audiente diferite. Sub acelasi nume a avut loc si singura reeditare (din rockul romaneasc) a unui titlu recent: In umbra marelui urs “rebranduit” ca... In umbra marelui URSS. In underground, una din putinele trupe care se respecta, Negura Bunget, si-au republicat pentru a treia oara catalogul (fiind totodata singurii care au realizat acest lucru), promovat prin doua turnee europene.

Reeditarile romanesti de rock, jazz, folk, electronica se numara pe degete. Un reusit boxset Andries cu noua albume, un Semnal M re-recorded, iar in rest… un remember Flacara facut la intamplare, o compilatie Club A si… mai bine ne oprim. Intr-adevar, in timp ce unii plangeau pe Beatles, altii se emotionau la cenaclu pe… Valeriu Penisoara. Dezamagitii ar putea comenta ca din punct de vedere artistic nu merita (mai) nimic reeditat din trecutul apropiat sau indepartat. Scopul acestui editorial nu este insa de a propune si sustine o lista de artisti  (aceasta cade in seama analistilor de marketing ai caselor de discuri), ci doar sa constate un fapt. In tarile vecine (Ungaria, Polonia, Cehia, mai nou si Bulgaria), iubitorul de muzica de orice varsta are posibilitatea achizitionarii oricarui album din ultima jumatate de secol. Acelasi ascultator interesat din Romania, pur si simplu nu poate achizitiona albume de succes aparute in ultimii 5-10 ani (un Zdob si Zdub, Timpuri Noi, un Iris, Holograf, un Blazzaj etc.), unele titluri fiind epuizate in aceeasi masura ca si un F.F.N., Progresiv TM sau Sfinx. Simpla republicare sau eventual reciclarea prin noi campanii de marketing nu prezinta interes pentru cei abilitati. Desi anticipabil si constant, castigul unor asemenea demersuri este (de obicei) mediu. Nici capitalul de imagine nu constituie un deziderat pentru aceiasi “abilitati” (labeluri si artisti). Ori, la fel ca in alte ramuri economice, industria muzicala autohtona prefera “tunurile”. Observam ca, exceptand numele de cota majora (maxim 15), casele de discuri nu cultiva formatii de rang doi sau trei (acestea fiind abandonate dupa un album sau doua), nu vizeaza un backup discografic pe piata si nici nu urmaresc maximizarea profitului prin formarea sau reconvertirea publicului.

Reciclarea este o caracteristica a unui sistem sanatos care se regenereaza, isi utilizeaza optim resursele si nu polueaza. Va fi interesant de urmarit cum industria muzicala romaneasca va executa saltul din neolitic direct in epoca digitala, care va bate si aici la usa. Artileria va face, probabil, legea. Cu pierderi maxime tratate ca victime colaterale.