M-am inspirat in alegerea titlului acestui articol din romanul scriitorului Italo Calvino, intitulat Cavalerul inexistent. Cartea demonstreaza ca blazonul, rangul, titlurile nobiliare pompoase si renumele personajelor pot fi mult mai importante decat persoanele in sine. In interiorul armurilor stralucitoare stau niste bieti “omuleti”, care mai de care mai ofilit, dar asta nu conteaza cu adevarat pentru ca razboiul este doar o inventie de-a lor, ce le permite sa fie luati drept ce se dau a fi. Numai ca se ajunge la situatia paradoxala in care o armura purtatoare de nume, titlu, blazon, legenda si chiar personalitate sa fie complet goala pe dinauntru.

Aceast fapt, transpus desigur la scara este valabil in toate sistemele sociale care admit astfel de aberatii. Muzica ce ne intereseaza in mod special in textul nostru, permite din pacate existenta problemei mentionate. Numerosi domni Nimeni din punct de vedere valoric tin ocupate pozitii fie ele doar onorifice din dorinta meschina de a trage pana la moartea lor fizica foloasele pe care (mai) sunt capabili sa le traga.

Din dorinta de a avea “o istorie” pe baza carei sa se poata construi ceva viabil, tindem sa exaltam uneori lucruri lipsite de importanta, cu atat mai mult cu cat despre rock se vorbeste in Romania zilelor noastre mult prea putin si nu tot ceea ce se spune este suficient de bine zis. La baza fenomenului sta ignoranta, asa ca lipsa in ceea ce priveste promovarea acestui gen nu are de ce sa mire. Se perpetueaza o situatie mai veche din regimul comunist, cand “rock–arii” erau identificati prin confuzie cu “punk–istii”, ulterior rock-ul avand sa fie confundat cu “muzica usoara” datorita confiscarii sale de catre cateva “personalitati” care au declarat pe propria raspundere ca au fost (sau sunt) oameni de rock.

De unde vin personajele negative ale povestirii noastre? Dintr-un trecut mare cat un balon de sapun. Au fost primii, au visat si au sperat mult, s-au ciocnit cu “cenzura”, asa ca nu mai conteaza daca au murit din punct de vedere spiritual. Altii s-au nascut direct morti.

Din motive partial enuntate, prezentul nu este prea generos: mai degraba se dezgroapa trecutul in cautarea unor “comori” ascunse decat sa se intreprinda lucruri noi. Este adevarat ca, dupa cum spunea poetul Italo Svevo, “trecutul este intotdeauna nou: el se modifica neincetat pe masura ce viata isi urmeaza cursul … prezentul dirijeaza trecutul ca pe membrii unei orchestre”, dar asta nu ar trebui sa insemne ca zarurile au fost definitiv si irevocabil aruncate. De aici una dintre dilemele din care nu putem iesi (vezi Caragiale).

Si in fine un ultim exemplu intemeiat tot pe criterii valorice: faptul de a-ti trai viata prin rock nu implica un nivel ridicat al prestatiei artistice. Evoluand in sisteme inchise, multi muzicieni si-au creat un statut la nivel de grup restrans. Pericolul vine in acest caz din posibila distorsiune a realitatii prin extinderea unor rationamente ce functioneaza doar intr-un context dat. Nu este de ajuns sa ne gandim toata ziua (sau toata viata) la Metallica pentru a ne compara (ca muzicieni) cu ei.

Sigur, daca dorim, putem spune si ca avem rock. Formatiile noastre de ieri si de azi, pe care in nici un caz nu le critic (unele dintre ele chiar au adus rock-ul mai aproape de tara in care traim) pot fi puse prin alaturare langa Beatles, Rolling Stones, Jethro Tull, Pink Floyd, Led Zeppelin, Spock’s Beard, Magellan, IQ, Red Hot Chili Pepers etc. Personal, le prefer pe cele din categoria citata.

Nu stiu cat de cunoscuta este gluma (de altfel cu puternice accente absurde, chiar tragice) la care am facut referire in motto-ul articolului, asa ca imi permit sa o trec in revista in ultimele randuri, nu inainte de a confirma identificarea dintre substanta sa si situatia partiala a rock-ului romanesc in context universal: Un randas a vopsit picioarele calului preferat al printesei, gandindu-se ca astfel va atrage atentia acesteia, ii va putea propune in mod natural sa o insoteasca, ocazie cu care-i va vorbi despre multele lucruri stiute de el, ii va da indicatii in ale echitajului, se vor saruta… “Cine a vopsit picioarele calului?” intreaba printesa intrand in grajd. “Eu! Hai sa …”