Organizat de Memento Music
Public aproximativ: 1800 persoane  

Concertul lui Joe Zawinul de la Bucuresti a prilejuit (re)intalnirea live a publicului romanesc cu marea muzica de jazz, intr-unul dintre destul de rarele evenimente de acest fel, care s-au produs in ultima vreme in coltul de lume unde ne aflam. La fel ca si Oregon, care au evoluat in martie la Sala Radio, Joe Zawinul s-a aflat pentru a doua oara in Romania (dupa zece ani). 

Momentul de la Sala Palatului a fost, inainte de orice altceva, o mostra de profesionalism. Asistenta a avut parte exact de ceea ce se astepta; nici mai mult, nici mai putin. Marii muzicieni nu au, din punct de vedere profesional, zile bune si proaste, sau mai bine zis, daca exista fluctuatii, acestea se inscriu in niste limite restranse, date de chiar media valorica a performer-ului. Partea frumoasa este ca in zona artistica pe care o discutam, totul este la vedere. Aici nu tin bluff-urile.

Revenind, programul oferit de Zawinul & Co. a fost coerent si bine echilibrat. Majoritatea pieselor au avut la baza idei latino, multe dintre ele de sorginte “pacifica”. Elementele "etnice" si-au gasit fuziunea adecvata in exprimarea comuna a unor muzicieni din arii culturale diferite ale globului: Joe Zawinul (claviaturi, Austria), Sabine Kabongo (voce, Belgia), Linley Marthe (bas, Mauritius), Nathaniel Townsley (baterie, SUA), Jorge Bezerra (percutie, Brazilia) si Alegre Correa (chitara, Brazilia). Limbajul muzical a fost insa unul 100% jazz-istic. Sectiunea ritmica a asigurat fundamentul ideal pentru improvizatia colectiva si solourile instrumentale, deplin stapanite de protagonisti. Faptul de a improviza pastrand nealterat spiritul temei reprezinta o marca a valorii in lumea jazz-ului unde a canta corect este o conditie necesara, dar nu si suficienta.

Nu a lipsit nici culoarea, data de componenta exotica a prestatiei (dialogurile muzicale, pasajele vocale, alternarea instrumentelor de percutie chiar si pe parcursul aceleiasi piese), intreg recitalul desfasurandu-se sub semnul vitalitatii si dinamismului. De o sensibilitate aparte a fost momentul interpretarii piesei compuse de "parintele jazzului", Duke Ellington, in 1932 (in chiar anul nasterii lui Joe Zawinul). Desi muzicienii Sindicatului au impresionat prin interventii individuale de mare clasa, ceea ce a prevalat a fost spiritul de echipa. O echipa care a functionat “ceas”.  

Publicul romanesc de jazz, desi destul de restrans numeric, are un mare nivel cultural si de receptivitate. Un public de cunoscatori, care nu a scapat atentiei marilor muzicieni care au evoluat pe scenele noastre. Joe Zawinul insusi a remarcat acest fapt la intalnirea cu presa. Din pacate, reusitul concert marca Zawinul nu va fi urmat prea curand de ceva pe masura. Agenda concertistica este de fapt alba la capitolul (marelui) jazz, spre deosebire de viitorul fenomenului national de receptare a genului, viitor care daca nu este chiar negru, in nici un caz nu este roz. 

Sa spunem in final ca meritam (sa ni se ofere) mai mult si sa remarcam initiativa organizatorului de a fi adus in Romania o farama din marea muzica, sperand totodata ca exemplul sa fie totusi urmat.

Foto: Maria Balabas