Ziua I - 9 august

Prima zi a festivalului Sziget 2006 - am petrecut-o acasa, in pat. Zeii stateau cu spatele si timpul curgea in cheaguri, incat ceasurile n-au mai facut fata si au stat inainte sa ma trezeasca. Vorba din batrani zice ca pana si ceasul care sta arata ora corect de doua ori pe zi, dar asta nu ma ajuta in nici un fel. Soarele e singurul care nu minte, dar mi-a iesit din obicei sa-i masor umbrele. Si pentru ca nu minte niciodata se poarta rautacios - s-a uitat la mine pe geam si a zis "fraiere, ai ratat Therapy, Robert Plant si Franz Ferdinand". "Si Cradle of Filth", am adaugat. "Cradle of Filth erau varza oricum. Poti sa stai acasa, desfaci cortul, prajesti niste mici la aragaz si pui un DVD cu Cradle of Filth. Oricum nu mai sunt locuri de campare la Sziget. Poti incepe sa scrii cronica, oricum zice lumea ca scrii cronici la concerte la care nu ai fost niciodata". M-a apucat un amar cumplit, am tras perdeaua in fata soarelui ca o casierita in fata ultimului client si m-am culcat la loc.

La trezie, am aflat ca nici bilete la trenurile zilei nu mai sunt si ca lumea a inceput sa intinda corturi pe digul Dunarii, la tarif de amenda. Sortile potrivnice nu ma descurajeaza, am coborat in grajd sa imi hranesc calul cu o lopata de jaratec si am pornit spre apus fie ce-o fi, cu un sac de dormit, un rand de izmene de schimb si plosca prafuita balanganindu-se pe coapsa.

Soarele alb gonea in aceeasi directie, atat de repede incat nu ma puteam tine dupa el. Nici macar la granita, unde a poposit incat toate umbrele sa se incline cu un ceas de vreme inapoi. Retelele de telefonie mobila au inceput sa mi se inghesuie in telefon cu semnalul de roaming si SMS-uri de bun venit, precum Legion din Biblie. Le-am inchis gura si i-am trimis intr-o turma de porci, sa se arunce in albia secata a Crisului unguresc. Am gonit mai departe pana mi s-a terminat apa din plosca si nu mi-a ramas decat sa-mi traiesc deshidratarea cu limba uscata in gura si detasare.

Mai la apus, shatrele de tzigani din Maramures si Salaj, reprezentantzii cei mai de seama ai Romaniei la festival, se indreptau spre Budapesta cu cantec, harmalaie si rotzile scartzaind la carutza. I-am salutat cu un deget ridicat la borul palariei si i-am depasit cu pintenii in coastele acoperite de sange uscat ale bidiviului. Apoi s-a lasat noaptea. Noaptea filistina, cu Cradle of Filth violand vampiroaice virgine la Budapesta si meteoritzi clipocind in viteza pe cer ca lanternele stricate, in timp ce eu dormeam din mers, indoit de shale, cu barbia in piept si curentul tragand pe la urechi. De aici drumul era drept, nu mai era nevoie sa iscodesc dupa balega uscata, maracine ars si betze de prajit slanina, semne ale celor care au trecut inaintea mea. Apoi a rasarit iar soarele si am gasit de cuviinta sa poposesc la benzinaria unui traficant de marfa duty-free, de la care am facut rost de un pachet de tzigari atat de uscate incat se fumau singure, un sac de fanetzuri pentru cal si o plosca de apa proaspata. Pe cea veche o aruncasem la marginea drumului, sa serveasca altora drept indicator de buna directie.

[ arhiva ]
Sziget  Festival  2005
Reportaj de Aron Biro

Main Stage

Ziua II - 10 august

Abia la Budapesta am ajuns soarele din urma - un fel de a zice, caci el mai daduse o tura intre timp. "Vad ca ai ajuns. Sa ai parte de zile lungi si nopti scurte" mi-a urat pe cand intram la pas pe portile festivalului, rontzaind la un porumb fiert. Balciul era in toi, hipiotzii, africanii, punkerii si oamenii imbracatzi in negru amestecandu-se intre ei si reimpartzindu-se in doua feluri de oameni: cei care stateau la cozi si cei care cautau o coada la care sa stea. Si mai erau printre ei italienii, pe care i-am ghicit din prima, aveau tricouri cu fotbalisti ai echipei nationale ori pur si simplu prosoape transformate in drapele. Cateva ceasuri bune mai aveau sa se scurga pana la primul concert de interes al zilei, Ministry; era cazul sa-mi fac rost de insemnele de om de presa si de o rogojina sa-mi intind oasele. 

La biroul informativ, m-am apropiat de o vrajitoare cu ochi albastri pentru care timpul curgea altfel. Avea darul sa isi aminteasca lucruri din viitor, caci imi dadea raspunsurile inainte sa pun intrebarile: "Pasaportul va rog...aveti aici biletul...zonele de campare sunt supraaglomerate, va intereseaza probabil un camin...aveti nevoie de o harta? Desigur ca aveti nevoie de o harta...asta este strada, asta este numarul, un taxi costa 9 euro de aici...asta e tot, sa aveti un timp minunat". Pain of Slavation au scos un album plin de regrete despre cum e sa iti plimbi gagica cu taxiul prin Budapesta - In the morning she's going away in a Budapest taxi i've paid...

M-am intors pe insula dupa-amiaza, dupa ce mi-am uns oasele, cu palaria atarnata pe spate si harta in mana. In Budapesta nu te descurci fara harta, nimeni nu lasa in urma balega si betze de slanina, toate drumurile duc peste tot si nicaieri, e esential sa urmezi linia rosie de pe harta sau taxiul turcesc la 9 euro. 15 minute pana la insula, scria in oferta caminului. Dar nu pe jos. Ma cazasem cu doi italieni in camera: Our name Fabio, like futbol player. you like futbol, calcio? hope festival is good. mucho raggazze in festival like futbol. no we not understand english, dunnot answer english please. Am dedus ca pe amandoi ii chema la fel si ca exista un fotbalist cu acelasi nume. Am incercat sa legam doua vorbe in engleza cu doua in italiana. Intr-un tarziu au marturisit ca-s de la granita cu Franta, deci am putea incerca sa combinam si franceza, quel concert you ecoutez tonite? Jovanotti? Asta a pus capac si le-am intors spatele, lasandu-i sa-si bea sucul Ole-Ole.

Aron Biro @ Sziget
Muzici si Faze

MINISTRY... "fuck YOU mr. president!"

Ministry statea sa inceapa iar eu stateam cu jeansii arsi de soare in nisip, rasfoind programul in cautarea reprezentantilor romani la festival. Lista era scurta si colorata: cateva fanfare tziganesti la cortul Roma, cateva trupe de circ la cortul circarilor, reprezentanti ai comunitatii travestitilor si homosexualilor din Cluj la Magic Mirror si trupa de death metal Taine. Mi-am insemnat pe harta, cu varful cutzitului de ras, punctele de interes si o cruce care sa-mi indice nordul. Apoi s-a auzit o bubuitura si nisipul a inceput sa tzopaie posedat de draci peste tot in jur.

Al Jourgensen si prietenii urcasera pe scena. Cum care prieteni? Bassistul de la Killing Joke, chitaristul de la Prong, un clapar trecut prin Fear Factory si bateristul de la Slipknot. Asa intelege Jourgensen sa isi prezinte trupa Ministry in 2006, intr-un turneu european pentru care si-a depasit fobia de a traversa oceanul cu avionul. La 15 ani de la primele pamflete industrial rock la adresa lui George Bush Senior, trupa revine la usa Casei Albe cu sorcova Rio Grande Blood, o veritabila clisma sonica la adresa Juniorului si un eveniment seismic asupra oricui se nimerise intre boxele monstruoase ale scenei principale de la Sziget. De pe monitoarele de la marginile scenei, George W. Bush Jr. ne-a salutat cu traditionala palarie texana, fixata in memoria populara de personaje demonice precum cele din serialul Dallas, Texas Chainsaw Massacre ori variate ecranizari ale asasinarii lui Kennedy.

Am salutat inapoi si l-am urmarit pe Jourgensen racnind din spatele zidului sonor asigurat cu trei chitari, bass, clape si baterie, toate instrumentele cu rol exclusiv ritmic. Simteam mandibula vibrand in incheieturi si muschii obrajilor fluturand fara nici un control, iar gatul de apa pe care l-am luat n-avea sa ajunga in stomac pana la finalul concertului. Cu mana pe suflet, a fost cel mai violent concert la care am asistat vreodata, cel putin ca impact sonor. Impactul general a fost redus de programarea nepotrivita a concertului, la ora 18.00, cu soarele cojindu-mi inca ceafa si anuland orice intentzie de a produce un joc de lumini pe scena. Ori eu nu pot concepe un show industrial fara jocuri de lumini. Poate am capatat o slabiciune pentru explozii de la filmele holywoodiene, ori e simplul si batranescul adevar estetic ca tunetul e mai sarac fara fulger.

In timp ce cowboy-ii de pe scena ne convingeau ca Apocalipsa vine din Texas, ecranele de la marginile scenei au trecut de la voioasele saluturi republicane la scene snuff, documentaristica de razboi si parade "ku-klux-klan pride". Din spatele microfonului decorat cu traditionalul craniu de taur, Jourgensen si-a completat cascada de injurii punk cu parodii si esantioane aberante din discursurile lui Bush, intr-un adevarat rodeo calare pe simbolurile republicane. In final nu cred ca mai ramasese vreun simpatizant al lui Bush prin zona. Asa se canta rockul politic: cu toate degetele aratatoare inainte si fara pauze de oftat, pana cand Senor Peligro lost all his amigos si explodeaza ca un armadillo sub cauciucurile camionului.

N.W.O.





AL JOURGENSEN - Industrial Hallelujah

Pauza ce a urmat mi-a permis sa consult oferta gastronomica a insulei. Din pacate anul acesta iubitorii de colesterol au avut intaietate. Barul de lactate a fost desfiintat si inlocuit cu parcul tematic al branzei cu ciocolata, unde puteai sa te imbraci in branza, iar niste agenti imbracatzi intr-un fel de Dots de-al nostru incurajau oamenii sa sara in fund pe saltele si sa bage monezi in branzomate. Barul vegetarian a fost redus la rolul de a oferi salate cu ceapa si ardei iute pentru mancatorii de carnatzi iar mancarea gratuita pe care o primeai in schimbul participarii la incantatzii Hare Krishna arata dubios. Concluzia serii a fost ca puteam la fel de bine sa mananc carne de cal ori sa-i prajesc pe squadra azzurri cu care am fost cazat, asa ca mi-am facut programul gastronomic pentru restul saptamanii la saloon-urile din oras, integrat cu programul turistic, la pas, pe langa imensele poduri ale Budapestei.

GORAN BREGOVICI & Orchestra... Kalashnikov

Ziua s-a incheiat cu o vizita la scena World. Poate sunt ultimul roman care nu stie care e Codul lui Da Vinci si n-a vazut niciodata un concert Goran Bregovic, dar, hei, e de vina slujba, nu am ceva impotriva marilor conspiratii. Asa ca am renuntat la concertul Sick of It All si m-am inghesuit intre spiritele libere si hainele colorate ale publicului World Party. Tehnic vorbind, temerile acumulate din zvonuri mi s-au confirmat: Bregovic, redus la rolul de maestru de ceremonii, a stat tot concertul in fund pe un scaun si a indrumat cu degetul aratator "orchestra", ca o profesoara dirijandu-si corul de elevi la serbarea de 8 martie, ori un impresar ce a dezvoltat posesivitate excesiva - explicabil probabil prin playlistul alcatuit aproape exclusiv din cantece traditionale de nunta si petrecere, ignorand latura experimentala si reducand concertul la un colaj de party folcloric.

Nu in ultimul rand, orchestra a avut componentza minima de turneu - catziva suflatori, trei voci feminine si un vocal-percutzionist pe care Bregovic ii incuraja cu inganari, o chitara decorativa sau batut ritmul cu tocurile. De partea publicului insa, probabil am fost singurul carcotas. In cateva minute a devenit evident ca Bregovic este un crowd pleaser iar intr-un sfert de ora marea masa a publicului se zbantzuiau de mama focului si trimiteau spre monitoare SMS-uri de adulatie la adresa artistului sau, din cand in cand, a echipei de fotbal a Italiei. N-am fost convertit la valorile balcanilor, dar a fost prima data in viatza cand am vazut peste 10 000 de oameni dansand simultan, iar bis-ul Kalashnikov a durat, in gura publicului, cateva minute bune dupa ce scena fusese parasita in pripa, conform nefericitei reguli a concertelor de festival de a se incadra in durata standard de 75 minute.

Pe drumul inapoi la camin, noaptea si stelele au fost un sfetnic bun in a identifica cel mai rapid drum de intoarcere. Caminul, promovat si de site-ul festivalului, oferea conditii si pret bune, iar la ritmul previzibil de acumulare a oboselii s-a confirmat a fi o varianta mult mai buna decat a dormi cu capul intre un WC ambulant si o scena karaoke. Nici cel mai bun jucator de Warcraft nu ar mai fi putut plasa optim un cort pe insula. Colegii de camera aveau sa lipseasca pana dimineatza, cand au sosit odata cu micul dejun, sucul Ole-Ole si inganand "Kalashnikov" printre buze. You see concert? You see Bregovicci? Good Bregovicci, bot Boban Markovicci mucho bettar! Boban Markovicci concert yesterday was and mucho bettar is and mucho cheaper if you call for Italy weddings. Viva Coppa del Mondo. Let's mangiare, Fabio.

Happy, happy... GAMMA RAY

Ziua III - 11 august

Ziua urmatoare am dedicat-o turismului si completarii colectiei personale Terry Pratchett. Cam in fuga oricum, Budapesta e coplesitoare si apare mereu tentatia sa zaci ca un vierme la un capat de pod si sa te uiti dupa vapoare. Dupa un test indelungat al cafenelelor de pe ambele parti ale Dunarii, am tras inapoi la insula pentru seara heavy metal, cu Gamma Ray si Brainstorm. Ok, fara Brainstorm, am renuntat caci ii vazusem anul trecut pe aceeasi scena; fusesem curios daca vin cu aceleasi haine sa pot folosi poza pe care le-am facut-o in 2005. Gamma Ray au venit cu intentzia dubioasa de a promova un album pe care l-au scos in urma cu mai bine de 10 ani, Land of the free, unul din cantecele de lebada ale unei generatii importante, scena optzeci (- inceput de nouazeci) a heavy metal-ului teuton activa azi la nivel parodic sau nostalgic.

Kai Hansen, personalitate marcanta a curentului si membru fondator Helloween, a venit la Sziget cu mare pofta de cantec, incercand sa justifice vanitatea de a conserva o scena cu specific national (german) care s-a trezit maturata in underground atat de propriile anacronisme cat si de furia cu care s-a dezvoltat scena metal globala. Urmand exemplul fostilor colegi de la Helloween, Hansen a explicat resuscitarea albumului amintit cu intentia de a produce un iminent album cu titlul Land of the Free part 2, incercare tardiva din partea scenei germane de a sustine genul si cu alte francize decat logo-ul cu dovlecei. Indiferent de ce rezerva viitorul, publicul fidel din Ungaria si melodiile puternice ale albumului pomenit, compuse parca dupa sabloanele unor imnuri nationale, precum si virala voie buna a lui Hansen a transformat concertul intr-un succes. Ori poate caracterul epic-revolutionar al materialului respectiv legitimeaza mai clar etosul "power metal" decat subiecte de parc tematic ca Piratii de Caraibe (vezi Running Wild), Stapanul Inelelor (vezi Blind Guardian) sau StarGate (albumele Gamma Ray din ultima decada).

Am iesit de la concert grabindu-ma sa parasesc insula inainte sa inceapa isteria carnatilor grosi, care se indoiau in pumn sub propria greutate, pe care populatia ii infuleca dupa zece seara in nestire, cu untura curgand pe barbie si fierea clocotind in sange.

Citeste partea II (12 - 13 august)

Meniu de Sziget