Pe 15 si 16 septembrie 2006 a avut loc la Caransebes un reusit festival de rock (dur) cu atat mai meritoriu cu cat orasul este asediat de manele, de fapt cucerit de manelisti. Nu vom insista in continuare pe acest sumbru aspect (care din pacate nu este singular in Romania) si nici nu vom transforma reportajul de fata intr-un pomelnic al celor care au reusit, spre lauda lor, sa organizeze manifestarea. In schimb ne vom referi la muzica ce s-a putut auzi cu aceasta ocazie si la cei care au ascultat-o.

O mare parte a publicului a fost constituita din performeri si din anturajul acestora. Putinii caransebeseni prezenti s-au dovedit insa a fi niste fani adevarati, atmosfera pe care au creat-o depasind cu mult asteptarile reporterului (in relatie cu conditiile precare – puterea redusa, lipsa luminilor de scena, etc). Spre surprinderea echipei noastre, care a preferat “varianta incognito” pentru a lasa lucrurile sa se desfasoare cat mai firesc, cinci dintre cele aproate o suta de persoane prezente venisera (in mod special) din Turnu Severin, liantul fiind un alt festival de profil, desfasurat cu putin timp inainte la Herculane. Am aflat de la rocker-ul Andrei ca in Drobeta “receptivitatea sau sensibilitatea pentru rock – cum vrem s-o luam – sunt mult mai scazute decat chiar in Caransebes”. Iulia – verisoara sunetistului era din Constanta, unde “in Clubul Phoenix si in alte cateva locuri se intampla lucruri faine”. Despre fanii rock din orasul de pe malul Marii Negre stim ca sunt prezenti peste tot prin tara, unde se intampla ceva de “la heavy in sus”.

Dar in timp ce noi vorbim, concertul incepe, cu nimeni altcineva decat Neuropogo din Lugoj. Nu auzisem de ei. Acum nu-i voi uita niciodata. Carismaticul lor solist vocal se simte atat de bine pe scena incat spre final reuseste sa transmita cate ceva din optimismul sau si in public. Colegul meu, Gagriel Balasa crede ca incercarea acestuia de a-si proteja organele genitale cu mana stanga, pe intreaga durata a prestatiei, s-ar datora unor temeri subconstiente de dr. Ciomu. Momentul de maxim al recitalului lugojan, abia incheiat, a fost piesa “Urma”, compozitie Blazzaj, care in varianta data a demonstrat din plin, daca mai era nevoie, incontestabila valoare compozitional interpretativa a formatiei timisorene.

Protex au venit din Cluj cu un punk nouazecist, partial update-at. Intentiile protagonistilor vizau si unele zone metal, insa inimosii baieti au fost tradati de aranjamente, care le-au lasat in repetate randuri tema muzicala in offsaid. Nici arbitrajul nostru nu ii avantajaza, chiar daca publicul a fost al doisprezecelea lor jucator.

Anticipand, dintre toti cei prezenti in festival, noi vom remarca in final trupa Aim. Acestia nu canta aici in Rockland decat cover-uri, dar ce cover-uri! Nivelul trupei din Jimbolia este excelent pentru scena pe care evolueaza, dar in absenta unor compozitii proprii, ne vom opri din comentarii aici.

Stone Fiction ofera adevarata ocazie de a da din cap pe ritmuri metalcore intunecate. Blacker-itele Sorina si Mirela isi flutura pletele in noaptea caransebesana intr-un asemenea fel incat daca le-ar vedea, David Lynch ar putea face un serial in 666 episoade despre Salasul Negru. Formatia din Timisoara a scos in 2005 un album si aceasta experienta se simte in recitalul lor.

Dar iata, prima seara (din cele doua) de festival se incheie cu Tiarra. Marturisesc faptul ca vizionand pregatirile (check sound-ul) ma asteptasem la mult mai mult decat au oferit baietii si fetele din Bucuresti. La a treia piesa a lor am parasit locatia, gandindu-ma cu infrigurare la momentele cand aveau sa impacheteze.

Spiderman, Mihai Plamadeala, Gene Simmons

Am uitat sa spun ca intrarea a fost gratuita, ca si camparea. La plecare am vazut in proximitatea scenei, langa raul Timis, sase sau sapte corturi, asta dupa ce, mai devreme, fusesem martorul sosirii a trei motoare. Pentru a nu plictisi vrednicul cititor al acestor randuri si a nu lungi ceva care trebuie sa ramana – proportional cu importanta – destul de scurt, ma voi rezuma in continuare doar la trecerea in revista a celei de-a doua si ultimei zile de festival.

Au fost Halat Alb din Sighet, Dispersia din Cluj, Argus Megere din Timisoara, dupa care situatia s-a schimbat fundamental prin intrarea in scena a formatiei Nom (cu care simpatizam), din acelasi Sighet. Celebra (in lumea underground) Psycho Symphony din Carei au incheiat magistral seara si editia.

Speram ca Festivalul va continua sa existe si in viitor, caci manifestari de acest tip echivaleaza cu o gura de aer pentru cei cativa fani adevarati din zona. Intr-o discutie purtata cu goticul Marius si cu frumoasa lui prietena, am aflat ca cei doi nu au fost (in Bucuresti) la Lake of Tears, ca nu vor fi nici la Tiamat (etc.), asa ca Dispersia, Neuropogo sau Halat Alb pot reprezenta ceva foarte important pentru cei care se afla in imposibilitatea de a fi prezenti unde si-ar dori.

Ma urc in masina, impreuna cu colegul Gabriel si demaram in mare graba, caci, ironia soartei, in paralel cu Rockland-ul (desfasurat intr-o margine a orasului), in centru canta niste personaje din alt film, pe care nu vrem in ruptul capului sa le vadem; nici sa le auzim.

Neuropogo live la Rockland Caransebes





Sarbatorile Cetatii - program artistic

Foto Gabriel Balasa