Data de 17.07.2007 va ramane in memoria fanilor romani drept momentul in care inca o mare trupa – in cazul acesta Rolling Stones, a descins pe meleagurile mioritice atat de vitregite in comunism de tot ce era occidental & decadent. Concertul a atras peste cincizeci de mii de spectatori, chiar saizeci de mii, daca am lua in consideratie varianta organizatorilor.

Suntem pe stadionul Lia Manoliu, unde timp de cateva decenii echipa nationala de fotbal pierdea calificari importante la turnee europene si mondiale. De data aceasta nu culorile drapelului sunt cele care predomina in tribune si pe gazon, ci avem de-a face cu o adevarata parada de culori deschise, dintre care rozul este bine reprezentat. Originalii poarta tricouri cu “limba” in vreme ce curajosii au apelat la tinuta neagra in una dintre acele zile caniculare in care se poate muri lejer de insolatie. Dar nici un sacrificiu nu este prea mare pentru a-i vedea pe Mick Jagger & Co. in asfintitul carierei lor. Cu mult mai mult noroc ar fi putut fi admirat pe fostul “23 August” si basistul Bill Wyman, care a parasit Stones-ul in ’93, dupa treizeci si unu de ani de activitate. Pana prin 2005 celebra trupa britanica nu onora insa comenzi venite din Europa de Est. Pe de alta parte, la inceputul anilor ‘90 in Romania trebuia incoronat Michael Jackson si mai era si de refacut si festivalul Cerbul de Aur. Asadar toate la vremea lor. 

Un foc de artificii anticipeaza primul acord al piesei Let’s Spend the Night Together, care a fost compusa in 1967. Din piepturile zecilor de mii de spectatori se aude un cor de vocale admirativ – pioase in timp ce Mick Jagger canta si sa danseaza acoperind scena de 63 de metri. Instalatia de sunet si lumini este impresionanta. Pentru un spectacol de televiziune, scenografia este ideala. Pe stadion oamenii par insa prea mici in relatie cu decorul. Muzicienii pot fi admirati insa pe un ecran de dimensiuni uriase, astfel incat faptul de a nu fi vazuti pe viu decat de departe este compensat de detaliile oferite de operatori profesionisti. 

Sunt cantate Honky Tonk Women, Midnight Rambler, intre care – surpriza – Jagger vorbeste in limba romana, starnind fara indoiala invidia celor de la grupul Divertis. Important este ca oaspetii de peste hotare angajati sa cante in spatiul danubiano - pontic, se simt bine, dupa cum spune Mick, foarte bucuros ca se afla in Bucuresti pentru prima oara. La mijlocul concertului o scena mobila poarta formatia spre mijlocul terenului, de unde protagonistii se vad mult mai bine. Urmeaza It’s Only Rock’n Roll. Un moment de magie pura este Satisfaction, dar binecunoscuta piesa anunta ca minutele concertului sunt numarate. Scena se retrage spre peluza, publicul primind drept bonus aparitia aceluiasi Jagger pe o rampa aflata la mare inaltime, de unde acesta isi exprima prin cantec simpatia pentru intuneric si flacari. Atmosfera este completata cu Paint It Black. Dupa minute intregi in care este cerut bis-ul, pe stadion rasuna Brown Sugar, insotit de un clip conceptual despre unitatea senzoriala in diversitatea culturala.

A fost un concert bun pentru ceea ce este Rolling Stones astazi. Daca cineva si-a imaginat ca se va intalni cu imaginea ideala a formatiei, asa cum a fost salvata in memoria foto – video, isi merita din plin dezamagirea. Profesionalismul tuturor celor implicati este demn de toata admiratia. Formatia a oferit exact ceea ce se asteptau toti cei rationali sa se intample. Un concert Stones este reusit din punct de vedere artistic indiferent de meridianul unde se desfasoara. Unul dintre momentele live Rolling Stones s-a petrecut si la noi acasa. Existam; suntem parte a istoriei; marginea – daca exista vreo margine – este in alta parte. Personal vad concertul din iulie 2007 de la Bucuresti drept un act de recuperare a unui trecut care ne fusese furat. Pana nu demult fiecare incerca sa-si rezolve frustrarile la modul individual, prin participarea la concerte de peste hotare. De aceasta data au venit la noi numerosi spectatori straini. Cred ca toata lumea a fost satisfacuta.