[ arhiva ]
Sziget  Festival  2005
Reportaj de Aron Biro




Sziget 2006
World Music Stage

RADIOHEAD 
...I may be paranoid, but not an android!

A fost in mod cert concertul festivalului, sub aspectul audientiei si al profesionalismului. E traditional ca la concertul de sambata seara publicul sau aiba dimensiuni apocaliptice, dar e posibil ca de data asta sa se fi inregistrat recorduri. Radiohead au insemnat anul acesta ceea ce anul trecut au fost Korn - mai putin incompetentza, problemele tehnice si de componentza. Scena a fost organizata la cote de megastar, cu multiple monitoare plutind in aer, formand un caleidoscop hipnotic de macroimagini ale unor detalii de pe scena - un ochi, o ureche, o mana. Din pacate aceleasi imagini au fost proiectate si pe monitoarele laterale, al caror scop general este sa vezi ceva din concert atunci cand nu ajungi sa vezi nimic pe scena. Astfel, odata ajuns la periferie, abia se mai intrezarea zona de interes iar concertul devenea o mare de maini scaldate in lumina. 

Radiohead au venit cu un playlist de festival, ignorand aproape complet ultimul album si marsand cu o rafala de hituri care induceau hiperventilatie celor care nu fusesera deja sufocati de multime. Publicul murmura cu o palma la gura si una incremenita deasupra capului. Lucrurile au scapat de sub control cand un sofer a incercat sa traverseze multimea cu jeep-ul. Nu stiu cum s-a terminat povestea, ultima data cand l-am vazut marea de zombie alunecau in fund de pe capota ca grindina. La marginea multimii, niste circari au avut ideea sa manance si sa sufle flacari, creand o zona de respiro si contribuind la irealul evenimentului. Unii fani ieseau din multime si pupau pamantul cand reuseau sa ajunga in dreptul teraselor. Devenise clar ca era implicata o doza de sacrificiu in receptarea cum se cuvine a concertului mai ales ca playlistul (da, ai avut si Karma Police, si Paranoid Android, si Fake Plastic Trees si inca o gramada) a depasit serios durata medie al concertelor de pe insula. 

Eu fiind un adept al concertelor de separeu in locul sarbatorilor campenesti de mare anvergura, am pus la un moment dat capat chinului - aveam mai multe organe de protejat decat maini - si am fugit sa mai prind ceva din al treilea concert, Fear Factory, unul din cele mai de succes ale scenei metalice.

Nu pot spune de ce dupa Ministry ar mai trebui vazut si un concert Fear Factory, acestia din urma fiind varianta cu semipareza a primilor. Cu clapele si efectele pe banda, fara vedeta Dino Cazares - impozantul meshter cadentzator (inlocuit cu un membru de gabarit similar), formatul in care s-a reformat trupa dupa vremelnica desfiintzare nu se muleaza prea bine pe epoca albumelor Demanufacture si Obsolete; iar materialele noi au tendinta sa fie ocolite, atata cat am apucat sa vad. In plus, soundul de cantina al scenei metalice a facut ca in cea mai mare parte sa se auda doar instrumentele ritmice - Systematic Battery si Visceral Pentatonic Resonance - dupa cum sunt alintate de membri trupei si fani. Oricum, kilojoulii care curgeau la tamplele fanilor opintitzi in gardul de limitare a publicului mi-a demonstrat ca se rezona visceral la nivel general.

FEAR FACTORY

17 HIPPIES - "The hardcore troubadors"

Ziua V - 13 august

Duminica a fost zi de sarbatoare cu magazine inchise asa ca vrand-nevrand, am dat ture pe aleea de centura a insulei, din nou prea devreme pentru programul Magic Mirror, dar am apucat sa semnalez setul de birouri pe probleme civile - sfaturi privind ciupercile vaginale dobandite in timpul noptilor de pe insula, lectii de limba maghiara, de simtz ecologic si momentul de improvizatzie artistica al unui cimpoier teuton in schimbul unor beri.

M-am trezit in cele din urma din nou la scena World, ca sa-i vad pe 17 Hippies, o trupa iesita banuiesc de sub umbrela Uniunii Europene, sumbra amenintzare a standardelor merceologice, un fel de Goran Bregovic est german cu acordeon, incercand sa cante in franceza dar nu numai. Nu erau 17, ci 13, iar istoria trupei arata ca la un moment dat au fost 20. Nu stiu cum s-a gandit cel care a botezat trupa. Muzica era o problema de sincronizare - daca fiecare invatza sa cante o nota, cu 13 oameni poti scoate un numar rezonabil de combinatzii. Daca fiecare invatza doua, cu atat mai bine. Ei, nu era chiar asa, dar nici departe, fiecare piesa era cantata de 5-6 dintre ei, iar restul alergau pe scena, scandau si emanau buna dispozitie spre publicul care agita drapelul Uniunii Europene. Repertoriul era, evident, un colaj de cantzonete, romantze nemtzesti ca pe vremuri la Sat 1 si piese country cantate in franceza sau germana. Trupa implineste 10 ani, dar Romania are un avans serios cu Scoala Vedetelor care, consider, ar trebui reformata la 1 Ianuarie 2007. Publicul era inca in lancezeala de dupa masa dar s-a prins in joc si a intors zambete celor de pe scena, asigurand euroclimatul pentru acesti cantaretzi din Bremen, pardon, Berlin.

N-am rezistat pana la capat, eram curios de romanii nostri de la cortul Roma, grupul de muzica tziganeasca din Sarmasu Mare. Baietii si fata au intarziat jumatate de ora si au apucat sa cante chiar mai putzin, ocupand jenatzi scena si usor intimidatzi. Nu erau cei mai titratzi, Giani Lincan si Fanfara Savale erau capete de afis in alte zile, dar cortul Roma avea prostul obicei sa se deschida tarziu si sa intarzie suficient incat sa isi suprapuna evenimentele cu concertele de prim interes ale celelorlalte scene.

Cortul Roma

Venise vremea pentru seara cea mai asteptata la scena Hammer, cu Evergrey si Cathedral. Din pacate nu totzi rockerii au fost de aceeasi parere, publicul ambelor trupe fiind descurajant de redus. Evergrey au emanat un usor sictir in aceasta privinta, au mai aprins o tzigara intre piese, dar in rest au dus la bun sfarsit obligatzia. Trupa face parte dintr-o noua generatie metal progresiv suedez, care au preferat o tusha personal-sentimentala aplicata in locul elementelor de teorie si seminarii muzicale cu care marea masa a trupelor tinere de gen isi titreaza fanii in "cunoscatori". Acesta este motivul pentru care trupa este catalogata la categoria "progresiv pentru fete", ceea ce subliniaza luminile melancolice in care isi scalda muzica. Sa ne intelegem, nu e o vreo trimitere la HIM, vorbim de metal in fortza cu o voce calda si balade cu titluri ca I'm Sorry. 

Dar Evergrey n-au fost dintotdeauna melancolici si cu pareri de rau, au fost mai intai paranoici si nici in cadrul concertului nu si-au ocolit piesele ce trateaza diverse teorii ale conspiratziei si regrete cumplite privind fapte reprobabile. Cu un melanj reusit de pe ultimele trei albume, trupa lui Tom Englund si-a facut fericitzi fanele si fanii si le-a anuntzat o sesiune speciala de autografe si palavre. Din pacate trupa nu s-a prezentat la bis, sau, cum se spune pe la noi, l-a cantat - piesa Masterplan - dar fara sa faca pauza inainte.

EVERGREY

Pentru Cathedral, publicul s-a injumatatzit ca numar, dar a ramas constant ca volum - au intrat rockerii cu statura de shoferi de camioane, satui de mancat carnatzi pe balada I'm sorry a suedezilor de dinainte; pe ici pe colo, si cate un hipiot tras printr-un inel. Fetele alergasera cu obrajii in palme dupa autografele celor de la Evergrey, asa ca selectia naturala i-a adunat in cort pe doomerii ghebosi cu mainile in sholduri, sa se bucure de prestatzia apocalyptic hippie a lui Lee Dorian si a prietenilor sai. 

O insula Galapagos a undergroundului, grupul de fani a savurat cu pumnul strans cele mai crancene riffuri ale festivalului (poate in afara de Morbid Angel pe care, spoiler, nu i-am vazut) si cele mai lungi solouri de chitara/bass. Surprinzator de violent ca sound, Cathedral si-au luat hiturile la rand, mizand pe o alternantza continua intre piese doom cu impactul unui elefant la trap, si mai recente compozitzii stoner metal despre preotzi mutantzi si OZN-urile cavalerilor templieri. Luminile au completat de minune dansul destrabalat al trupei sau momentele de tristetze monumentala. 

La final, Dorian a aratat cu degetul spre una din fetele ratacite prin sala si a racnit My name is Hopkins, I am the witchfinder general, my impotence deceives me, your beauty turns me pale... Fata a scos limba si a plecat in timp ce Dorian s-a spanzurat cu cablul de la microfon pe ritmurile hitului Hopkins, Witchfinder General.

Citeste partea III (14 - 15 august)

CATHEDRAL
The Fangalactic Supergoria